Portalul care te protejează de falsuri

FALS: Avionul de pe cursa Chișinău-Viena a fost reținut aproape o oră din cauza Maiei Sandu

18 august 2021 2582
Articole
Colaj: Stopfals.md

Surse media afiliate Partidului Socialiștilor au publicat articole în care afirmă că pe 13 august 2021 decolarea avionului de pe cursa Chișinău-Viena a fost reținută aproape o oră din cauza președintei Maia Sandu. Textele erau ilustrate cu imaginea panoului de informare de la aeroportul internațional Chișinău care indică întârzierea unui zbor operat de compania Austrian Airlines. Aceasta este o dezinformare. În realitate, avionul cu care a zburat Maia Sandu spre Austria la 13 august s-a reținut la decolare cu doar 13 minute și a aterizat la timp. Imaginea din articolele despre „zborul reținut din cauza Maiei Sandu” reflectă cu totul alt zbor pe aceeași cursă, operat cu două zile mai târziu.

Pe 16 august mai multe surse media din R. Moldova au relatat că președinta Maia Sandu a zburat la Viena pe un loc în avion din clasa econom, după ce o internaută a publicat pe pagina sa de Facebook o fotografie în care apare și președinta țării.

Colaj: Stopfals

Dezinformări publicate, apoi șterse

La scurt timp, site-ul Kp.md a publicat articolul «Президент Молдовы нажила новых недругов: Санду задержала вылет самолета, из-за нее пассажиры опаздывали на стыковочные рейсы в Вене и парились в салоне почти час» (în traducere: „Președintele Moldovei și-a făcut noi dușmani: Sandu a reținut plecarea avionului, iar din cauza ei pasagerii au stat timp de o oră în avion și au întârziat la cursele cu escală din Viena”).

În știre este citată postarea în rețelele sociale a unei persoane cu numele Andrew Bashtannik care ar fi scris că și el se afla în același avion cu președinta Maia Sandu, iar zborul a întârziat cu 50 de minute din cauza președintei. Folosind expresii licențioase (pe care site-ul nu le-a retușat), aceasta își exprimă nemulțumirea că, din cauza acestei rețineri, riscă să piardă un alt avion din Viena. La știrea publicată de Kp.md este atașată o captură foto a panoului informativ din aeroport care ar confirma reținerea cursei Chișinău-Viena cu 50 de minute. La scurt timp, postarea la care a făcut trimitere Kp.md a fost ștearsă de autor, care a publicat în schimb un alt text ironic, în care scrie că „se roagă” pentru sănătatea președintei.

 Captură foto: Kp.md. Retușat: Stopfals.md

A-tv.md, site-ul postului de televiziune afiliat socialiștilor Accent TV, la fel a publicat o știre însoțită de imaginea panoului informativ de la aeroport, despre „reținerea avionului din cauza președintei Maia Sandu”. Textul întitulat „Latura urâtă a poveștii: Zborul Chișinău-Viena reținut cu 50 de minute din cauza Maiei Sandu a fost însă șters ulterior si poate fi găsit doar în memoria cache a Google.

Colaj: Stopfals.md

Același articol a fost publicat și de Primul.md, site-ul altui post TV al socialiștilor - Primul în Moldova, dar la fel a fost șters (poate fi văzut în memoria cache a Google).

…și de un blogger

Informația că Maia Sandu este vinovată de reținerea avionului de pe cursa Chișinău-Viena a fost diseminată și de bloggerul Eugen Luchianiuc care a făcut trimitere la aceiași postare de pe Facebook: „Asta o relatează Andrew Bashtannik pe Facebook dar îl cred. Puteți verifica și singuri”. Bloggerul a distribuit articolul pe canalul său de Telegram, de unde a fost preluat de alte canale de Telegram, printre care unul - anonim.

Colaj: Stopfals.md

Ulterior, E. Luchianiuc a revenit cu o dezmințire în care își cere scuze pentru dezinformare, menționând că zborul Chișinău-Viena nu a fost reținut aproape o oră din cauza Maiei Sandu.

Imaginea a fost tăiată să nu se vadă data zborului

Portalul Stopfals.md a verificat informațiile din articole și a constatat că afirmațiile sunt false, iar sursele au speculat folosind imagini de la o altă cursă avia. Astfel, deși captura foto atașată articolului publicat de Kp.md cu orarul de zbor al companiilor aeriene este aproape indescifrabilă, totuși se poate vedea că este zborul cu numărul OS 656 care „se reține 16:49”. Imaginea a fost tăiată astfel încât nu se poate vedea data exactă când a fost efectuat acest zbor.

Colaj: Stopfals.md

În articolul publicat de A-tv.md și sters ulterior a fost atașată aceeași imagine, dar care nu a fost trunchiată. Aici se vede clar că zborul care s-a reținut a fost operat pe 15 august, iar Maia Sandu a zburat la Viena cu două zile mai devreme.

Captură foto: Stopfals.md

Maia Sandu a zburat la Viena pe 13 august, nu pe 15 august

Acest lucru îl confirmă și tinerii care s-au fotografiat cu președinta. Este vorba de Valeria Kaufman, cu numele de Facebook Vl KaufMan, care a publicat pe pagina sa de Facebook poza în care apare într-un selfie cu președinta Maia Sandu pe 15 august la 12.53 A.M. (fus orar american), menționând că s-a întâlnit în avion „ieri” cu președinta. Având în vedere că postarea a fost făcută noaptea, e clar că aceștia au zburat pe 13 august.

În aceeași poză apare și Vitalie Zacutico cu numele de Facebook Xander Rose. El a confirmat pentru portalul Stopfals.md că decolarea avionului cu care au zburat pe 13 august 2021 spre Viena împreună cu președinta Maia Sandu nu a întârziat 50 de minute, așa cum au dezinformat unele surse media, ci cu 13 minute, și a ajuns la destinație la timp. „La ora 16:00 trebuia sa decoleze, dar a decolat la 16:13. Trebuia să aterizeze la 16:41 ora locală, dar a aterizat la 16:40”, ne-a răspuns tânărul într-un mesaj la care a anexat captura foto de pe aplicația Flightradar24 care permite urmărirea în timp real a poziției avioanelor aflate în zbor.

 

Cine a promovat dezinformarea?

Kp.md este pagina electronică a ziarului „Komsomolskaia Pravda v Moldove”, editat de SRL „Komsomoliskaya Pravda Basarabia”, administrată de Serghei Ciuricov, fondatorul firmei – „Exclusiv Media SRL”, companie fondată de deputatul socialist Corneliu Furculiţă.

Portalul A-tv.md este pagina web a postului de televiziune Accent TV. Această televiziune, la fel ca și „Primul în Moldova”, are în calitate de fondator compania „Media Invest Service” din Federația Rusă, cu doi fondatori: Igor Chaika, fiul milionar al fostului procuror general al Federației Ruse (51%), și Vadim Ciubară (49%), cel din urmă fiind numit în presă consilier din umbră al lui Igor Dodon. Ambele televiziuni sunt gestionate de firma „Telesistem TV” SRL, administrată de Stanislav Vîjga.

Mariana Jacot,

Stopfals.md

18 august 2021 2582

Relevant

Comments 0