Falsuri recente
Avocatul Iulian Rusanovschi a publicat în rețelele sociale o imagine cu un banner pe care e scris în limba ucraineană „Бессарабія – це Україна” (în traducere „Basarabia e Ucraina”), menționând că aceasta ar fi instalat la intrare în Odesa de politicianul local Vasil Reznicenko (Василь Резніченко). În mesajul de însoțire, Rusanovschi se arată indignat de „dezinteresul aproape total al guvernanților români de la București față de românii din afara granițelor (sudul Basarabiei și Cernăuți), dar și de atitudinea liderilor ucraineni care ar percepe Basarabia ca parte a Ucrainei. Această postare și imaginea cu bannerul „Бессарабія – це Україна” au fost distribuite intens și interpretate tendențios de mai mulți internauți și de unele site-uri, cu mesaje anti-ucrainene și acuzații că Ucraina are pretenții teritoriale față de Republica Moldova. Unii comentatori au afirmat că informația este falsă, iar un asemenea banner nu există. De fapt, imaginea este reală, bannerul fiind instalat în apropierea orașului Liman de Vasil Reznicenko care este primarul acestei localități. El a explicat că toponimul „Basarabia” îl folosește pentru sudul regiunii Odesa și nu pentru teritoriul dintre Prut și Nistru.
În mesajul său pe Facebook, avocatul Iulian Rusanovschi își manifestă nemulțumirea că autoritățile ucrainene ar percepe Basarabia ca parte a Ucrainei, trece în revistă unele evenimente istorice și acuză ucrainenii că au permis armatei ruse să transporte echipament militar prin țara vecină pentru a ajunge în regiunea transnistreană în timpul războiului de pe Nistru. „La intrare în Odesa a fost instalat un banner cu mesajul „Basarabia e Ucraina”. Și asta după ce bannerul din Cernăuți care amintea de Alexandru cel Bun a fost scos și înlocuit cu drapelul Ucrainei, ca „recunoștință” pentru ajutorul uriaș pe care România l-a acordat Ucrainei după începerea războiului”, se spune în postare. Autorul critică „dezinteresul aproape total al guvernanților români de la București față de românii din afara granițelor” și pretențiile Ucrainei asupra Basarabiei în diferite perioade istorice.
În scurt timp, imaginea a fost redistribuită de circa 700 de ori și a acumulat în jur de 250 de comentarii. Mai multe persoane au comentat că imaginea ar fi falsă, unii însă au susținut poziția avocatului.
Comentatorii pro-ruși s-au folosit de ocazie pentru a transmite mesaje că „Ucraina este alcătuită din teritorii furate și trebuie să le dea înapoi” și au incitat la ură interetnică. La fel, au fost publicate afirmații de genul că „nu e nicio diferență între ucraineni și ruși” care, în contextul agresiunii militare a Rusiei în Ucraina, servesc scopurilor statului agresor.
Postarea lui Rusanovschi a fost preluată și de unele site-uri din România: Napocanews.ro și R3media.ro.
Jurnalista Viorica Tataru, corespondentă de război TV8 care se află acum în Ucraina, a precizat pentru portalul Stopfals.md că la intrare în orașul Odesa nu există un asemenea banner: „Noi am venit ieri din Odesa și nu am văzut așa ceva”. Avocatul Rusanovschi a declarat pentru Stopfals.md că un asemenea banner există.
În realitate, bannerul din imagine este afișat în apropierea orașului Liman, o localitate de tip urban în raionul Rozdilna, regiunea Odesa, Ucraina. El poate fi văzut și într-o postare a lui Vasil Reznicenko (Василь Резніченко), care este primarul acestei localități. În același timp, din spusele primarului, mesajul bannerului este interpretat tendențios și distorsionat pentru a promova discursul anti-ucrainean. După mai multe interpretări anti-ucrainene, Vasil Reznicenko a publicat o precizare (în traducere): „Vecinii noștri au fost încântați de cuvintele „Bessarabia este Ucraina”, pe care le adresez locuitorilor din zona noastră. Vecinii noștri dragi! Vă reamintesc: Basarabia este numele teritoriului nostru strămoșesc comun, în care coexistă pașnic două dintre statele noastre: Moldova și sudul regiunii Odessa. Încă din vremea sovietică ați venit în stațiunile noastre de la Marea Neagră unde v-am primit cu mare drag. După victoria Ucrainei asupra agresorului rus, vă așteptăm încrezători din nou să vizitați Marea Neagră. Mulțumim pentru susținere!”.
Pe 2 august 2022, postarea de pe profilul de Facebook a lui Iulian Rusanovschi a fost ștearsă, dar între timp alte persoane au distribuit imaginea cu comentarii similare. La momentul scrierii articolului și postarea primarului a fost eliminată.
Toponimul „Basarabia” a fost folosit de Vasili Reznicenko și în campania pentru alegerile parlamentare din Ucraina care au avut loc pe 21 iulie 2019. Astfel, unul din sloganurile sale electorale era „ЗАМОЖНА БЕССАРАБІЯ – БАГАТА УКРАЇНА” (în traducere: „O Basarabie prosperă – o Ucraină bogată”), din acest mesaj fiind clar că se referă la teritoriul din regiunea Odesa.
Lilia Zaharia
Stopfals.md
Relevant
Comments 0