Portalul care te protejează de falsuri

Falsuri și speculații electorale în Găgăuzia: de la „pregătirea pentru război” la „abandonarea” sistemelor de irigare și motivele închiderii uzinei Fujikura

25 octombrie 2026 780
Fact-checking, Găgăuzia
Colaj: Stopfals.md

Autoritățile R. Moldova conving cetățenii să se pregătească de un posibil conflict militar, irigarea în țară nu a mai fost efectuată din perioada sovietică, compania Fujikura și-a închis uzina de la Comrat din cauza gazelor scumpe, iar autoritățile centrale vor să lichideze autonomia. Astfel de declarații au fost făcute în prima săptămână de campanie electorală pentru alegerile în Adunarea Populară a Găgăuziei (APG). StopFals.md a verificat dacă afirmațiile în cauză sunt susținute și de fapte.

Chiseev: „În locul dezvoltării economice, ne conving să ne pregătim de un conflict militar”

Dmitri Chiseev, candidat independent la funcția de deputat în APG în circumscripția electorală nr. 5 din Ceadâr-Lunga, a declarat că autoritățile R. Moldova le oferă cetățenilor „o cu totul altă agendă”, în locul bunăstării europene promise.

„Uniunea Europeană înseamnă, mai întâi de toate, economie, libertatea cuvântului și libertatea mass-mediei, combaterea corupției și un nivel decent de viață pentru cetățeni. (...) În locul dezvoltării economice și sporirii nivelului de bunăstare al oamenilor, ei ne conving de necesitatea să ne înarmăm și să ne pregătim de un posibil conflict militar” (în original: „Европейский союз – это прежде всего экономика, свобода слова и независимость СМИ, борьба с коррупцией и достойный уровень жизни граждан. (...) Вместо экономического развития и повышения благосостояния людей, нас убеждают в необходимости вооружаться и готовиться к возможному военному конфликту”), a spus candidatul.

Prin aceste mesaje, D. Chiseev contrapune intenționat dezvoltarea economică și consolidarea capacității de apărare a statului, deși aceste direcții sunt realizate în paralel.

Potrivit datelor Ministerului Finanțelor, în versiunea inițială, bugetul de stat al R. Moldova pentru 2026 prevedea 22,47 mlrd. de lei pentru protecția socială, 21,94 mlrd. de lei pentru sănătate și 14,85 mlrd. de lei pentru pentru servicii în domeniul economiei. Pentru apărarea națională, în Legea bugetului de stat pentru anul 2026 cu modificările ulterioare sunt alocate cca 1,97 mlrd. de lei, sau 1,9% din cheltuielile totale ale bugetului de stat. Suma este mult mai mică decât cea destinată pentru protecția socială, educație și sănătate.

Planul de Creștere al UE pentru Republica Moldova pentru anii 2025–2027 prevede până 1,9 mlrd. de euro credite preferențiale și granturi pentru reforme, infrastructură și energie. La 5 octombrie 2026, Comisia Europeană a anunța despre alocarea următoarelor 157 mil. de euro în cadrul acestui plan.

Consolidarea sistemului de apărare al RM, la fel, este susținută de Uniunea Europeană. Astfel, la 13 iulie 2026, Consiliul UE a aprobat acordarea a 120 mil. de euro pentru fortificarea sistemului de apărare antiaeriană a R. Moldova, iar volumul total al asistenței oferite de UE în domeniul apărării în perioada 2021–2026 a ajuns la 317 mil. de euro. Totuși, modernizarea Forțelor Armate în sine nu demonstrează intenția statului de a se angaja într-un conflict militar. Vom nota că articolul 11 din Constituție consfințește neutralitatea permanentă a RM. 

În acest mod, autoritățile de la Chișinău într-adevăr consolidează capacitatea de apărare a RM, dar asta nu se întâmplă în defavoarea dezvoltării economice și a măsurilor de susținere a cetățenilor. Declarațiile candidatului Chiseev la subiectul respectiv sunt o tentativă de a manipula opinia publică.

La același subiect: Profil de integritate: Dmitri Chiseev

Panea: „Irigarea n-a mai fost efectuată în Moldova încă din perioada sovietică”

Ivan Panea, candidat independent la funcția de deputat în APG în circumscripția electorală nr. 2, Comrat, a afirmat (16:32–16:37), în timpul dezbaterilor electorale organizate de GRT la 21 octombrie, că „irigarea n-a mai fost efectuată în Republica Moldova încă din perioada puterii sovietice” (în original: „с периода советской власти орошением в Республике Молдова не занимались”).

Afirmația nu corespunde realității pentru că nu ține cont de proiectele de restabilire și construcție a sistemelor de irigare implementate după dezmembrarea URSS. Chiar dacă amploarea s-a redus, activitățile de reabilitare a infrastructurii au continuat.

Potrivit studiului elaborat de IDIS Viitorul, în 1990, în RM erau irigate circa 290 de mii de ha de terenuri agricole, iar în prezent sunt irigate de facto doar 30–40 de mii de ha. Totodată, suprafața terenurilor cu facilități pentru irigare depășește cu mult suprafața celor irigate de fapt.

În anii 2010–2015, cu susținerea Millennium Challenge Corporation (MCC), în RM au fost restabilite 10 sisteme centralizate de irigare. Potrivit evaluării finale a MCC, publicate în mai 2023, sistemele reabilitate continuau să funcționeze, iar în 2020 acestea erau folosite pentru irigarea a 3790 de ha de terenuri agricole.

Și cu susținerea Fondului Internațional pentru Dezvoltarea Agricolă (IFAD) au fost implementate mai multe proiecte de construcție a unor sisteme noi de irigare. Potrivit datelor publicate despre proiectele IFAD, pe parcursul a 23 de ani, în RM au fost construite circa 40 de sisteme de irigare.

Activitățile respective au fost desfășurate și în Găgăuzia. Astfel, în iulie 2023, Comitetul Executiv anunța despre investițiile efectuate de întreprinderile agricole în instalarea unor sisteme de irigare prin picurare pe o suprafață de 17 de ha. Potrivit raportului Direcției Generale pentru Complexul Agroindustrial pentru anul 2024, fermierii au mai instalat astfel de sisteme pe alte 22,26 de ha.

În mai 2026, Guvernul a aprobat semnarea unor acorduri de atragere a 60 mil. de euro, inclusiv a unui credit din partea Agenției Franceze de Dezvoltare în valoare de 45 mil. de euro și a unui grant din partea UE în valoare de 15 mil. de euro, pentru modernizarea infrastructurii de irigare.

În plus, RM va beneficia de 102,9 mil. de euro din partea Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare, bani oferiți pentru reabilitarea și modernizarea sistemelor de irigare.

La același subiect: Profil de integritate: Ivan Panea

Chiulaflî: „Fujikura s-a închis din cauza că gazele și energia electrică sunt scumpe”

Serghei Chiulaflî, candidat independent la funcția de deputat în APG în circumscripția electorală nr. 1, Comrat, a declarat că Fujikura și-a încheiat activitatea de producție la Comrat „din cauza prețurilor înalte la gaze și energia electrică” (în original: „из-за высоких цен на газ и электроэнергию”).

Aceste afirmații contravin declarațiilor făcute de companie. În comunicatul de presă din 9 mai 2024, Fujikura Automotive MLD SRL și-a motivat decizia de a închide halele de producere prin modificarea modelelor de automobile solicitate de comanditarii companiei. Ca urmare, a fost încetată producerea modelelor pentru care întreprinderea fabrica cablaje. Prețurile înalte la gaze ori energie nu au fost evocate de Fujikura printre motivele de încetare a producerii.

În aceeași intervenție, Chiulaflî a criticat politica energetică promovată de autoritățile moldovenești, afirmând că acestea „refuză să achiziționeze gazele naturale rusești din cauza unor considerente de principiu” (în original: „отказываются покупать российский газ из-за принципиальных соображений”).

Declarația sa este una speculativă și nu reflectă situația reală de pe piață. Anterior, mesaje similare au fost verificate și dezmințite de Stopfals.md. De notat că, încă în toamna lui 2022, Gazprom a sistat livrările de gaze în RM, aceasta fiind nevoită să caute surse alternative de aprovizionare. Schimbarea surselor de aprovizionare cu gaze are legătură nu doar cu decizia autorităților moldovenești, ci și cu reducerea efectivă a livrărilor de gaze rusești și cu modificarea condițiilor de transportare a acestora. În comentariul pentru portalul nostru, Î. S. Energocom a explicat că în prezent RM e aprovizionată cu gaze naturale prin infrastructura regională interconectată la piața europeană, iar în regiune nu există rute funcționale care să permită livrarea gazelor rusești în afara cadrului de reglementare al UE și a condițiilor de tranzit aplicabile.

Potrivit datelor Energocom, în perioada aprilie – decembrie 2024, întreprinderea a achiziționat cca 830 mil. de metri cubi de gaze de la opt companii din UE și de la Bursa Română de Mărfuri. Și pentru anul gazier 2025–2026, Energocom a organizat proceduri concurențiale de achiziții cu participarea furnizorilor europeni.

La același subiect: Profil de integritate: Serghei Chiulaflî

Tiutin: „Autoritățile centrale vor să lichideze autonomia”

Afirmațiile despre reducerea atribuțiilor de care se bucură Găgăuzia sunt lansate nu doar în discursurile candidaților la funcția de bașcan, dar și în declarațiile candidaților la funcția de deputat în APG.

Astfel, Roman Tiutin, candidatul partidului Alianța Moldovenii în circumscripția electorală nr. 10, Vulcănești, a spus că autoritățile centrale ale RM „în fiecare zi elimină câte o atribuție” (în original: „с каждым днем по одному полномочию убирают”).

„Inițial am fost privați de posibilitatea de a înainta judecători, după care și procurori, iar acum nu mai putem participa la formarea conducerii în cadrul structurilor de forță. Acum reprezentanții găgăuzi nu vor mai fi desemnați la funcțiile de procuror al Găgăuziei, de șef la justiție și așa mai departe” (în original: „Сначала нас лишили возможности выдвигать судей, потом прокуроров, а теперь также участвовать в формировании власти в силовых структурах. Теперь гагаузские представители не будут назначаться на должности прокурора Гагаузии, начальника юстиции и так далее”), a menționat candidatul, concluzionând că autoritățile centrale „vor să lichideze autonomia” (în original: „хочет ликвидировать автономию”).

Această afirmație interpretează tendențios o hotărâre a Curții Constituționale (CC) a RM. Pe parcursul ultimilor doi ani, CC într-adevăr a declarat neconstituționale unele prevederi din legislație privind atribuțiile autorităților publice regionale din Găgăuzia. Totuși, hotărârile în cauză nu afectează statutul autonom al regiunii.

La 14 aprilie 2025, CC a declarat neconstituționale prevederile legislației despre participarea Adunării Populare la desemnarea candidaților pentru funcțiile de procuror în cadrul autonomiei, inclusiv la cea de procuror-șef al procuraturii din Găgăuzia. Înalta Curte a constatat că participarea forului legislativ regional la selectarea procurorilor contravine garanțiilor constituționale referitoare la independența procuraturii, precum și competențelor Consiliului Suprem al Procurorilor. Iar la 9 iulie 2026, CC a declarat neconstituțională participarea autorităților din Găgăuzia la desemnarea și destituirea din funcție a conducătorilor subdiviziunilor teritoriale ale unor autorități publice centrale, inclusiv ale entităților Ministerului de Interne, Ministerului Justiției și Serviciului de Informație și Securitate. Prin hotărârea în cauză au fost declarate neconstituționale și prevederile care stipulau crearea propriei Comisii Electorale Centrale a Găgăuziei care activa independent de CEC a RM.

CC a notat că RM e un stat unitar, iar atribuțiile autonomiei urmează să fie conforme Constituției și competențelor autorităților publice centrale. Totodată, articolul 111 din Constituție stabilește în continuare că Găgăuzia reprezintă o unitate teritorială autonomă cu statut special care este parte integrantă a RM.

Astfel, hotărârile emise de Înalta Curte într-adevăr au modificat volumul unor atribuții de care beneficiază autoritățile publice din Găgăuzia, în primul rând cele privind desemnarea persoanelor cu funcții de răspundere și de organizarea alegerilor. Totuși, acestea nu prevăd anularea statutul de autonomie.

La același subiect:  Profil de integritate: Roman Tiutin

 

Elena Celak

Stopfals.md

 

 

Acest material este realizat în cadrul proiectului „Consolidarea integrității aleșilor poporului, informare pentru un vot conștient la alegerile regionale și sprijinirea mass-mediei de calitate", implementat de Asociația Presei Independente (API), cu suportul Fundației Soros Moldova. Opinia autorilor nu reflectă neapărat opinia Fundației Soros Moldova.

 

Urmărește-ne pe Facebook, Instagram, Telegram și TikTok.

 

Ai depistat un fals? Raportează-l pe semnale.stopfals.md/ro și noi îl vom dezminți!

#NuDezinformării #StopFals #API

25 octombrie 2026 780

Relevant

Comments 0