Portalul care te protejează de falsuri

Şor a promis Găgăuziei gaze naturale cu 10 lei. Este oare posibil?

11 noiembrie 2023 2559
Articole, Gândește critic!

Oligarhul fugar Ilan Şor şi başcana Găgăuziei, Evghenia Guţul, au anunţat semnarea unui contract care le va permite consumatorilor din regiune să beneficieze de gaze naturale la tariful de 10 lei. Informaţiile despre companiile cu care a fost încheiat acordul practic lipsesc. Experţii menţionează că acest contract nu corespunde tuturor rigorilor juridice, iar președintele Consiliului de Administrație al SA „Moldovagaz” a spus că procedurile în baza cărora consumatorii pot schimba furnizorul de gaze nici n-au fost începute. De altfel, Şor şi reprezentanţii acestuia nu sunt la prima promisiune goală despre reducerea preţurilor la gazele naturale.

Declaraţii electorale despre preţurile pentru gaze

La 31 octombrie, başcana Găgăuziei, Evghenia Guţul, a declarat că locuitorii din autonomie vor beneficia de gaze naturale la tariful de 10 lei pentru un metru cub. „Compania turcească a semnat cu un important trader european contractul de achiziţie a gazelor direct din sistemul european de alimentare cu gaze. La rândul său, compania turcă a semnat un acord cu un operator licenţiat din Moldova pentru a transporta aceste gaze la preţuri speciale”, a declarat Evghenia Guţul.

La 7 noiembrie, guvernatoarea Găgăuziei a anunţat că de la 1 decembrie locuitorii din autonomie vor putea beneficia de gaze naturale care vor fi furnizate la un tarif de 10 lei: „Am coordonat cu compania NORDGAZ FURNIZARE SRL deschiderea la Comrat a unui birou care să contribuie la trecerea consumatorilor la noul furnizor.”

Reprezentantul companiei NORDGAZ FURNIZARE, la fel, a declarat în cadrul briefingului că de la 1 decembrie Găgăuzia va beneficia de gaze la tariful de 10 lei, în baza unui contract semnat între o companie turcă și una germană. 

Ce se cunoaște despre companiile contractate?

Contractul făcut public de Evghenia Guțul a fost încheiat la 31 octombrie la Istanbul. În calitate de furnizor figurează compania turcă ZEN SOLAR ENERJI SANAYI TICARET LIMITED SIRKETI, iar din partea R. Moldova cumpărătorul este NORDGAZ FURNIZARE.

Compania NORDGAZ FURNIZARE este înregistrată la Bălți. Directorul acesteia este Alexandr Grosu, persoana care a și semnat contractul în cauză. Din numele părții turce, contractul privind furnizarea gazelor a fost semnat de Çağdaş Avci. În calitate de trader european este indicată compania germană Gas and Electricity Trading GmbH.

La o căutare pe Internet am găsit o companie cu denumirea ZEN SOLAR ENERJI SANAYI TICARET LIMITED SIRKETI. Aceasta își desfășoară activitatea în domeniul furnizării pieselor pentru reparație și modernizare a echipamentelor industriale și a componentelor pentru industria constructoare de mașini, tehnică electronică. Conexiunea sa cu domeniul gazelor naturale ține doar de un aspect: compania furnizează echipamente pentru extracția de țiței și gaze naturale, precum și materiale de construcție. Site-ul firmei este disponibil doar în rusă și engleză.

Pe site lipsesc informații despre experienţa companiei în domeniul achiziției gazelor naturale, despre fondatorul și directorul acesteia. Nu există niciun număr de telefon, date despre licența firmei sau despre partenerii acesteia. La secțiunea „Despre noi” de pe site, unde ar trebui să fie indicate toate aceste informații, sunt enumerate doar mărfurile pe care le propune respectiva companie. La adresa firmei indicată pe site se află un bloc de locuit, situat în Antalya (Turcia).

Pe site-ul Globusved.com, specializat în analiza piețelor externe de comerț, a companiilor și furnizorilor, la fel, am identificat o companie cu denumirea ZEN SOLAR ENERJI SANAYI TICARET LIMITED SIRKETI. Site-ul afișează date despre această firmă doar până în iunie 2023 și, parțial, pentru ianuarie 2022. Este indicat că firma are doi cumpărători în Rusia, iar valoarea mărfurilor furnizate constituie 6,6 milioane de dolari SUA. Informațiile prezentate sunt foarte puține, lipsesc datele indicate de obicei pe site în cazul altor companii. Lipsesc și informațiile despre capitalul social, data creării companiei, directorul și autoritatea fiscală. Indicatorii financiari care ar reflecta activitatea economică externă a firmei, la fel, nu sunt prezentați. La datele despre adresa companiei este indicat orașul Istanbul. La adresa respectivă se află un complex de blocuri de locuințe, situat alături de un teren viran și nimic nu sugerează că aici s-ar afla sediul unei firme.

Potrivit legislației, persoanele juridice din Turcia sunt înregistrate în registrul comercial de pe lângă Camera de Comerț și Industrie, supravegheată de Ministerul Comerțului. Am decis să aflăm dacă ZEN SOLAR ENERJI SANAYI TICARET LIMITED SIRKETI este înregistrată în Turcia. În urma verificărilor, am constatat că această companie lipsește din registrul de stat

Pe Internet practic nu există informații nici despre compania germană Gas and Electricity Trading GmbH, numită de Evghenia Guțul „un important trader european”. Din registrele publice putem afla doar că această firmă este înregistrată într-un bloc de locuințe din Heidelberg (Germania). Capitalul social al companiei constituie €25 de mii, iar directorul executiv al acesteia este Nataliya Frenkel. 

„Acesta nu este contract, e o butaforie”

Sergiu Tofilat, analist în domeniul energetic şi financiar-bancar, membru al Consiliului de Observatori al „Moldovagaz” SA, a menționat că documentele făcute publice de Evghenia Guțul nu au nimic în comun cu documentele oficiale. „Am citit atent hârtia publicată de Guţul. Acesta nu este contract, e o butaforie scrisă pe genunchi la un colţ de stradă. Chiar în antet scrie că e o „confirmare” la un contract individual la un acord general. Traduc ce înseamnă asta: chipurile, firma turcească va cumpăra gaz de la o altă firmă din Germania şi-l va aduce în Moldova”, a comentat Tofilat. Expertul a mai remarcat că în „document” nu găsim nici codul fiscal al părţilor, nici adresa, nici conturile bancare, lipsește și ştampila.

Ministrul Energiei,Victor Parlicov, a calificat contractul prezentat de către başcană drept „un fals”. Parlicov a mai spus că a luat legătura cu firma din Turcia, care a semnat documentul în cauză, însă reprezentanții acesteia neagă existenţa unei tranzacţii privind furnizarea de gaze naturale în Moldova.

Şor vrea să se mai îmbogăţească?

Victor Parlicov a menţionat că doar transportul pentru o mie de metri cubi din Turcia până la hotarul Moldovei costă peste 100 de euro, nemaivorbind despre alte tarife aplicate pe teritoriul ţării noastre. La fel, ministrul a constatat că condiţiile „de oferire a gazelor cu 10 lei” sunt create în aşa fel încât Şor să aibă de câştigat. „Transportul gazelor în Moldova din Tucia costă astăzi 150 de euro pentru 1000 de metri cubi. Doar pentru transport. În foiţa publicată de dna başcan figurează o marjă de profitablitate de 5%. Vreau să vă spun că pentru companiile care livrează gaze naturale la preţuri reglementate în Republica Moldova, cum ar fi „Moldovagaz”, marja de profit este stabilită la nivel de 2,5%”, a mai spus Parlicov.

Vom nota că în contractul prezentat de başcana Găgăuziei preţul pentru 1000 de metri cubi, inclusiv livrarea, constituie 160 de euro.

„Astfel de preţuri nu există”

Alexandru Slusari, membru al Consiliului de Administrare al companiei „Energocom”, la fel, are o atitudine critică faţă de declaraţia başcanei despre gaze naturale de 10 lei. Potrivit calculelor acestuia, dacă consumatorul va beneficia de gaze la un astfel de preţ, respectiv, cheltuielile de transportare, precum și celelalte cheltuieli (până când gazele ajung la punctul de consum) constituie circa 8,5 lei pentru un metru cub. Astfel, prețul de achiziție ar fi de sub 100 de dolari pentru 1000 de metri cubi, dar aşa preţ, afirmă Slusari, nu există pe piaţă.

„Așa preț nu există acum nicăieri pe piață. Nici în Europa, nici măcar în Rusia. Nu poate nicio companie europeană să vândă gaz Găgăuziei cu 80 de dolari. Nu exclud că așa preț de dumping enorm (redus — nota red.) poate fi oferit de „Gazprom” în vederea transformării Găgăuziei în Transnistria. Pentru restul Moldovei - 800 de dolari, pentru Găgăuzia - 80, pentru Transnistria шара continuă! Este în spiritul politicii Kremlinului”, a declarat Slusari.

La rândul său, Vadim Ceban, preşedintele Consiliului de Administraţie al „Moldovagaz” SA, a remarcat că în noiembrie, gazele ruseşti livrate Moldovei s-au scumpit şi mai mult – cu aproape 35 de dolari (de la 795,87 de dolari în octombrie la 830,42 de dolari pentru mia de metri cubi în noiembrie).

Pentru a livra gaze naturale este nevoie de licenţă

Vadim Ceban a relatat pentru Stopfals.md despre procedurile ce urmează a fi respectate dacă o companie intenţionează să livreze gaze naturale în Găgăuzia. În primul rând, firma are nevoie de licenţă. „Pentru a livra gaze naturale, companiile străine, cele rezidente sau nerezidente, trebuie să obţină o licenţă. Dacă firma în cauză are licenţă, ea urmează să se conformeze rigorilor legale. Pentru aceasta este nevoie de foarte multe proceduri şi semnarea contractelor respective, cel puţin, a contractului de transportare cu compania „VestMoldTransgaz”, care este operator al rețelei de transportare a gazelor naturale”, a menţionat Ceban.

În Moldova, potrivit Evgheniei Guţul, gazul va ajunge în baza unui „contract cu un operator licenţiat din Moldova”. Compania NORDGAZ FURNIZARE, într-adevăr, are licenţă, valabilă până în anul 2045. Cât priveşte compania turcă, autorităţile din R. Moldova au dubii la acest capitol. Sergiu Tofilat, membru al Consiliului de Observatori al „Moldovagaz”, a încercat să afle dacă compania turcă are licenţă. „Din ce mi-au comunicat colegii din Turcia, firma turcească nici măcar nu are licenţă de furnizare a gazelor, nimeni nu a auzit de ea. Are un capital de 33.000 euro (un milion de lire turceşti), dar vrea să livreze gaz de 16 milioane de euro. Interesantă matematică, oleacă nu se leagă sumele”, a declarat Tofilat.

Vadim Ceban a remarcat că nu a mai auzit anterior despre compania turcă sau despre compania germană menționate în contract. „Aud pentru prima dată despre astfel de companii şi nu ştiu despre operaţiunile acestora pe piaţă”, a spus Ceban. 

Pentru a distribui gaze naturale este nevoie de un contract

Chiar dacă contractele prezentate de Evghenia Guţul ar corespunde tuturor criteriilor stabilite, asta nu ar fi suficient. La fel, este necesară semnarea unui contract privind distribuirea gazelor naturale, adică privind furnizarea gazelor naturale direct la contorul (nodul de evidenţă) consumatorului. În cazul Găgăuziei, acest contract ar urma să fie semnat cu „Gagauz-Gaz”. „Iată de ce fiecare operator încasează o anumită plată pentru serviciile sale, plăţile sunt reglementate, tariful este stabilit de ANRE, după care urmează contractul cu consumatorul, persoana fizică şi juridică, aceasta este procedura”, a menţionat Vadim Ceban.

Pentru a schimba furnizorul, este nevoie de o cerere adresată „Moldovagaz”

„Moldovagaz” este furnizorul garantat de gaze naturale, iar dacă apare un alt operator licenţiat, care propune tarife mai mici, orice consumator este în drept să-şi schimbe furnizorul. Totuşi, până în prezent, niciun consumator nu a adresat companiei „Moldovagaz” vreo cerere privind schimbarea furnizorului. „În plus, cu operatorul rețelei de transportare a gazelor naturale urmează a fi semnat un contract privind aşa-numita echilibrare, conform regulilor pieţei. Deocamdată nu observăm nimic din toate acestea”, a mai spus Vadim Ceban.

Contextul electoral: gaze ieftine, adaosuri la pensie şi „capitalul matern” din partea lui Şor

Evghenia Guţul a vorbit despre gazele la preț de 10 lei cu patru zile înaintea scrutinului local, iar oligarhul fugar Ilan Şor, condamnat anterior, a anunţat acest lucru cu două zile înaintea alegerilor din 5 noiembrie, menţionând, la fel, Taraclia şi Orheiul, unde reprezentanţii săi au decis să lupte pentru un nou mandat de primar.

La 7 noiembrie, Şor a promis gaze cu 10 lei şi pentru Bălţi, unde, în primul tur al alegerilor locale a participat candidata „independentă” Arina Corşicova, care s-a bucurat de susținerea echipei lui Ilan Şor (în seara zilei de 7 noiembrie, Consiliul electoral de circumscripție Bălți a exclus-o pe Arina Corșicova din competiția electorală pentru funcția de primar). Șor a promis și un adaos la pensii, la fel cum a făcut-o și pentru Găgăuzia, de la 1 octombrie. Totuși, pensionarii din autonomie nu au mai văzut acești bani. Adaosuri la pensie în valoare de o mie de lei și capital matern în valoare de 10 mii de lei promitea la alegerile locale desfășurate în Taraclia în 2019 și Veaceslav Lupov, persoană afiliată lui Șor. Nici promisiunile în cauză nu au mai fost onorate.

Promisiunile anterioare ale lui Șor despre gaze naturale la preț redus au rămas pe hârtie

Anterior, Șor promitea gaze la un preț redus și pentru locuitorii din Orhei. La 25 aprilie, el a postat o declarație în care afirma că pe parcursul ultimelor luni ar fi fost desfășurate negocieri despre un preț special pentru gazele naturale și energia electrică pentru regiunile „guvernate de ei”. Atunci, Șor le garanta „consumatorilor săi” un tarif care nu va depăși 12 lei pentru gaze și nu mai mare de 1,5 lei pentru energia electrică. La 5 august 2022, Șor a declarat că se va adresa Rusiei cu rugămintea de a asigura Moldova cu gaze la preț accesibil. Iar la 16 septembrie 2022, el a declarat că va obține gaze ieftine pentru Orhei și că partea rusă este dispusă să desfășoare negocieri cu deputații din partea Partidului „Șor” pentru ca Orheiul să beneficieze de gaze la un preț redus. Ulterior, deputații din partea Partidului „Șor” (recunoscut neconstituțional) și ai Partidului Comuniștilor din Republica Moldova s-au întâlnit la Moscova cu președintele Comitetului pentru Relații Internaționale din cadrul Dumei de Stat a Rusiei Leonid Sluțki și vicepreședintele aceleiași structuri Dmitri Novikov. Atunci, aleşii poporului au declarat că au solicitat pentru Orhei gaze la prețuri reduse. La 23 septembrie 2022, Șor a discutat în regim de conferință video cu Sluțki, solicitând prețuri reduse pentru gaze pentru „regiunea sa” și locuitorii altor regiuni din țară „dispuse pentru un dialog constructiv și de calitate”. În acest mod, Șor a sugerat că doar prin cooperare cu partidul său raioanele din Moldova vor putea beneficia de gaze ieftine. În fond, nu este nimic altceva decât o tentativă populistă de corupere a alegătorilor. Promisiunile lui Șor despre „gazele ieftine pentru Orhei” n-au mai fost realizate.

Elena Celak,

Stopfals.md

 

 

11 noiembrie 2023 2559

Relevant

Comments 0