Portalul care te protejează de falsuri

FALS: Maia Sandu vrea să le vândă străinilor pământurile moldovenești

20 august 2020 2637
Articole
Colaj

În ultimele zile, mai multe portaluri afiliate editorial Partidului socialiștilor (PSRM), au afirmat că „lidera PAS, Maia Sandu vrea să vândă străinilor pământurile moldovenești”. Majoritatea site-urilor au făcut referire la declarațiile deputaților socialiști Corneliu Furculiță și Nicolae Pascaru, pe care le-au prezentat ca fapte împlinite. Lidera PAS a dezmințit aceste acuzații și susține că va îl va acționa în judecată pe deputatul Corneliu Furculiță și portalurile afiliate PSRM care au preluat aceste declarații. Maia Sandu a fost acuzată că s-ar fi înțeles cu investitorii străini privind oferirea dreptului de vânzare-cumpărare a terenurilor cu destinație agricolă. Drept „dovadă”, deputatul socialist Pascaru și mediile pro-PSRM au  folosit o imagine din documentul întitulat „Cartea Albă 2019” a investitorilor străini, care conține recomandări de modificare a legislației cu privire la prețul și vânzare-cumpărare a terenurilor pentru cetățenii străini, afirmând că aceste recomandări sunt susținute de Maia Sandu. În realitate, această cerință este pe agenda investitorilor străini de cel puțin 15 ani.

La 17 august, deputatul socialist Corneliu Furculiță a declarat în cadrul unei conferințe de presă pe tema protestelor agricultorilor din ultimele zile, că lidera Partidului Acțiune Solidaritate (PAS), Maia Sandu, ar planifica să distrugă micii fermieri prin legiferarea vânzării pământului pentru străini. „Guvernul din care Maia Sandu a făcut parte, toate guvernele, s-au ocupat de optimizarea spitalelor, închiderea spitalelor (...). Și vreau să spun pe această cale agricultorilor că aceste forțe politice nu au nimic mai bun pentru dumneavoastră decât iarăși o optimizare și știți care ea este: optimizarea micilor fermieri, astfel încât să nu existe micii fermieri, ca să nu solicite subvenții, să nu le acorde, iar aceasta se va realiza prin permiterea străinilor de a cumpăra pământurile agricole în R. Moldova”. În aceeași zi, socialistul a scris același mesaj și pe pagina sa de Facebook.

 Portalurile PSRM au preluat declarațiile fără a verifica informația

În aceeași zi, mai multe portaluri afiliate PSRM au preluat declarațiile lui Furculiță și au publicat articole care o acuză pe Maia Sandu de intenția de a vinde pământul străinilor, fără a-i oferi dreptul la replică. Astfel de știri au fost publicate de portalurile A-tv.md, Ntv.md, Primul.md, Actualitati.md, 24h.md, Correspondent.md, Abcnews.md. Același articol a fost publicat și pe pagina Parlamentului, la rubrica Multimedia/Fracțiuni.

Colaj

„Dovada” lui Pascaru

Un alt deputat PSRM, Nicolae Pascaru, a declarat pentru portalul Noi.md„la 9 octombrie 2019, Maia Sandu s-a întâlnit cu Asociația Investitorilor Străini din Moldova, unde a confirmat intenția de a vota un nou Cod funciar, astfel încât cetățenii străini să poată cumpăra pământ în Moldova. Maia Sandu împreună cu acești investitori au întocmit un document – Cartea albă, unde se recomandă vânzarea terenurilor pentru cetățenii străini. El a mai afirmat că „unii politicieni pregătesc documente ca să voteze în Parlament vânzarea pământurilor Moldovei”. Noi.md nu a prezentat opinia liderei PAS și nici a Asociației Investitorilor Străini vizavi de aceste acuzații. Articolul a fost preluat integral de A-tv.md, 24h.md și Breakingnews.md.

La 18 august curent Nicolae Pascaru vine cu „dovezi” pe pagina sa de Facebook pentru a susține cele declarate anterior. „Acum vă prezint o imagine din "Cartea Albă a investitorilor străini", pe care Maia Sandu a salutat-o și pentru care ea, în calitate de prim-ministru, a mulțumit autorilor”. Ca și în cazurile precedente, portalurile pro-PSRM au preluat postarea lui Pascaru și au publicat știri cu titluri senzaționale. Astfel, Ntv.md a titrat: „Confirmat! Proba care demonstrează că Maia Sandu vrea să permită vânzarea pământului agricol pentru cetățenii străini”. Articole cu un conținut identic au apărut și pe site-urile Primul.md, Politics.md, Cenzura.md, Subiectulzilei.md și Kp.md. În toate cazurile, este prezentată doar opinia lui Pascaru.

 

 Maia Sandu: „O nouă minciună marca Dodon și PSRM, mai gogonată decât cea cu 30 de mii de sirieni de acum 4 ani”

Lidera PAS Maia Sandu a reacționat pe pagina sa de Facebook, dezmințind acuzațiile socialiștilor. Totodată, ea a precizat că va acționa în judecată instituțiile media care au publicat aceste informații, dar și pe deputatul C. Furculiță. „O nouă minciună marca Dodon și PSRM, mai gogonată decât cea cu 30 de mii de sirieni de acum 4 ani, este vehiculată azi de deputații socialiști care își bat joc de oameni, desconsiderându-i și umilindu-i cu minciuni și insulte. Pentru că le-am dat în obraz că nu le pasă de agricultori și de pământurile noastre, ei amăgesc oamenii că noi vrem să vindem pământul cetățenilor străini. Este o minciună cât prostia lor de mare”, a scris Maia Sandu.

„Cartea Albă” reprezintă propunerile investitorilor străini pentru îmbunătățirea climatului investițional în R. Moldova

Documentul la care face referire Nicolae Pascaru este de fapt o recomandare a investitorilor străini de modificare a Legii privind preţul normativ şi modul de vînzare-cumpărare a pămîntului, solicitare care (atenție!) se regăsește și în edițiile din 2005, 2009, 2017, 2019 ale  „Carții Albe”.

          2005                                                                                                          2009

 

 

 

 

 

 

  

2017                                                                                                                                   2019

 

 

 

 

 

 

 

 


Vlad Bercu: Afirmațiile socialiștilor sunt o manipulare și o jignire în adresa investitorilor străini

Portalul Stopfals.md l-a contactat pe cunoscutul jurnalist Vlad Bercu care cunoaște îndeaproape problemele investitorilor străini. „A o acuza pe Maia Sandu că s-a înțeles cu investitorii străini să vândă terenurile agricole este o manipulare, totodată, o jignire și o înjosire a investitorilor străini, care sunt autorii acestei publicații. Asociația Investitorilor Străini elaborează „Cartea Albă” fără a se consulta cu cineva și este opinia lor, nu a guvernării. Acestea sunt doleanțele investitorilor străini pe problemele stringente cu care ei se confruntă în R. Moldova. În publicație ei recomandă, nu cer, și asta nu înseamnă că ceea ce doresc investitorii o să se realizeze imediat”, susține Vlad Bercu. Jurnalistul cu o experiență de 45 de ani în domeniul economic a mai precizat că vânzarea pământurilor străinilor este o problemă despre care se discută de foarte mult timp, iar decizia în sine nu este luată de o singură persoană. „Evident că ea nu este acceptată nici de actualul parlament, nici de parlamentele precedente, nici de guvernul actual, nici de guvernele precedente. Este o problemă în suspans. Decizia de a modifica legislația aparține, în primul rând, parlamentului, dar nu guvernului, și trebuie să treacă printr-o procedură foarte lungă”. Vlad Bercu mai spune că „aceasta este una din multiplele manipulări care vor apărea în perioada campaniei electorale, nu prima și nu ultima. Și nu întâmplător este comparată cu 30.000 de sirieni, care nu o să vină niciodată în R. Moldova...”.

Sergiu Litvinenco: Igor Dodon a promovat inițiativa de a oferi străinilor posibilitate să cumpere pământuri

Contactat telefonic, deputatul PAS, Sergiu Litvinenco, afirmă că, de fapt, președintele Igor Dodon a fost cel care a promovat inițiativa de a oferi străinilor posibilitatea să cumpere terenuri în Republica Moldova, atunci când a promulgat Legea privind acordarea cetățeniei Republicii Moldova prin investiții. „Prin această lege, străinul devine cetățean al R. Moldova, iar, odată cu aceasta, obține dreptul de a cumpăra pământ. Urmare a implementării aceste legi, din 2018 până în prezent, Dodon a semnat mai multe decrete de acordare a cetățeniei și acești noi cetățeni străini obțin și dreptul de a cumpăra pământ în R. Moldova. Ultimul decret a fost semnat chiar pe 3 august 2020 și prevede acordarea cetățeniei R. Moldova pentru 11 străini. Acum, toate aceste persoane au liber la cumpărarea pământului. Noi, PAS, nu am vorbit niciodată și nici nu avem intenții, nici nu susținem o astfel de abordare în sensul liberalizării și vânzării pământului cetățenilor străini. Este o minciună”- a concluzionat deputatul PAS.

Mariana Jacot,

Stopfals.md

20 august 2020 2637

Relevant

Comments 0