Pe rețelele de socializare au apărut informații potrivit cărora „locuitorii din Chișinău raportează că primesc din ce în ce mai des citații de recrutare militară: „Conform diferitelor estimări, numărul unor astfel de citații a ajuns deja la câteva mii, stârnind discuții active pe rețelele de socializare” (în original: «По разным оценкам, количество таких повесток уже достигло нескольких тысяч, что вызвало активное обсуждение в социальных сетях»).
În realitate, „discuțiile active pe rețelele de socializare” sunt inventate, iar Ministerul Apărării a dezmințit informațiile. „Pe canalele de Telegram circulă din nou așa-numite „citații” de chemare în instituțiile militare, adresate cetățenilor. Aceste documente sunt false și fac parte dintr-o nouă tentativă de a răspândi minciuna că ar exista o pregătire de război”, se arată într-un comunicat publicat pe canalul de Telegram al instituției. Ministerul Apărării precizează că nu a transmis niciun fel de citații cetățenilor și că toate aceste informații sunt mincinoase. „Scopul lor este clar: răspândirea panicii, subminarea încrederii în instituțiile statului și manipularea opiniei publice în contextul proceselor electorale aflate în desfășurare”, a adăugat instituția.
Comments 0