Portalul care te protejează de falsuri

Exercițiile militare ale Armatei Naționale, pretext pentru distribuirea falsurilor în rețele sociale

17 septembrie 2022 1896
Articole

În perioada 12-23 septembrie curent, Armata Naţională desfășoară exerciţiul „Scutul de foc 2022” cu implicarea tehnicii militare și a sistemelor de artilerie. Tehnica militară pe  drumurile naționale a devenit subiect al mai multor dezinformări și speculații pe rețelele sociale. Unii comentează că ar fi achipamente NATO, prin care s-ar dori destabilizarea situației din țara noastră, în autonomia găgăuză se răspândesc falsuri că această tehnică este folosită pentru suprimarea „protestelor din regiune”, iar site-uri din Rusia scriu că „Chișinăul pregătește un masacru în Găgăuzia”.

În reațeaua TikTok și pe unele canale de Telegram sunt distribuite imagini video și fotografii cu tehnică militară, însoțite de mesaje că echipamentele ar aparține NATO, iar autoritățile de la noi ar vrea să destabilizeze situația din țară, inclusiv în regiunea transnistreană, „ca în Ucraina”.

Pe 12 septembrie, deputații Blocului comuniștilor și al socialiștilor Bogdan Țîrdea și Vladimir Odnostalko au distribuit pe canalele lor de Telegram video-ul cu tehnica militară care se deplasează pe una dintre străzile Chișinăului, preluat de pe un canal de Telegram anonim. Odnostalko a distribuit același video și pe TikTok.Pe rețelele socoale au apărut imagini video cu transferul artileriei grele (tunuri) în sudul Republicii Moldova. Autoritățile deocamdată nu au comunicat despre aplicații militare în această regiune și nu au comentat aceste imagini”, se spune în textul de însoțire a video-ului de pe canalul anonim de Telegram, redistribuit de deputații Țîrdea și Односталко.

Ministerul Apărării a publicat un comunicat, în care menționează că unitățile de tehnică militară din imaginile difuzate pe canalele de Tiktok și Telegram se deplasează de la locația de dislocare permanentă spre centrele de instruire ale Armatei Naționale, unde participă la exercițiul „Scutul de foc 2022”. În ce privește imaginile cu deplasarea, pe drumurile naționale, a unor coloane de tehnică militară ale Armatei SUA, Ministerul Apărării precizează că acestea sunt imagini video vechi, din 2016, când a avut loc exercițiul moldo-american „Dragon Pioneer”, și nicidecum nu sunt imagini actuale. Ministerul atenționează că filmulețele sunt însoțite de mesaje provocatoare care au scopul de a crea panică și a dezinforma populația.

Publicații în canalele de Telegram

Speculații despre exercițiile miliare „Scutul de foc 2022” au fost distribuite și în autonomia găgăuză. În grupurile de Telegram “Гагаузская Народная Республика” și “ZАПИСКИ VЕТЕРАНА”, ele au apărut cu mențiunea că „Chișinăul trimite artileria grea în Găgăuzia”, iar autorii comentariilor au speculat că tehnica este transferată din cauza preconizatelor proteste masive. “Техника, чтобы подавить протесты! Или же для защиты от русского нападения?” (în traducere: „Tehnică pentru a reprima protestele! Sau pentru apărare împotriva atacurilor rusești?”), au scris canalele de telegram. De menționat, că în denumirea grupului “ZАПИСКИ VЕТЕРАНА” sunt utilizate simbolurile interzise în R. Moldova Z și V, utilizate de Rusia în războiul din Ucraina. 

Mass-media din Rusia: „În Găgăuzia se pregătește un masacru

Versiunea din Rusia a site-ului “Блокнот” Bloknot.ru a publicat imaginile video, afirmând că în Găgăuzia se pregătește un masacru. „В Молдове в любой момент может начаться бойня. И речь не о Приднестровье, а о другой, также ориентированной на Россию части республики – Гагаузии” (în traducere: „În Moldova, în orice moment poate începe un masacru. Și nu este vorba despre Transnistria, ci despre o altă parte a republicii, orientată tot spre Rusia - Găgăuzia.), - se spune în articolul întitulat „В Гагаузии назревает бойня: может ли Россия ее остановить” (în traducere „În Găgăuzia se pregătește un masacru: poate Rusia să-l oprească”) și subtitlul „Кишинев перебрасывает в автономию тяжёлое вооружение в дополнение к спецназу” (în traducere: „Chișinăul transferă arme grele către autonomie, pe lângă forțele speciale”). Prin mențiunea „pe lângă forțele speciale” se are în vedere alt fals că exerciţiile tactice ale Brigăzii de poliție cu destinație specială „Fulger”, desfășurate recent la Comrat, au urmărit scopul de a speria oamenii și a opri protestele. „Având în vedere că acolo au fost dislocate anterior forțele speciale, este posibil să fie lansată o operațiune de forță pentru a curăța Găgăuzia de dizidenți: cei care își văd viitorul nu cu NATO, ci cu Rusia”, scrie în articol.

Aceeași informație a fost plasată în rețeaua Facebook de utilizatorul înregistrat cu numele Roman Nasonov din Moscova. 

Unii utilizatori ai rețelei Facebook au lansat speculații că Moldova este atrasă în război. 

Ministerul Apărării: sunt exerciții militare

Ministerul Apărării a informat că tehnica militară se deplasa în Chișinău și Cahul, și nu în autonomia găgăuză. Echipamentele aparțin Armatei Naționale și au fost transferate în centrele de instruire pentru a participa la exercițiul „Scutul de foc 2022” care se desfățoară în perioada 12-23 septembrie curent. „Antrenamentele fac parte din planul de instruiri al Armatei Naționale pentru anul curent. Îndemnăm cetățenii să nu se îngrijoreze atunci când observă vehicule militare deplasându-se pe drumurile naționale și să se abțină de la distribuirea imaginilor în spațiul online, ceea ce ar putea genera dezinformări”, se spune în comunicatul din 12 septembrie al Ministerului.

 

Elena Celak,

Stopfals.md

 

 

17 septembrie 2022 1896

Relevant

Comments 0