Portalul care te protejează de falsuri

Falsuri recente

4 noiembrie 2026 1505
„Moldova e amenințată de incapacitate de plată”, iar proiectele sociale din Găgăuzia „sunt sistate” de autoritățile centrale? Falsuri și manipulări electorale în autonomie
28 octombrie 2026 2873
FACT-CHECKING: De ce acuzațiile despre prețul majorat pentru gazele importate din România și plata dublă pentru servicii nu sunt justificate
25 octombrie 2026 1635
Falsuri și speculații electorale în Găgăuzia: de la „pregătirea pentru război” la „abandonarea” sistemelor de irigare și motivele închiderii uzinei Fujikura
24 octombrie 2026 2086
Prima săptămână de campanie electorală în Găgăuzia: Falsuri despre „drone militare” și promisiuni care depășesc competențele bașcanului
23 octombrie 2026 3168
Cazul ucraineanului decedat la hotar. Costiuc a reactivat un fals mai vechi al propagandei ruse
16 octombrie 2026 1914
Principalele dezinformări ale perioadei preelectorale din Găgăuzia
13 octombrie 2026 3408
Minciuna ca politică de stat. Dezinformările Kremlinului despre Moldova, promovate la tribuna OSCE
11 octombrie 2026 2502
Criza apei pe Nistru: Cauzele reale și dezinformările care aruncă toată vina pe Kiev și Chișinău
2 octombrie 2026 2146
Dovezi lipsă și sponsorizări de pe pagini anonime. Kremlinul promovează noi zvonuri despre R. Moldova ca „hub logistic militar pentru Ucraina”
28 septembrie 2026 3108
Explozia de lângă Colonița: Deturnarea atenției, amestec de falsuri și afirmații neacoperite

FALS: Ministerul Apărării cheamă lumea să se înroleze în armată în bază de contract prin postere afișate pe stâlpi

24 aprilie 2024 2931
Securitate, Fact-checking
Colaj: Stopfals.md

Pe mai multe edificii și stâlpi din Republica Moldova au început să apară postere care îndeamnă la încadrarea în serviciul militar în Armata Naţională în bază de contract. Unele canale de Telegram scriu că, în acest mod, puterea „va târî Moldova în război” (în original: «затащит в Молдову войну»), iar „ura faţă de Rusia, pe care o simte românca „dirijată” Sandu, se va solda cu nimicirea ultimului cetăţean al Moldovei” (în original: «ненависть карманной румынки Санду к России закончится уничтожением последнего гражданина Молдовы»). Ministerul Apărării a dezmințit implicarea în această „acțiune”.

Canale de Telegram: armata moldovenească invită lumea la lucru

Canalul de Telegram gagauznews.md scrie că „armata moldovenească cheamă lumea să se angajeze în calitate de militari prin contract, ademenind oamenii cu promisiunea să-i facă eroi” (în original: «молдавская армия зазывает на работу контрактников, обещая сделать их них героев»), iar la Chișinău „stau agățate postere ale Legiunii Străine Franceze care propune persoanelor să i se alăture pentru a-și schimba viața” (în original: «висят листовки Французского иностранного легиона, который предлагает вступить в его ряды и изменить свою жизнь»).

„Autoritățile vândute vor târî Moldova în război, sau ura faţă de Rusia pe care o simte românca „dirijată” Sandu se va solda cu nimicirea ultimului cetăţean al Moldovei?” (în original: «Продажная власть затащит в Молдову войну, или ненависть карманной румынки Санду к России закончится с уничтожением последнего гражданина Молдовы?») se afirmă în postare.

Unul dintre liderii partidului „Congresul Civic”, Mihail Poleanschi, a scris despre postere, lăsând următorul comentariu: „Gurile rele spun că în școli se resimte insuficiență de profesori de vârsta respectivă, la spitale nu ajung infirmieri, iar serviciile de asistență socială nu au suficienți asistenți sociali. Evident, mă bucur că statul va avea suficienți bani pentru militarii încadrați prin contract, dar cum rămâne cu restul? Sau acest lucru nu mai contează?” (în original: «Злые языки поговаривают, что в школах не хватает учителей такого же возраста, в больницах — медбратьев, в собесах — соцработников. Я, конечно, очень рад, что у государства хватает денег на контрактников, но что делать со всем остальным? Или это не важно?»). Declarația lui Poleanschi a fost distribuită decanalele Смуглянка, Sputnik Молдова și «Первый в Молдове» Новости.

Am sunat de câteva ori la numărul afișat pe postere, dar nu ne-a răspuns nimeni – de fiecare dată se includea robotul.

Ministerul Apărării: O dezinformare ce vizează Armata Națională

Într-un comentariu oferit pentru Stopfals.md, Ministerul Apărării a dezminţit informaţiile despre o pretinsă încadrare în serviciul militar prin contract.

„Acțiunile de angajare pe contract în Armata Națională sunt promovate prin canale și surse oficiale ale Ministerului Apărării și ale Guvernului Republicii Moldova. Acestea se desfășoară în conformitate cu legislația în vigoare, prin intermediul Centrelor militar-teritoriale și Direcția personal și mobilizare a Marelui Stat Major al Armatei Naționale”, a specificat Ministerul Apărării.

Surse din cadrul Ministerului Apărării au mai comunicat că informarea cetățenilor cu privire la posturile vacante în instituția de apărare are loc prin intermediul Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă și Târgurile locurilor de muncă.

Poliția investighează cazul pentru a identifica și localiza persoanele implicate în această infracțiune.

Vom nota că acest fals este răspândit în contextul anunţului Ministerului Apărării privind încorporarea cetățenilor în serviciul militar în perioada aprilie-iulie 2024.

Mihail Poleanschi şi-a completat ulterior postarea cu informaţia oferită de Ministerul Apărării, iar canalul de Telegram Смуглянка a continuat manipularea opiniei publice, afirmând că „militarizarea se resimte în sânul societății moldovenești, deși autoritățile neagă acest lucru” (în original: «милитаризация чувствуется в молдавском обществе, хотя власти страны это отрицают»). „Cel mai probabil, apelurile de a se înrola în serviciu în cadrul armatei moldoveneşti ţintesc recrutarea în legiunea franceză” (în original: «Скорее всего призывы службы в молдавской армии направлены на вербовку для французского легиона»), anunţă noua postare, deşi ipoteza în cauză deja a fost dezminţită de Ministerul Apărării.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului: Falsul are un element comun cu fabrica de trolli a grupării Şor

De notat că falsul despre angajarea în serviciul militar prin contract în cadrul Armatei Naţionale a apărut concomitent cu falsul despre pretinsa recrutare a militarilor moldoveni de către Legiunea Franceză. Informaţia respectivă a fost dezminţită de Stopfals.md.

Daniel Vodă, purtătorul de cuvânt al Guvernului, a declarat că răspândirea posterelor are un element comun cu fabrica de trolli a grupării Şor: „Este o altă minciună răspândită, care are un element comun cu fabrica de trolli a grupării criminale șor: Sunt scrise agramat. Oamenii legii deja investighează circumstanțele în care aceste afișe au fost răspândite în diverse locații și cum au fost lipite. Astăzi vreau doar să atenționez că ele sunt false”, a specificat Daniel Vodă. Purtătorul de cuvânt al Guvernului a chemat oamenii să fie mai vigilenți și mai atenți la sursele de informare pe care le consultă.

Totodată, Ministerul Apărării face apel la cetățenii care au observat astfel de postere distribuite și prin alte regiuni ale țării să semnaleze despre cazurile respective la numărul de telefon: 0 (22) 25 22 92, sau la adresa de email imma@army.md.

 

Elena Celak,

Stopfals.md

 

Acum suntem și pe Telegram!

 

Ai depistat un fals? Raportează-l pe semnale.stopfals.md/ro și noi îl vom dezminți!

#NuDezinformării #StopFals #API

24 aprilie 2024 2931

Relevant

Comments 0