Portalul care te protejează de falsuri

Imagini vechi sau false, folosite pentru a induce panică

25 februarie 2022 507
Articole
Science.org

În ultima perioadă, mai multe imagini foto și video au fost distribuite în mediul online, pentru a crea panică în țări ca Moldova, Ucraina și Georgia în contextul escaladării situației din țara vecină. Într-un video se transmite mesajul că din regiunea transnistreană a Republicii Moldova sunt trimise rachete în Ucraina, iar o fotografie induce că orașul Harkiv deja ar fi fost ocupat de armata rusă. Sursele media pro-Kremlin din Georgia publică imagini trucate și vechi cu explozii, comentând că ar fi imagini actuale din Ucraina.

FALS: Din regiunea transnistreană zboară rachete spre Ucraina

Pe 24 februarie curent, când Rusia a început războiul în Ucraina, pe Facebook a fost distribuit un video în care apare un bărbat, chipurile din regiunea transnistreană, povestind că a văzut circa 20 de rachete din această regiune îndreptate spre Ucraina. Bărbatul afirmă că timp de oră se aud împușcături, iar traficul rutier este aglomerat, deoarece oamenii din regiune s-ar evacua. În filmuleț nu se spune despre ce localitate este vorba. La scurt timp, Ministerul Apărării al R. Moldova a dezmințit aceste informații. „În contextul știrilor circulate pe rețelele sociale despre atacurile de pe teritoriul regiunii transnistrene în adresa Ucrainei, Ministerul Apărării anunță că această informație este falsă… Rugăm insistent reprezentanții mass-media să nu distribuie informație neconfirmată din surse oficiale”, se spune în comunicatul publicat pe pagina de Facebook a ministerului.

Colaj video/Facebook.com

Ulterior, video-ul a fost șters de pe Facebook și nu mai poate fi accesat.

Imagine veche de opt ani folosită pentru a amplifica panica

În segmentul ucrainean al rețelelor sociale este distribuită o imagine cu o persoană care ar instala drapelul rusesc pe o clădire publică din Ucraina. Imaginea este atribuită redacției britanice Reutres, iar în mesajul de însoțire se spune că ar fi fost făcută în orașul Harkiv. Imaginea a fost publicată la 24 februarie 2022, în ziua când armata rusă a bombardat mai multe orașe din Ucraina, astfel inducându-se ideea falsă că orașul Harkiv a fost ocupat de armata rusă.

În realitate, această fotografie este veche. Potrivit jurnaliștilor de la portalul de fact-checking din Ucraina Stopfake.org imaginea a fost făcută în martie 2014, când activiști pro-ruși au arborat steagul rus pe clădirea Consiliului Regional Harkov.

Dezinformări despre situația din Ucraina, distribuite și de platforme pro-Kremlin din Georgia

Portalul Alt-Info.ge, o platforma online cu politică editorială pro-Kremlin din Georgia, a difuzat o emisiune în timpul căreia pe ecran au apărut de câteva ori imagini cu explozii, iar din comentariile celor prezenți în emisiune, reieșea că exploziile sunt din Ucraina.

În realitate, imaginile video nu sunt actuale. Potrivit portalului de fact-checking Mythdetector.ge din Georgia, filmările difuzate de Alt-Info arată explozia... la un depozit de chimicale din China care a avut loc în august 2015. Este vorba de explozia la depozitul din orașul chinez Tianjin, unde erau depozitate substanțe chimice toxice și gaze. În rezultatul acelei explozii, 55 de oameni și-au pierdut viața.

Captură foto: Alt-Info.ge

Malkhaz Rekhviashvili, redactorul-șef al portalului de verificare a faptelor din Georgia  FactCheck.ge, spune că portalul care a dezinformat publicul cu imagini video vechi, are o politică editorială pro-Kremlin și răspândește activ dezinformări la diferite teme sociale și politice. „Avem câteva platforme media anti-occidentale și acum câteva săptămâni ele au început chiar să organizeze o mișcare politică care va urmări schimbarea orientării vestice a Georgiei. Este unul dintre principalii promotori ai propagandei ruse în Georgia, iar în aceste săptămâni răspândește cele mai multe narative anti-ucrainene”, conchide Malkhaz Rekhviashvili.

 

Lilia Zaharia

Stopfals.md

 

 

 

 

 

 

 

 

 

25 februarie 2022 507

Relevant

Comments 0