Portalul care te protejează de falsuri

FALS: Pe teritoriul R. Moldova vor fi prelucrate deșeuri chimice aduse din UE

23 august 2024 6614
Articole, Gândește critic!
Colaj: Stopfals.md

„Republica Moldova va fi transformată în rampă pentru deșeuri chimice aduse din Uniunea Europeană”, au anunțat o serie de site-uri de știri, canale de Telegram și pagini de Facebook. Toate se bazau pe două anunțuri făcute de ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Dumitru Alaiba, privind viitoarea intrare pe piața din R. Moldova a Companiei Sterileco din România, specializată în prelucrarea deșeurilor industriei chimice și farmaceutice. Mesajul ministrului a fost completat cu o afirmație falsă, și anume că deșeurile vor fi aduse din țările UE. Solicitat de Stopfals.md, Ministerul a oferit precizări și a comunicat că vor fi prelucrate doar deșeuri locale.

La 19 iulie, ministrul Dumitru Alaiba a anunțat pe Facebook că „un nou investitor vine în Republica Moldova. Este vorba despre compania românească „Sterileco”. Iar ieri a făcut primul pas oficial în această direcție: compania a fost înregistrată la Agenția Servicii Publice”.

A doua zi, deputatul partidului Renaștere, Alexandr Nesterovschi, a scris pe Facebook și Telegram: „Moldova se transformă în rampă pentru deșeurile chimice ale Europei? (...) Dar de ce țările europene, așa cum este România, preferă să-și prelucreze deșeurile chimice nu la ele acasă, ci în Republica Moldova? Răspunsul e simplu: e mai ieftin și mai ușor decât să respecți normele stricte de mediu din UE. Drept urmare, noi primim, nu doar bani, dar și riscuri ecologice enorme și pentru sănătatea cetățenilor” (în original: «Молдова превращается в свалку химических отходов Европы? (...) Но, почему европейские страны, такие как Румыния, предпочитают перерабатывать свои химические отходы не у себя, а в Молдове? Ответ прост: это дешевле и легче, чем соблюдать строгие экологические нормы ЕС. В итоге, мы получаем не только деньги, но и огромные риски для нашей экологии и здоровья граждан»).

La 22 iulie, site-ul Gagauznews.com a publicat un articol cu un conținut similar, doar că aici a dispărut semnul întrebării din titlu și se face o afirmație: „Cum PAS și Alaiba se pregătesc să transforme Moldova în rampă de deșeuri” (în original: «Как PAS и Алайба собираются превратить Молдову в свалку»). În text se spune: „Este vorba despre deșeuri chimice, nu despre produse. Țările dezvoltate din UE nu vor să aibă astfel de întreprinderi pe teritoriul lor din cauza riscului ecologic foarte mare” (în original: «Речь-то идёт о химических отходах, а не продукции. У себя развитые страны ЕС не хотят иметь подобные предприятия из-за их огромного экологического риска»). Textul articolului a fost distribuit pe Instagram și pe câteva grupuri de Facebook.

La 7 august, ministrul Alaiba a mai publicat o postare în care a amintit despre compania Sterileco. Pe 9 august, md.kp.media, site-ul publicației Комсомольская Правда в Молдове, a publicat un articol cu titlul: „Moldova devine rampă pentru deșeurile chimice ale UE și spațiu pentru producții toxice: la ce vor duce investițiile dubioase ale ministrului Economiei” (în original: «Молдова становится свалкой химических отходов ЕС и местом вредного производства: К чему приведут сомнительные инвестиции от министра экономики»). A doua zi, articolul a fost republicat integral de site-ul publicației Молдавские Ведомости și cel al Partidului Comuniștilor, dar și pe pagina de Facebook a formațiunii.

La 10 august, Комсомольская Правда в Молдове a plasat articolul și pe Telegram, postarea conținând următorul pasaj: „Concluzia se impune – pentru reciclare, deșeurile periculoase vor fi aduse din UE. În volume necontrolate” (în original: «Вывод напрашивается сам собой – опасные отходы для утилизации будут завозить из ЕС. Причём в неконтролируемых объёмах»). Postarea a fost redistribuită în aceeași zi pe Telegram de canalele Sputnik Moldova, Молдавский Эфир, НП Информ, Гражданин, Век Абсурда/Инесса Дерменжи, Молдавский пистон și canalul deputatului Bogdan Țîrdea. O postare similară a plasat la 12 august canalul de Telegram Пэкалэ ши Тындалэ.

MDED: Sterileco nu va importa deșeuri din străinătate

Solicitat de Stopfals.md să ofere clarificări, Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării a comunicat că Sterileco nu va importa deșeuri de peste hotarele R. Moldova. „«Sterileco» este considerat lider în România în colectarea și gestionarea deșeurilor medicale, furnizând soluții complete și fiabile pentru spitale, clinici medicale și alte instituții de sănătate. Compania respectă cu strictețe toate normele și reglementările, garantând că procesul de colectare și eliminare a deșeurilor medicale se face într-un mod sigur, eficient și eco-friendly. Consecutiv, comunicăm că compania «Sterileco» nu va importa deșeuri din străinătate”, se spune în răspunsul semnat de secretarul de stat Viorel Garaz.

Anunțul despre o viitoare investiție a fost încadrat în narațiuni anti-UE

Marea majoritate a surselor media și a canelelor de Telegram citate mai sus sunt cunoscute pentru falsurile și manipulările pe care îl răspândesc, având scopul să promoveze narațiuni anti-UE. Acestea – de rând cu deputatul Alexandr Nesterovschi - au fost vizate în numeroase materiale ale portalului nostru în contextul răspândirii de falsuri.

Astfel, anunțul despre viitoarea investiție în R. Moldova a companiei române a fost distorsionat și prezentat în mod fals drept o manifestare a disprețului pe care Uniunea Europeană l-ar avea față de populația Republicii Moldova – o narațiune promovată intens în special în contextul referendumului privind aderarea la UE, planificat pentru 20 octombrie 2024.

Anterior, Stopfals.md a dezmințit falsuri similare, cum ar fi că UE ar fi distrus locurile de muncă din R. Moldova sau că UE nu are nevoie de vinurile noastre.

 

Viorica Zaharia,

Stopfals.md

 

Acum suntem și pe Telegram!

 

Ai depistat un fals? Raportează-l pe semnale.stopfals.md/ro și noi îl vom dezminți!

#NuDezinformării #StopFals #API

23 august 2024 6614

Relevant

Comments 0