Portalul care te protejează
de falsuri

Cronica site-urilor de știri false 1 – 11 ianuarie 2019

11 ianuarie 2019 2513
Articole
Colaj

La început de an, site-urile de știri false folosesc aceleași calapoade pentru a distribui știri false și a-i băga în sperieți pe internauți sau a-i păcăli cu facilități inexistente. Astfel, un site de știri false a distribuit recent o informație că elevii nu vor mai avea de susținut examenul de bacalaureatul, alte site-uri de falsuri au anunțat despre un accident aviatic și despre... acte de canibalism.

Fals: Elevii nu vor mai avea de susținut bacalaureatul

La începutul lunii ianuarie 2019, în rețeaua socială Facebook au fost distribuită o „știre” care anunța că: „Elevii de la liceele și colegiile din țară, nu vor mai avea de susținut bacalaureatul. Site-ul de știri false Ziarulindependent.info a scris că: „Anunțul a fost făcut de Monica Babuc la o conferință de presă. Ministra susține că cele 4 examene vor fi înlocuite cu unul singur la alegerea tinerilor. Camerele de supraveghere care au fost instalate în instituțiile de învățământ vor fi scoase și montate în secțiile de votare.Informația este falsă. Un astfel de anunț nu a fost publicat pe site-ul Ministerului Educației, Culturii și Cercetării și nici nu a fost mediatizat de instituții media credibile de la noi din țară.

Fals: Un taximetrist din capitală a violat o minoră

Așa cum site-urile de știri false nu indică data publicării „știrilor”, dar deseori folosesc în titlu expresii de genul: „Ultima oră”, „Știre de urgență” sau „Azi…”, la început de an, internauții creduli au mai distribuit alte câteva informații publicate de site-urile de știri false în decembrie 2018. De exemplu, site-ul de minciuni Ziarulanonym.info a titrat: „Ultima oră! un taximetrist din capitală a violat o minoră de 17 ani...”. În text sunt descrise și detaliile „incidentului” inventat: „Totul s-a întâmplat azi noaptea când adolescenta a chemat un taxi. Taximetristul care a preluat-o, un bărbat de 41 de ani, originar din Ialoveni, i-a propus tinerei să bea cu el câte un pahar de whisky, însă tânăra nu a acceptat. Taximetristul înfuriat că tânără l-ar fi refuzat acesta a schimbat cursa astfel ieșind din oraș, acolo pe un câmp bărbatul ar fi violat-o pe fată, după care a abandonat-o în mijlocul câmpului, pe jumătate goală, la miez de noapte, când afară erau -4°C.”. Din fericire, despre un astfel de incident, Inspectoratul General de Poliție nu a anunțat.

Fals: Un avion s-a prăbușit peste un bloc din preajma aeroportului

Același site-ul de falsuri Ziarulanonym.info a mai speriat internauții cu o „știre” care anunța despre o „catastrofă aviatică”: „Accident teribil azi dimineață în capitală, 78 de persoane și-au pierdut viața, după ce aeronava în care se aflau sa prăbușit peste un bloc cu 5 etaje din preajma aeroportului Chișinău. Totul a avut loc azi dimineața când avionul de pe ruta Roma-Chișinău - a pierdut legătura cu turnul de control la 13 minute înainte de aterizare”. Ca și în cazurile de mai sus, și această informație este falsă.

În toate cazurile, informațiile nu pot fi accesate până nu sunt distribuite pe Facebook.

Antecedente

La sfârșitul lunii decembrie 2018, dar și în prima luna a noului an, site-ul Ziarulanonym.info a mai publicat informații false precum că ar fi luat foc bradul din centrul capitalei, iar în unele localități din țară au fost înregistrate cazuri de canibalism.

Câteva indicii că informațiile de mai sus sunt false:

La accesarea site-ului, cititorul poate vedea doar titlul și imaginea „știrii”, iar pentru a citi conținutul integral trebuie mai întâi să-l distribuie în rețelele sociale;

Nicio instituție media credibilă nu a informat despre aceste accidente;

Titlurile afectează emoțional și induc panică;

Nu este citată nicio sursă sau se face trimitere la surse anonime;

Pe site-uri nu pot fi accesate datele de contact ale echipei redacționale;

Imaginile care însoțesc aceste informații nu au legende și, de multe ori, nu sunt din țara noastră;

Textele sunt lipsite de acuratețe, conțin multe greșeli gramaticale și greșeli de alt sens.

Site-urile Ziarulanonym.info și Ziarulindependent.info au fost înregistrate în aceeași zi, la 11 noiembrie 2018, pe servere din Franța. Instrumentul online de verificare a locației serverelor resurselor web Whois.domaintools.com nu are date despre persoane sau companii care au înregistrat aceste resurse web.

ATENŢIE, PERICOL DE INTOXICARE INFORMAŢIONALĂ!:

Ziarulanonym.info și Ziarulindependent.info sunt site-uri de știri false. Nu le accesaţi şi nu distribuiţi conţinutul acestora!

Portalul Stopfals.md completează o listă cu site-urile care publică preponderent informații false, inventate. Cititorii sunt îndemnați să nu acceseze aceste site-uri și să nu distribuie informațiile false virale în mediul online.

LISTA SITE-URILOR DE ȘTIRI FALSE

 

Rodica Malic

Stopfals.md

11 ianuarie 2019 2513

Relevant

Comments 1

А
Александр 5 ani în urmă

у вас тут фкйков и национализма больше, чем где бы то ни было....печально, но факт