Portalul care te protejează de falsuri

În cine să avem încredere: în medicul de familie sau în pseudo-experții de pe rețelele sociale?

19 octombrie 2021 1037
Articole, Gândește critic!, COVID-19
Colaj: Stopfals.md

Cei care refuză să se vaccineze împotriva COVID-19 invocă diferite motive: unii cred în teorii ale conspirațiilor despre vaccinuri, alții sunt convinși că imunizarea va cauza agravarea maladiilor pe care deja le au. Responsabilii din sănătate îi îndeamnă pe oameni să nu aibă încredere în pseudo-experții de pe rețelele sociale și să discute despre eventuale efecte adverse ale vaccinării cu medicul de familie sau cu un alt specialist în sănătate. Până în prezent, vaccinul anti-COVID-19 este contraindicat doar pacienților alergici la substanțele care se conțin în acest tip de ser și doar medicul de familie poate stabili această interdicție.

S-au imunizat chiar dacă au probleme grave de sănătate

Deși suferă de mai multe boli: hipertensiune arterială, diabet zaharat, dar și probleme cardiace, Lilia Savca din satul Sofia, raionul Drochia, nu a stat la îndoială să se vaccineze sau nu. A mers la medicul de familie să se consulte, iar acesta i-a confirmat că vaccinarea nu-i poate agrava starea de sănătate, ba din contra. „Am așteptat foarte mult să mă vaccinez. Cum a apărut vaccinul la noi în sat, și eu, și soțul meu, ne-am vaccinat. Ambii stăm la evidență cu probleme de sănătate și am înțeles că doar vaccinarea este colac de salvare pentru noi, cei din grupul de risc. M-am vaccinat în primul rând pentru ca să mă protejez pe mine, dar și pentru cei alături de mine. Dacă toți ar face la fel, am scăpa de nevoia asta. Însă, din păcate, nu toți înțeleg asta și inventează diferite pretexte sau condiții medicale”. 

La cei 26 de ani ai săi, Cristi Scripliuc din satul Sturzeni, raionul Râșcani, a suportat două intervenții chirurgicale la inimă. Tânărul spune că s-a vaccinat încă în luna martie, după ce s-a consultat cu medicul. „Am sunat și m-am consultat cu medicul cardiochirurg și domnul doctor mi-a zis că mă pot vaccina. Eu am avut încredere în el pentru că medicii mi-au salvat viața atunci când m-au operat. După vaccin n-am avut nicio reacție și am suportat foarte bine. Dacă nu mă vaccinam cred că era cu mult mai periculos pentru mine. Acum mă simt mult mai în siguranță”, spune Cristi.

Unii pacienți le cer medicilor certificate ca să nu se vaccineze

Medicii de familie deja s-au obișnuit cu pacienții care vin să le ceară certificate medicale care ar confirma că imunizarea împotriva COVID-19 le-ar agrava problemele de sănătate. Ion Cherdivară, medic de familie și șeful Centrului de Sănătate Ciuciuleni, raionul Hâncești, localitate cu o rată mică de vaccinare (25-30%), este îngrijorat că unii localnici nu înțeleg pericolul și invocă diferite motive doar ca să nu se vaccineze. „Vin unii pacienți care sunt convinși că ei au contraindicații medicale: fie că au hipertensiune arterială, boală varicoasă (varicele) sau au avut accident vascular cerebral (AVC), și „au auzit” undeva că nu se pot vaccina”, povestește medicul Cherdivară. El mai spune că oamenii se tem de „efectele adverse ale vaccinării”, despre care au citit în Internet sau au auzit de la alții: „Din păcate, oamenii sunt dezinformați. Unii au auzit sau au citit pe Internet că prin vaccin se introduce un cod special, alte invenții și speculații. Noi le explicăm care sunt avantajele vaccinării, le spunem că este mult mai periculos să suferi de complicațiile de la COVID-19 decât să te vaccinezi, însă pe unii nu-i putem convinge”.

Există doar o singură contraindicație: reacția alergică

Laura Țurcan, medic epidemiolog la Agenția Națională pentru Sănătate Publică, precizează că vaccinurile anti-COVID-19 au doar o singură contraindicație pentru unii pacienți. Este vorba de reacția alergică severă (anafilaxie) care poate apărea la persoanele alergice la substanțele din componența vaccinului. „Dacă avem o febră ușoară, o boală acută severă sau moderată, o maladie cronică, alte dereglări ale sănătății sau ne aflăm într-o cură de tratament – asta nu înseamnă că nu ne putem vaccina. În aceste cazuri, sub supravegherea medicului de familie, vaccinarea poate fi doar amânată până la însănătoșire sau până la finalizarea tratamentului”, spune Laura Țurcan. „Cei care au diferite boli și le invocă pentru a nu se vaccina, numindu-le „contraindicații”, trebuie să înțeleagă un lucru elementar: în cazul lor, dacă se vor infecta cu noul coronavirusul, boala va decurge foarte greu, cu posibile complicații sau chiar sfârșit letal, și încă trebuie să aibă noroc să găsească locuri în spitale. Vaccinarea este pentru a salva viețile omenești, și nicidecum pentru a le pune în pericol”, afirmă experta.

Contraindicațiile sunt stabilite doar de medicul de familie

Doar medicii pot stabili dacă pacientul are contraindicații pentru vaccinare. „Înainte de vaccinare, pacientul trebuie să discute cu medicii care-i cunosc istoricul medical, așa va putea lua cea mai bună decizie cu referire la vaccin, care-i va asigura propria sănătate, dar și sănătatea familiei, a celor dragi și a comunității în general”, a concluzionat medicul Laura Țurcan.

Informațiile detaliate despre vaccinuri, vaccinare și contraindicații privind vaccinarea anti-COVID-19 pot fi găsite pe pagina web oficială a Ministerului Sănătății. Vaccinarea este voluntară și gratuită, iar până pe 19 octombrie, în R. Moldova, au fost imunizați împotriva COVID-19, cu două doze de vaccin, peste 832.000 de persoane.

Mariana Jacot,

Stopfals.md

Acest articol este publicat de Asociația Presei Independente (API), în cadrul proiectului „Dezvoltarea gândirii critice în rândul populației rurale, elevilor și viitorilor profesori”, finanțat de Ambasada SUA. Opiniile exprimate în cadrul proiectului aparțin autorilor proiectului și nu corespund neapărat celor ale Ambasadei SUA.

 

19 octombrie 2021 1037

Relevant

Comments 0