Portalul care te protejează de falsuri

Acuzațiile unui blogger că Maia Sandu și-a finanțat susținătorii din societatea civilă se bat cap în cap cu argumentele celor vizați

11 aprilie 2019 1933
Articole
Colaj

Bloggerul Anatolie Chirilov a scris joi, 4 aprilie, că președinta Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Maia Sandu „și-a cumpărat membri de partid și deputați încă pe când era Ministru al Educației”. Autorul susține că unii membri sau apropiați ai PAS ar fi fost implicați în proiecte în domeniul Educației, și că ar fi beneficiat în total de aproximativ 330 de mii de dolari. Instituțiile și persoanele neagă acuzațiile că ar fi beneficiat de finanțări pe criterii politice, iar dintr-un raport al Fundației Soros-Moldova reiese că anume fundația a selectat ONG-urile pentru proiecte care au contribuit la reformarea sistemului educației și nu Ministerul, condus în acea perioadă de Maia Sandu.

Potrivit bloggerului, banii din care Maia Sandu „și-a cumpărat membrii de partid” provin din acel milion de dolari, pe care fostul premier Iurie Leancă a declarat că l-ar fi primit de la George Soros pentru reforma educației. „Din acest milion, Maia Sandu și-a cumpărat oamenii cu 250.000 USD, iar mai apoi cu încă o tranzacție de 80.000 USD – pentru „angajarea societății civile în sprijinirea reformelor în educație”. În continuare, autorul se referă la Institutul de Politici Publice (IPP), menționând că reprezentanți ai acestuia sunt apropiați, membri, sau chiar deputați din partea PAS (Oazu Nantoi, director de program la IPP, a fost ales deputat din partea Blocului electoral ACUM). „După cum vedem, echipa acestei instituții este formată din Arcadie Barbăroșie, omul cu sondajele la comanda celor din PAScuDA și totodată soțul Danielei Terzi care este unul din liderii PAS, dar și pe omul care a trecut pe la toate partidele din Moldova, dar care pentru banii lui Soros a devenit una din jucăriile Maiei Sandu”, se spune în textul publicat pe blog. La fel, este atașată copia Acordului de colaborare, semnat de Maia Sandu, ca ministră a Educației, și Fundația Soros-Moldova, datat cu 15 iunie 2014, obiectiv căruia este „crearea unui cadru de colaborare și facilitare a colaborării între părți, prin elaborarea și implementareea unor activități prioritare pentru autoritățile naționale”.

Textul lui A. Chirilov a fost preluat de site-ul Telegraph.md care publică materiale laudative la adresa guvernării și îi critică pe oponenții politici ai acesteia, dar și de portalul de limbă rusă Bloknot-moldova.md.

Nu Maia Sandu a selectat ONG-urile care au beneficiat de granturi

Fundația Soros-Moldova a difuzat un comunicat de presă, în care menționează că „Proiectul de sprijinire a reformei educației” a fost implementat de către Fundația Soros-Moldova în parteneriat cu Ministerul Educației în perioada anilor 2014 – 2016, cu finanțarea oferită din partea Fundațiilor pentru o Societate Deschisă”, iar produsele elaborate de către experții locali și internaționali în cadrul acestui proiect au stat la baza unor documente strategice importante ale Guvernelor din perioada anilor 2014 – 2018, inclusiv Standardele profesionale pentru cadrele didactice și cele manageriale (2015), Regulamentul privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale pentru Curriculum și Evaluare (2015), Programul Național pentru Dezvoltarea Resurselor Umane în Învățământul General 2016 - 2020, în proces de consultare publică, Cadrul de Referință pentru Curriculumul Național (mai 2017).

Bloggerul afirmă că Maia Sandu ar fi selectat ONG-urile apropiate ei în calitate de beneficiari de proiecte (”și-a cumpărat oamenii”), însă nu prezintă nicio dovadă a acestei afirmații. Raportul de activitate a Fundației Soros-Moldova pentru anul 2014 relevă altceva, și anume că cele trei organizații neguvernamentale care au beneficiat de  proiecte de sprijinire a reformelor în educație au fost selectate nu de Minister, ci de Fundație, în urma unui concurs public, anunțat, apropo, înaintea semnării Acordului cu Ministerul Educației. În plus, Fundația a sprijinit proiecte în educație pe parcursul întregii sale activități în Republica Moldova și o face și în prezent, nu doar în timpul mandatului de ministră al Maiei Sandu.

PAS: Ministerul Educației nu a gestionat fondurile proiectului

Într-un răspunsul la solicitarea portalului Stopfals.md referitoare la acuzațiile din acest text, Maia Sandu a transmis, prin intermediul serviciului de presă al PAS, că prin acordul menționat, anume Fundația Soros-Moldova a fost instituția care a gestionat toate fondurile proiectului: „Fundația Soros-Moldova este o organizație care a finanțat foarte multe proiecte importante în domeniul educațional în Republica Moldova, începând cu anul 1993. Ministerul Educației nu a primit și nu a gestionat nicio parte din fondurile proiectului”. Cu referire la afirmațiile despre o presupusă corupere de către Maia Sandu a unor membri ai PAS în anul 2014, în răspuns se atrage atenția că „în 2014, încă nu exista nicio premisă și nicio intenție de creare a partidului PAS, prin urmare, această afirmație e un fals cras, propagat cu bună știință, pentru care autorul merită dat în judecată”. (Congresul de constituire a PAS a avut loc la 15 mai 2016 – nota Stopfals.md). „Niciuna dintre cele două persoane publice vizate în falsul propagat de Chirilov nu a fost implicată în implementarea proiectului. Școlile și organizațiile obștești care au participat la implementarea proiectului au fost selectate de către Fundația Soros-Moldova pe bază de proiecte”, se mai spune în răspunsul Maiei Sandu pentru Stopfals.md.

Arcadie Barbăroșie: un articol completamente supt din deget

Directorul executiv al IPP, Arcadie Barbăroșie, a confirmat pentru Stopfals.md că în perioada de după semnarea Acordului dintre Ministerul Educației și Fundația Soros-Moldova, organizația sa a implementat un proiect, în realizarea căruia, însă, nu au fost angajați nici Oazu Nantoi, nici Daniela Terzi, iar el, în calitate de coordonator de proiect, a avut un salariu lunar de câteva sute de dolari impozabili. Referitor la acuzațiile din textul lui A. Chirilov privind sondajele pe care le-ar realiza „la comandă” celor din opoziție, Arcadie Barbăroșie a menționat că niciodată nu a făcut cercetări sociologice pentru PAS, iar IPP realizează sondaje, finanțate de Fundația Soros, începând cu anul 2000. Arcadie Barbăroșie și soția sa, Daniela Terzi, dezmint și informația că D. Terzi ar fi membră a organelor de conducere ale PAS, menționând că din anul 2016 ea nu mai este membră a Biroului permanent național al PAS. „Eu nu cred că acest articol a fost scris ca să răspundem acuzațiilor. Este un articol completamente supt din deget”, a concluzionat Arcadie Barbăroșie.

Blogger care critică opoziția și laudă guvernarea

Blogul lui Anatolie Chirilov conține peste 150 de postări, începând cu februarie 2018, toate critice la adresa liderilor partidelor de opoziție, în special PAS și PPDA, dar și la adresa unor instituții și organizații de presă. Bloggul nu conține date de contact și informații despre autor, cu excepția unui cont de Twitter, pe care sunt redistribuite mai multe postări ale liderului Partidului Democrat Vlad Plahotniuc, sau articole critice la adresa oponenților Partidului Democrat, preluate de pe alte bloguri.

Dragoș Drăgan

Stopfals.md

11 aprilie 2019 1933

Relevant

Comments 0