Portalul care te protejează de falsuri

FALS: Germania propune deschiderea taberelor de migranți în R. Moldova

27 decembrie 2023 1920
Articole, Gândește critic!
Colaj: Stopfals.md

Portalul Kp.md, blocat în Republica Moldova pentru propagarea informațiilor „în stare să genereze tensiuni ori conflicte sociale”, a publicat un articol bazat pe afirmația unui politician german de opoziție, din care reiese că Germania ar propune deschiderea taberelor de migranți în R. Moldova și Georgia pentru refugiații din Europa și în Rwanda – pentru cei din Africa. În articol este citat politicianul german Jens Spahn, membru al partidului de opoziție Uniunea Creștin-Democrată”. În realitate, o asemenea decizie oficială a Guvernului Germaniei nu există, iar declarația politicianului german a fost calificată de ministra de Externe a Germaniei, Annalena Baerbock, ca o idee de-a dreptul copilărească”.

În articolul «Примем всех: В Германии предлагают открыть в Молдове лагеря мигрантов, пока их запросы на предоставление убежища будут рассматривать в странах ЕС»  (în traducere: „Să acceptăm pe toată lumea: Germania propune deschiderea taberelor de migranți în Moldova în timp ce cererile lor de azil sunt luate în considerare în țările UE” se spune, fiind citat politicianul german Jens Spahn, că „partidul său este în favoarea transportului refugiaților în țări terțe, de exemplu, în Rwanda în Africa sau în Moldova și Georgia în Europa”.

În articol mai sunt inserate comentarii care fac trimitere la narațiunea propagandistică falsă despre 30 de mii de sirieni, viral la alegerile prezidențiale din anul 2016. „Sunt de acord, este înviorător să auzi aproximativ 30 de mii de sirieni nu de la oponenți, ci de la partenerii lui Maya Sandu. Nu degeaba Alaiba liberalizează piața muncii”, notează @romania_ru”, se spune în articol.

Declarație populistă dezmințită de ministra de Externe a Germaniei

Este adevărat că politicianul german Jens Spahn a acordat un interviu pe 17 decembrie 2023 pentru ziarul Neue Osnabrücker Zeitung, citat de Dw.com, în care a declarat că noii refugiați care intră ilegal în țările UE să fie trimiși în Ghana și Rwanda sau în țările est-europene care nu sunt membre ale UE, precum Georgia și Moldova. Potrivit politicianului, dacă procesul va fi unul continuu, va scădea numărul refugiaților care vor dori să vină în Germania.

Комсомольская Правда в Молдове nu a făcut decât să disemineze declarația populistă a politicianului german de opoziție, fără a verifica informația din surse oficiale. Fiind într-o vizită în Rwanda și întrebată care este poziția oficială a Germaniei față de propunerea lui Spahn, ministra de Externe a Germaniei, Annalena Baerbock, a dezmințit afirmația politicianului german, calificând-o ca o idee de-a dreptul copilărească” .

Moldova și  Georgia – state de origine sigure

Declarația politicianului german a venit după ce, în luna august curent, Germania a propus ca Republica Moldova și Georgia să fie considerate „state de origine sigure”, aceasta fiind încă o măsură de reducere a imigrației dintr-o serie mai lungă, vizând mai multe țări. Potrivit portalului Infomigrants.net (platformă europeană informativă pentru migranți), peste 15 la sută din cererile de azil respinse în Germania provin de la persoane din Georgia și R. Moldova.

Menționăm că în statele clasificate drept sigure se presupune că nu există persecuție, tratament inuman sau degradant, iar acest lucru facilitează respingerea unei cereri de azil. Așadar, s-ar putea ca declarația politicianului german Spahn să facă trimitere și la decizia de calificare a R. Moldova și Georgiei ca state sigure, inițiativă aprobată de cabinetul cancelarului Olaf Scholz, dar criticată de unele organizații germane.

Speculația politicianului german a fost distribuită pe Facebook și de fostul deputat socialist, Oleg Savva, promotor al multor falsuri pe rețelele sociale, inclusiv despre refugiații ucraineni, dezinformări dezmințite de portalul Stopfals.md.

Cine este Jens Spahn?

Politicianul german Jens Spahn este membru al Bundestagului din anul  2002, reprezentând partidul de opoziție Uniunea Creștin-Democrată”. În perioada 2018-2021, în Guvernul condus de cancelara Angela Merkel, acesta a deținut funcția de ministru Federal al Sănătății.

Narațiunea despre refugiați și migranți, pe agenda surselor pro-Kremlin

De-a lungul timpului, pe site-ul publicației Комсомольская Правда в Mолдове au apărut mai multe articole care îi pun pe migranți sau refugiați într-o lumină negativă. Înainte de alegerile prezidențiale din anul 2016, Kp.md a publicat un articol făcând trimitere la un video apărut pe Internet, precum că „diaspora siriană face apel către cetățenii Republicii Moldova să o voteze pe Maia Sandu”.

În anul 2019, înaintea alegerilor parlamentare din februarie, portalul Kp.md, alături de alte surse media pro-Kremlin, a publicat un articol în care se afirma că R. Moldova a acceptat primii doi refugiați din Bangladesh, deoarece Italia ar fi refuzat să-i primească.

Ulterior, această informație a fost preluată și de alte portaluri care au dedus că țara noastră primește migranții respinși de Uniunea Europeană, dezinformare dezmințită de portalul Stopfals.md.  

Menționăm că în luna octombrie 2023,  Serviciul de Informații și Securitate a cerut blocarea mai multe site-uri pentru că ar difuza informații în spațiul public în stare să genereze tensiuni ori conflicte sociale, printre care și portalul Kp.md. La scurt timp, portalul și-a  schimbat adresa web din Kp.md, în Md.kp.media.

 

Liliana Mălachi,

Stopfals.md

 

Ai depistat un fals? Raportează-l pe semnale.stopfals.md/ro și noi îl vom dezminți!
27 decembrie 2023 1920

Relevant

Comments 0