Portalul care te protejează de falsuri

Speculații în jurul noilor reguli de călătorie în UE

18 iulie 2018 1700
Articole
Captură foto
Sursa: Sputnik.md

La 5 iulie 2018, în Parlamentul European au fost votate noi reguli de călătorie în spațiul comunitar pentru cetățenii din ţări non-UE. Astfel, potrivit noului Sistem european de informații și de autorizare privind călătoriile (European Travel Information and Authorisation System/ETIAS), care va fi operațional în anul 2021, cetățenii din 60 de state, inclusiv din Republica Moldova care sunt scutiţi de obligația de a deține viză, vor trebui să obțină o autorizație înainte de a călători în UE. Pentru obținerea acesteia, cetățenii acestor state vor trebui să achite 7 euro, iar autorizația va fi valabilă trei ani. Portalul Sputnik.md a titrat în știri că ”moldovenii vor intra în Uniunea Europeană cu plată și cu permis special”. Expertul în politică externă Iulian Groza precizează că cei 7 euro vor fi achitați pentru asigurarea funcționalității sistemului de securitate, dar nu pentru ”intrarea în UE”, iar ”permisul special” invocat în articole este de fapt o autorizație în urma verificării online a solicitantului.

Potrivit unui comunicat de presă publicat pe site-ul Parlamentului European, cetățenii din peste 60 de state, care circulă în UE fără viză, vor trebui să completeze un formular electronic înainte de călătoria planificată, document  în care vor fi incluse: date personale (inclusiv numele, data şi locul nașterii, sex şi naționalitate), informaţii referitoare la documentul de călătorie (valabilitate, ţară emitentă), adresa de domiciliu şi date de contact, precum şi prima ţară de intrare în UE.

Fiecare solicitare va fi analizată automat, fiind consultate toate bazele de date relevante. Majoritatea cetățenilor vor primi răspunsul aproape imediat, însă pentru persoanele cu solicitări suplimentare, procedura va mai dura. În cazul găsirii unor informaţii relevante în bazele de date la verificarea documentelor, sau al unui răspuns pozitiv la întrebările legate de cazier judiciar, călătorii în zone de conflict sau solicitări de părăsire a unei ţări, datele vor fi verificate manual şi se va evalua individual riscul de securitate, migraţie sau epidemic”, se menționează în comunicatul de presă.

Această autorizație de călătorie va costa 7 euro și va fi eliberată gratuit pentru minori (persoane până la 18 ani) și pentru vârstnici (peste 70 de ani). Autorizația va fi valabilă pentru o perioadă de trei ani sau până la data de expirare a documentului de călătorie.

Portalul Sputnik.md a mediatizat această informație în două știri cu conținut similar, dar cu titluri schimbate nesemnificativ. Prima informație a fost plasată la 9 iulie curent cu titlul ”Reguli noi: Moldovenii vor intra în UE cu plată și cu permis special”. Peste o săptămână, articolul a fost republicat, dar cu un titlu inversat: ”Cu plată și cu permis special: Reguli noi pentru moldovenii care vor intra în UE.

Costul autorizației de călătorie, prezentat ca plată de intrare în UE

Iulian Groza, directorul Institutului pentru Politici și Reforme Europene (IPRE) și fost viceministru al Afacerilor Externe și Integrării Europene, consideră că titlul plasat pe portalul Sputnik.md manipulează publicul. ”Titlul utilizat de aceasta publicație este tendențios, eronat și care manipulează. De fapt, această inițiativă a Parlamentului European, care urmează să fie adoptată și de Consiliul UE, presupune introducerea unui nou sistem de verificare preliminară a persoanelor care intenționează să călătorească în UE fără vize. Un sistem similar în prezent se aplică de Statele Unite ale Americii și Canada. Obiectivul principal al acestui sistem este de a răspunde provocărilor de securitate și, respectiv, de a preveni accesul pe teritoriul UE al persoanelor indizerabile, adică al criminalilor, teroriștilor sau altor persoane care pot reprezenta un risc de securitate pentru statele membre ale UE”, a precizat expertul.

Suma de 7 euro nu constituie plata pentru a putea intra în UE așa cum a mediatizat Sputnik.md, spune Iulian Groza: ”Intenția legislativului european nu este de a restricționa călătoriile fără viză a persoanelor de bună credință, adică a majorității călătorilor, ci de a crea mecanisme pentru consolidarea securității interne, instituind o evidență mai bună a fluxului intrărilor în UE. Chiar dacă acest serviciu vine cu un cost, care este unul minim și acoperă menținerea funcțională a sistemului, de fapt, acest serviciu de evidență va îmbunătăți condițiile pentru călătoriile fără vize în statele membre UE. Această procedură nu presupune eliberarea unui permis special, însă datele introduse vor fi analizate în regim automat și în cazul în care persoana nu va avea interdicție de intra pe teritoriul UE sau nu cade sub incidența persoanelor indizerbabile, va primi o autorizație și va putea să viziteze țările europene fără restricții în baza regimului fără vize”.

După votarea în Parlamentul European, noile prevederi urmează a fi avizate și de către Consiliul de Miniştri, după care vor fi publicate în Jurnalul Oficial. Obiectivul este ca acest sistem să devină operațional în anul 2021. Până atunci, directorul IPRE le recomandă autorităților moldovenești să informeze cetățenii despre aceste modificări.

Lilia Zaharia

Stopfals.md

18 iulie 2018 1700

Relevant

Comments 0