Falsuri recente
Portalurile cu politică editorială pro-PSRM au publicat recent articole în care au afirmat că „planul distructiv al partidelor de dreapta și al președintelui actual Maia Sandu este de a lichida două treimi din raioane și sate după alegeri”, făcând referire la o preconizată reformă administrativ-teritorială. Site-urile au preluat declarațiile pe această temă ale unor deputați socialiști, fără a verifica informația. În realitate, ultima reformă administrativ-teritorială a fost propusă în 2020 de ex-premierul Ion Chicu, promovat de PSRM, și prevedea ca din aproape 900 de primării să rămână mai puțin de 100. Reamintim că modificările administrativ-teritoriale se stabilesc de Guvern și trebuie aprobate de Parlament.
Pe 2 iunie, câțiva deputați socialiști au declarat într-un briefing de presă că „PSRM este împotriva intenției Maiei Sandu de a lichida sute de sate în schimbul a milioane de dolari pentru ONG-uri”, afirmând că reforma a fost pregătită „la solicitarea creditorilor internaționali”. Deputatul Vladimir Mizdrenco a declarat că acesta este un „plan distructiv” al partidelor de dreapta și al președintei Maia Sandu: „Sandu a promis că această reformă, care presupune dispariția a două treimi din raioane și din sate, să fie făcută rapid după alegerile parlamentare anticipate, dacă PAS va avea majoritate în Legislativ singur ori cu alte partide de dreapta”.
Insinuările reprezentanților PSRM, transformate în știri de presa afiliată politic
Fără nicio dovadă și fără a oferi drept la replică celor vizați, declarațiile speculative ale socialiștilor au fost prezentate ca fapte împlinite de mai multe instituții media afiliate PSRM. Astfel, Ntv.md – site-ul postului de televiziune NTV Moldova, deținut de deputatul socialist Corneliu Furculiță, a titrat: „PSRM bate alarma: Maia Sandu și PAS s-au angajat în fața creditorilor să lichideze sute de sate în schimbul unor milioane de dolari”. Articole cu un conținut identic au fost publicate și de alte surse pro-PSRM: A-tv.md, Primul.md, Telegraph.md, Bloknot-moldova.md, Mk.kn.md, iar site-ul Kp.md, deținut de aceeași companie a lui Furculiță, a afirmat că «В Молдове будут ликвидированы сотни сел: В обмен на это МВФ выделит властям миллионы долларов» (în traducere: „Sute de sate vor fi lichidate în Moldova: în schimb, FMI va aloca milioane de dolari autorităților”).
Insinuări despre „lichidarea raioanelor”, la pachet cu „majorarea vârstei de pensionare” a făcut și liderul PSRM Igor Dodon, comentând la un post de televiziune ajutorul în valoare de 600 de milioane de euro, aprobat de UE pentru realizarea Planului de recuperare economică a Republicii Moldova. Iar deputatul socialist Vlad Bătrîncea a declarat la un briefing de presă: „Cunoaștem bine că concurenții noștri au făcut anumite angajamente legate cu o eventuală viitoare reformă administrativ-teritorială”.
Președinția: „Este un fals”
Solicitată să comenteze afirmațiile despre „reforma administrativ-teritorială pe care au pregătit-o la solicitarea creditorilor internaționali în schimbul a milioane de dolari”, purtătoarea de cuvânt a Președinției, Sorina Ștefârță, le-a dezmințit, menționând că nu există niciun document la Președinție privind reforma teritorial administrativă sau lichidarea primăriilor: „Este un fals. Socialiștii inventează sperietori pentru că nu au nici un rezultat pentru oameni în urma aflării lor la putere. De facto, cei care au făcut pe ascuns un proiect de reformă administrativ-teritorială este Guvernul Chicu”. S. Ștefârță a reamintit că Președinta R. Moldova nu are competențe de a lua decizii de așa fel, asemenea hotărâri se stabilesc de către Guvern și se adoptă de Parlament.
Reforma administrativ-teritorială, propusă de ex-premierul Ion Chicu în 2020
Organizarea administrativ-teritorială a Republicii Moldova a suferit mai multe modificări de-a lungul timpului. Astfel, o lege adoptată în noiembrie 1998 a stabilit fuzionarea mai multor localități în județe, sate și comune, iar țara a fost împărțită în nouă județe, un municipiu și două unități teritoriale autonome. După venirea la putere a comuniștilor, în decembrie 2001, această lege a fost abrogată, iar din 2003 s-a revenit la organizarea administrativ-teritorială actuală, pe raioane. Guvernările care s-au perindat după 2009, dar și experții în domeniu au subliniat mereu necesitatea unei reforme administrativ-teritoriale pentru a eficientiza activitatea administrațiilor publice locale, dar și a economisi banii publici.
Despre necesitatea unei asemenea reforme a anunțat, în mai 2020, și ex-premierul Ion Chicu, promovat și susținut de PSRM. Într-o postare pe Facebook, Chicu spunea că R. Moldova cheltuie anual irațional miliarde de lei pentru întreținerea a mii de funcționari și a anunțat că se pregătește revenirea la o structură administrativ-teritorială similară celei de până în 2003.
Captură foto
„Avem cel mai mare aparat administrativ local/per capita în toată Europa. Sute de primării cu mai puțin de 700-1000 de locuitori. Anual, miliarde de lei se cheltuie irațional pentru întreținerea a mii de funcționari. Cel mai grav, că nici serviciile prestate cetățenilor în asemenea circumstanțe nu au cum fi calitative. Firește, nici de-o autonomie financiară a APL nu poți vorbi, când în primărie ai mai puțin de 100 de oameni care lucrează, iar agenți economici 1-2. La Guvern este pregătit Conceptul acestei reforme, iar revenirea în 2023 la o structură administrativ-teritorială rațională (similară celei de până în 2003) este absolut imperativă”, a scris Ion Chicu pe pagina sa de Facebook la 22 mai 2020.
Din grupul de lucru a făcut parte și consilierul lui Dodon pe probleme în domeniul APL și al dezvoltării regionale
Peste două luni de la anunțul lui Ion Chicu pe Facebook, printr-o dispoziție a Guvernului din 28 iulie 2020 a fost creat un grup de lucru care urma să se ocupe de implementarea reformei administrativ-teritoriale. Președintele acestui grup a fost numit Nicolae Eșanu, consilier în domeniul dreptului în cabinetul Prim-ministrului, iar în calitate de membru a fost inclus și Ghenadie Iurco, consilierul de atunci al Președintelui Republicii Moldova, Igor Dodon în domeniul administrației publice locale și dezvoltării regionale. „Grupul de lucru va evalua situația actuală, va elabora şi va prezenta Guvernului spre aprobare propuneri privind reforma administrației publice centrale și locale, inclusiv redistribuirea competențelor între nivelurile administrației publice, revederea distribuirii veniturilor din taxe și impozite și reorganizarea sistemului administrativ-teritorial al Republicii Moldova”, se menționa în dispoziția semnată de Ion Chicu.
Captură foto
Pe 16 februarie 2021 Guvernul a anunțat că, la propunerea grupului de lucru, are trei scenarii pentru reforma teritorial administrativă a R. Moldova: unul „moderat” care presupune reducerea numărului de primării de la cele 896 existente până la 231, altul „intermediar” care presupune 154 de primării, și al treilea „compact” care prevede reducerea numărului de primării cu 90%, adică din cele 896 existente să rămână doar 93.
Captură foto
Anume scenariul „compact” a fost considerat de grupul de lucru creat de Guvernul Chicu „optimal pentru dezvoltarea durabilă a localităților”. În același comunicat al Guvernului se menționează că „Decizia finală urmează a fi adoptată în urma consultărilor largi, atât cu societatea civilă, cât și cu entitățile interesate”.
Captură foto
Viorel Furdui, director executiv CALM: „Se manipulează pe sensibilitatea oamenilor”
Într-o declarație pentru portalul Stopfals.md, directorul executiv al Congresului Autorităților Publice Locale (CALM) Viorel Furdui reamintește că tema reformei administrativ-teritoriale este readusă în atenția publicului în special în campaniile electorale și regretă că politicienii manipulează opinia publică pe acest subiect foarte sensibil: „Despre necesitatea acestei reforme vorbeau majoritatea guvernelor, numai că ulterior, după ce începeau să intre în esență, făceau un pas înapoi. Cei care vorbesc acum despre reforma administrativ-teritorială confundă lucrurile și le reduc doar la aspectul teritorial, fără a înțelege foarte bine complexitatea problemei. Elementul teritorial nici nu este cel mai important. Pentru că atunci când vorbim de colectivități locale, comune, aici sunt oameni față de care trebuie să avem o altă abordare”. Directorul executiv CALM a mai adăugat că la momentul actual despre reforma administrativ-teritorială nu se discută. „Lichidarea satelor este ireală, cel puțin, în următorii 4-5 ani. Admit că ar putea fi pusă în discuție problema raioanelor, dar nici asta nu va fi în timpul apropiat”, a concluzionat V. Furdui.
Nu este prima dată când PSRM lansează sperietori electorale. În campania pentru alegerile prezidențiale 2020, portalul Stopfals.md a dezmințit mai multe afirmații false lansate de Igor Dodon, inclusiv că „Maia Sandu a lichidat școlile, spitalele, primăriile și a eliminat limba rusă din școli”.
Mariana Jacot,
Stopfals.md
Citiți și:
Relevant
Comments 0