Portalul care te protejează
de falsuri

Falsurile lunii aprilie: produse de slăbit cu „efect miraculos” și alte „arme biologice”

12 mai 2019 850
Articole, Multimedia, Falsurile lunii

 

La începutul lunii aprilie, utilizatorii rețelelor sociale erau (dez)informați că interpreta de muzică ușoară Dara ar fi slăbit cu un produs miraculos, iar cei interesați erau îndemnați să-l cumpere. În realitate, la mijloc este o escrocherie a celor care vând acest produs, iar Dara nu a oferit niciun un interviu la această temă și nici nu folosește aceste preparat.

Tot în luna aprilie, lidera Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Maia Sandu, a fost ținta mai multor dezinformări. Surse media afiliate partidului de guvernămând au difuzat știri false în care se spune că M. Sandu amenință cu blocarea asistenței financiare pentru Republica Moldova, dar și că ea ar fi finanțat anumite ONG-uri pe când era ministră a educației, „cumpărându-și membri de partid și deputați”. Aceste informații nu au nicio bază factuală: lidera PAS nu a amenințat cu blocarea asistenței financiare, iar serviciul de presă al Parlamentului European a dezmințit că blocarea asistenței macrofinanciare poate fi aprobată doar după cererea unui politician. La fel, organizațiile neguvernamentale care au oferit asistență în procesul de reformă a sistemului de educație au fost selectate și finanțate de Fundația Soros-Moldova, și nu de Ministerul Educației sau de Maia Sandu.

La mijlocul lunii aprilie, fosta deputată Liliana Palihovici a fost protagonista unei știri false, în care se spunea că ea ar fi a avut cele mai multe deplasări în străinătate pe când era în Legislativ. În realitate, cel mai mult a călătorit fostul vicepreședinte al Parlamentului, popular-europeanul Valeriu Ghilețchi, urmat de deputatul Partidului Democrat, Marian Lupu.

Un alt subiect al dezinformării în luna trecută a fost că în Republica Moldova și în Ucraina s-ar produce și s-ar face experimente cu arme biologice, care ar putea să fie utilizate împotriva Federației Ruse. Acesta este un fals și nu există nicio dovadă că în R. Moldova ar exista laboratoare secrete de testare a armelor biologice.

Ești om cu rațiune, gândește și analizează!

Stopfals.md

 

Top 5 falsuri ale lunii aprilie 2019.pdf

12 mai 2019 850

Relevant

Comments 0