Portalul care te protejează de falsuri și manipulări mediatice

Falsurile lunii mai: deputați cu case care nu le aparțin, miniștri cu salarii mici și români care și-au pierdut încrederea în UE

4 iunie 2019 883
Articole, Studii, comentarii, Falsurile lunii

Pe parcursul lunii mai curent, doi dintre deputații Blocului ACUM au fost victime ale unor campanii de dezinformare, acestora fiindu-le atribuite imobile care, în realitate, nu le aparțin.

Astfel, la începutul lunii, câteva instituții mass-media și bloguri afiliate politic au tirajat informația că deputatul Dumitru Alaiba ar locuit întro-o casă de milioane din municipiul Chișinău, speculând că „probabil tot miliardul furat stă la baza acestei case”. Ca dovadă au fost prezentate imagini și video filmată cu drona a unui imobil care, de fapt, nu-i aparține deputatului Alaiba, ci părinților acestuia, care sunt oameni de afaceri. Deputatul Alaiba nu locuiește în casa care i-a fost atribuită și nici nu are o cotă-parte din acel imobil.

Și deputatei Inga Grigoriu i-a fost atribuită o casă, valoarea cadastrală a căreia ar fi subevaluată. Autorii reportajelor susțineau că deputata are două case în orașul Sângera din municipiul Chișinău. În realitate, una din casele prezentate în reportaj aparține părinților deputatei. Datele cadastrale arată că Inga Grigoriu deține o casă în satul Mânzătești, raionul Ungheni, și o cotă parte dintr-un imobil din Sângera, împreună cu soțul său.

După ce, la începutul lunii mai, Maia Sandu, lidera Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), a afirmat că în urma unui amendament propus în 2017 de deputatul Partidului Democrat Sergiu Sîrbu, din 2018 salariile miniștrilor s-au majorat de aproape trei ori, ajungând la 30 de mii de lei pe lună, ministrul Apărării, Eugen Sturza a etichetat-o pe Maia Sandu „mincinoasă”, afirmând că salariul său este mult mai mic. Portalul Stopfals.md a analizat declarațiile de avere și interese personale ale miniștrilor pentru ultimii doi ani și, într-adevăr, salariile acestora au crescut de cel puțin două ori față de 2017.

Tot luna mai, portalul Kp.md a titrat că “Moldova importă tot mai puțin și mai puțin din UE”, făcând trimitere la datele privind comerțul extern al Republicii Moldova în perioada ianuarie-februarie 2019. În realitate, datele statistice arată că importurile din UE au crescut de la 2,5 miliarde de dolari în 2013 la 2,9 miliarde de dolari americani în 2018, iar experții spun că datele din primele două luni ale anului nu sunt relevante.

Înainte de alegerile europarlamentare, portalul Sputnik.md a publicat un articol în care se spunea că “românii nu sunt interesați de alegerile europene pentru că acestea nu aduc nimic nou, iar pentru posturile cu putere de decizie la nivelul UE se bat doar occidentalii”. Datele Biroului Electoral din România contrazic speculația privind dezinteresul românilor pentru alegerile în Parlamentul European: în acest an, prezenţa la vot a crescut cu 16,58 puncte procentuale față alegerile europarlamentare din anul 2014. Este falsă și afirmația că numai occidentalii au posturi de conducere la nivel european.

Ești om cu rațiune, gândește și analizează!

Stopfals.md

Top 5 falsuri ale lunii mai 2019.pdf

4 iunie 2019 883

Relevant

Comments 0