Portalul care te protejează de falsuri

Declarații false în loc de consultări despre combaterea corupției politice

21 noiembrie 2024 1475
Articole, Gândește critic!
Colaj: Stopfals.md

La 18 noiembrie au avut loc consultările președintei Republicii Moldova cu reprezentanții a 18 partide politice pe tema consolidării instituțiilor și a combaterii corupției politice. Înaintea reuniunii, reprezentanții unor formațiuni - Partidul Socialiștilor, Partidului Dezvoltării și Consolidării Moldovei și Blocului Victorie - au comentat inițiativa șefei statului, lansând numeroase falsuri promovate de propaganda de la Kremlin, printre care „lipsa de legitimitate a președintei”, „distrugerea libertății de exprimare”, „persecuțiile împotriva celor incomozi”, „lipsa democrației” și „dictatură”. În continuare, vom explica de ce aceste declarații nu corespund realității.

„Coruperea alegătorilor și lipsa de legitimitate a președintei

Partidul Socialiștilor (PSRM) publicat o declarație politică în care acuză actuala guvernare de „coruperea alegătorilor”. O postare similară a publicat și liderul PSRM, Igor Dodon, pe rețelele sociale, aceeași idee fiind promovată și de alte surse (aiciaiciaiciaici și aici). Iar liderul Partidului Dezvoltării și Consolidării Moldovei, Ion Chicu, a comentat pe Facebook: „Maia, tu nu ești Președinte, ești escroc politic și uzurpator. PDCM nu recunoaște alegerile și nu are ce discuta cu escrocii!”. La pretinsa nelegitimitate a președintei s-au referit și reprezentanții blocului Victorie (aiciaici și aici).

De ce mesajele nu corespund adevărului?

În turul doi al scrutinului prezidențial, candidata PAS, Maia Sandu, a acumulat 930.139 de voturi (55.35%), devansându-și contracandidatul sprijinit de PSRM, Alexandr Stoianoglo, pentru care au votat de 750.430 de alegători (44.65%). Stopfals.md a scris anterior că organizațiile naționale și internaționale care au observat alegerile și-au expus aprecierile vizavi de scrutin. Chiar dacă au fost atestate unele încălcări, nici o organizație n-a considerat că alegerile ar fi fost fraudate. Totodată, Procuratura Anticorupție și Poliția au declarat în repetate rânduri anume despre implicarea lui Ilan Șor în coruperea votanților.

„Lipsa democrației” și „dictatura”

În declarația citată, PSRM menționează că „...în Republica Moldova nu mai există democrație reală, fiindcă trăim sub un regim politic abuziv, care a fraudat alegerile și a forțat un scor electoral prin care să se mențină la putere”, referindu-se totodată la prezența „dictaturii” pe care ar fi impus-o guvernarea PAS.

De ce mesajele nu corespund adevărului?

Afirmațiile despre dictatură și lipsa democrației în RM se bazează pe declarațiile false privind pretinsa fraudare a alegerilor de către guvernare. După cum am arătat mai sus, în rapoartele organizațiilor internaționale, inclusiv ale Misiunii Internaționale de Observare a Alegerilor, din care au făcut parte reprezentanți ai Parlamentului European, ai OSCE și ai Consiliului Europei, nu există mențiuni despre încălcări ori acțiuni ale instituțiilor de stat care ar putea sugera faptul că alegerile și referendumul s-ar fi desfășurat în condiții nedemocratice.

Vom reitera că, potrivit Indicelui Democrației pentru 2023făcut public de compania britanică de cercetare și analize Economist Intelligence Unit, Republica Moldova s-a clasat pe locul 68 din 167 de state. Clasamentul include patru categorii de țări: democrații puternice; democrații fragile, regimuri hibrid și regimuri autoritare. Republica Moldova a fost atribuită celui de-al doilea grup: democrații fragile.

„Distrugerea libertății de exprimare și persecuțiile împotriva celor incomozi”

Declarația blocului Victorie, în frunte cu oligarhul fugar Ilan Șor, acuză guvernanții că: „au distrus libertatea de exprimare, au transformat persecuțiile împotriva celor incomozi și opozanților într-o normă, iar sistemul de justiție l-au transformat într-un instrument de reprimare a oponenților politici”. Aceste afirmații au fost distribuite pe Facebook și pe câteva canale de Telegram, multe dintre care au fost evocate în materialelor Stopfals.md în calitate de resurse care dezinformează.

De ce mesajele nu corespund adevărului?

Autorii nu-și probează în niciun fel afirmațiile. Cel mai probabil, ei se referă la deciziile autorităților de a suspenda activitatea unor posturi TV și site-uri, luate în ultima perioadă din varii motive. Astfel, la 30 noiembrie 2023 CSE a suspendat activitatea a șase posturi TV din R. Moldova. Premierul Dorin Recean a anunțat atunci că decizia a fost luată la recomandarea șefului Serviciului de Informație și Securitate (SIS), Alexandru Musteață. El a menționat că posturile respective de televiziune (Orizont TV, Prime, Publika TV, Canal 2, Canal 3 și ITV Moldova) promovează interese străine și sunt subordonate grupărilor criminale Plahotniuc și Șor. Tot atunci, pe teritoriul RM au fost blocate 31 de site-uri. Surse din cadrul SIS au anunțat că acestea au fost blocate pentru conţinutul informaţiilor difuzate în spaţiul public în stare să genereze tensiuni ori conflicte sociale. În martie 2024, autoritățile au sistat temporar activitatea postului TV Canal 5 controlat de Ilan Șor și a postului de radio Maestro FM. Decizia a fost luată în urma constatării unor bănuieli rezonabile privind implicarea beneficiarilor efectivi ai companiei în activități care afectează securitatea statului. La 3 octombrie 2024, operatorul de telefonie mobilă Orange a comunicat că SIS a dispus blocarea accesului la alte 5 site-uri: moldova24.online, pwa.moldova24.online, rutube.ru, yandex.ru și dzen.ru.

Vom nota că, în 2024, R. Moldova s-a clasat pe locul 31 din 180 în clasamentul privind Indicele mondial al Libertății Presei, regresând cu trei poziții față de anul 2023, însă în 2022 țara a ocupat locul 40.

Totodată, declarația blocului Victorie nu conține niciun fel de probe reale despre faptul că dosarele penale pornite pe numele unor activiști politici ar fi fost intentate la comandă. De asemenea, liderul Victorie, Ilan Șor este anunțat în căutare în R. Moldova, în privința lui fiind pronunțată o sentință definitivă de condamnare la 15 ani privațiune de libertate cu executare pentru implicare în „frauda bancară”. Acesta se ascunde peste hotare. Unii dintre membrii acestui bloc au figurat sau figurează în mai multe dosare penale. În special este vorba despre bașcana Găgăuziei, Evghenia Guțul, acuzată că ar fi fost implicată în scheme de finanțare ilegală a partidului și de distribuire a mijloacelor bănești, fiind vorba de sume de ordinul milioanelor. La fel și Marina Tauber, vicepreședinta partidului Șor, recunoscut neconstituțional, figurează în două dosare penale – privind finanțarea ilegală a fostului partid Șor și privind amestecul în înfăptuirea justiției. Dosare penale au fost pornite și pe numele altor activiști ai blocului Victorie după ce la sediile lor au avut loc percheziții.

 

Constantin Hairetdinov,

Stopfals.md

 

Suntem și pe Telegram!

 

Ai depistat un fals? Raportează-l pe semnale.stopfals.md/ro și noi îl vom dezminți!

#NuDezinformării #StopFals #API

21 noiembrie 2024 1475

Relevant

Comments 0