Portalul care te protejează de falsuri

Într-o vorbă, într-un gând: Kp.md și fosta guvernatoare a Găgăuziei Irina Vlah distribuie falsuri electorale asemănătoare

16 octombrie 2023 2046
Articole, Gândește critic!
Colaj

Portalul Kp.md (pagina web a ziarului de limbă rusă „Комсомольская правда в Молдове) a publicat un articol în care se spune că autoritățile au majorat salariile medicilor și profesorilor înaintea alegerilor locale pentru ca ei să voteze în favoarea reprezentanților Partidului „Acțiune și Solidaritate” (PAS), „uitând” însă de pensionari, pe voturile cărora nu mizează. Același lucru l-a spus și ex-bașcana Găgăuziei Irina Vlah.  Declarațiile respective nu corespund realității.

Kp.md și Irina Vlah: „Majorarea salariilor, o pomană înaintea alegerilor”

În articolul „Pensionarii moldoveni au fost eliminați nu doar din categoria cetățenilor „necesari”, dar și din electorat: Autoritățile nu mizează pe voturile lor și nu au de gând să îndeplinească promisiunile preelectorale anterioare” (în original: «Пенсионеров в Молдове выкинули не только из категории “нужных” граждан, но и из электората: На их голоса власть не рассчитывает, и выполнять ранние предвыборные обещания не собирается»), publicat pe Kp.md la 29 septembrie, se afirmă că „în cadrul scrutinelor prezidențiale și parlamentare anterioare, în lista de promisiuni făcute de PAS și de lidera acestuia Maia Sandu, pensionarii erau în top-5…” (în original: «На прошлых президентских и парламентских выборах в списке обещаний от партии ПАС и ее лидера Майи Санду пенсионеры шли в первой пятерке обещаний...»), dar aceste promisiuni așa și nu au fost îndeplinite, iar în cadrul actualului scrutin „Președinta și partidul său au eliminat deja pensionarii din «programul de promisiuni»” (în original: «Президент и ее партия даже уже вычеркнули пенсионеров из “программы обещаний”»).

În articol sunt enumerate categoriile pentru care autoritățile au hotărât să majoreze salariile și cele care ar fi fost date uitării. „Cu titlu de pomană, urmează a fi majorată retribuția medicilor și personalului medical cu 15%, iar cea a angajaților din teatre - cu 25%, va fi achitată o indemnizație unică pentru profesori (5000 de lei) și personalul auxiliar din instituțiile de învățământ (3000 de lei), valoarea indemnizației unice pentru polițiști, salvatori, grăniceri și carabinieri va constitui 5000 de lei. Asta în condițiile când inflația depășește 30 la sută. E un fel de plată pentru voturile în favoarea PAS în cadrul alegerilor. De medici nici nu și-au amintit, probabil, pur și simplu vor aduna conducătorii instituțiilor medicale și îi vor amenința cu represiuni dacă nu vor vota pentru PAS. Așa cum s-a întâmplat deja cu primarii care, evident, vor desfășura o muncă de convingere printre locuitorii din sate: vă dăm lemne – nu vă dăm lemne, vă dăm pământ – vă luăm pământul etc. În Moldova, poporul dintotdeauna s-a temut de autorități și a încercat să se conformeze cumva. Ce să mai zici de amenințările din gura unui președinte de țară: dacă nu votați „cum trebuie”, nu vedeți bani”) (în original: «В качестве подачек планируется поднять зарплаты докторам и медперсоналу на 15%, а работникам театра — на 25%, выплатить единовременное пособие учителям (5000 леев) и непедагогическому персоналу (3000 леев), полицейские, спасатели, пограничники и карабинеры получат единовременную выплату в 5000 леев. Это притом, что инфляция больше 30 процентов. Своеобразная оплата голоса за ПАС на выборах. Врачей даже не вспомнили, наверное, просто соберут руководителей медучреждений и пригрозят репрессиями, если не будут голосовать за ПАС. Как это уже было с примарами - те, конечно, проведут внушение среди жителей сел - дрова дать-не дать, землю отобрать-дать и т.п. В Молдове народ всегда боялся власти и пытался приспособиться. А тут угрозы из уст президента: не проголосуете “правильно” - не получите деньги»).

Și ex-başcana Găgăuziei Irina Vlah s-a pronunțat în privința majorărilor salariale planificate. Potrivit ei, guvernarea actuală și-a amintit de cetățeni cu scopul de a-și asigura alegători loiali în cadrul scrutinului local care urmează. „Guvernarea PAS, care a coborât brusc în clasamente și a rămas fără jumătate din electorat, și-a amintit de medici și profesori abia cu o lună înaintea alegerilor din 5 noiembrie. Nu-mi amintesc o fățărnicie mai mare din partea guvernării. Chipurile, spuneți bogdaproste și votați pe cine trebuie” (în original: «Резко упавшее в рейтингах, потерявшее половину своего электората правительство PAS вспомнило о врачах и учителях всего за месяц до выборов 5 ноября. Большего лицемерия со стороны власти я даже не припомню. Говорят, дескать, скажите спасибо и голосуйте, за кого нужно»), a spus Irina Vlah. Un video cu această declarație este postat pe pagina de Facebook a Irinei Vlah, fiind distribuit de peste 130 de utilizatori, precum şi pe Instagram.

Kp.md: „Nimic pentru pensionari”

În articolul publicat de Kp.md se mai spune că, pentru pensionari, autoritățile nu au prevăzut nici un fel de plăți suplimentare. „Iar pentru pensionari NIMIC. Indexarea derizorie din acest an constituie jumătate din valoarea inflației. Pentru anul viitor este prevăzută o indexare a pensiilor cu 3.5 la sută. Așadar, pe voturile pensionarilor ei nici nu mizează. Iată de ce nici nu le promit vreun beneficiu și o viață decentă.” (în original: «А пенсионерам - НИЧЕГО. Мизерная индексация в этом году - в половину от инфляции. А на будущий год - 3.5 процента индексации пенсий. То есть, на голоса пенсионеров даже не рассчитывают. Поэтому - никаких для них благ и достойной жизни».) 

Acest articol a fost postat și pe Facebook.

Cuantumul pensiei este majorat deja trei ani la rând

Afirmațiile despre faptul că pensiile nu sunt majorate nu sunt adevărate. Astfel, în anul 2021, pensia minimă a fost majorată de la 1188 de lei până la 2000 de lei, adică cu peste 800 de lei. În cazul pensionarilor cu un stagiu complet de cotizare, pensiile au fost majorate de la 1633 de lei până la 2000 de lei, iar în cazul celor cu stagiu de cotizare incomplet - de la 1163 de lei la 1562 de lei. Totodată, a fost majorată pensia minimă de dizabilitate, precum și pensia și indemnizația de dizabilitate.

La 1 aprilie 2022, pensiile au fost indexate cu 13,94%, adică în medie cu 300 de lei. Iar în octombrie 2022, tuturor beneficiarilor de pensii în valoare de până la 5000 de lei le-a fost achitat un suport financiar unic în mărime de 1500 de lei.

Pe lângă indexare, pensionarii au primit și un adaos la pensie în mărime de circa 170 de lei pe lună.

De la 1 aprilie 2023, pensiile și unele prestații sociale au fost indexate cu 15%. Astfel, cuantumul pensiei minime pentru limită de vârstă constituie 2620,62 de lei, adică cu aproximativ 342 de lei mai mult decât în 2022.

Totodată, a fost majorat cuantumul pensiei minime de dizabilitate. Din 1 aprilie 2023, acesta constituie, în cazul persoanelor cu dizabilitate severă, 1965,47 de lei, în cazul celor cu dizabilitate accentuată - 1834,43 de lei, iar în cazul celor cu dizabilitate medie - 1310,31 lei. La fel, din 1 aprilie, a fost majorat cu 15% și cuantumul venitului lunar minim garantat aplicat pentru stabilirea dreptului pentru ajutor social și ajutor pentru perioada rece a anului. După indexare, valoarea acestuia este de 1568 de lei pentru un adult și de 1631 de lei pentru un copil.

Pensionarii care utilizează circa 100 de metri cubi de gaze naturale și cărora le-a fost atribuită categoria vulnerabilitate energetică foarte ridicată au beneficiat în iarna 2022-2023 de o compensație în valoare de aproximativ 1200 de lei.

Rata inflației nu are valoarea de 30%

Potrivit ultimilor indicatori ai Băncii Naționale a Moldovei (BNM), rata inflației în august 2023 a fost de 9,69%, nu de 30%, așa cum afirmă Kp.md. O rată a inflaţiei în jur de 30% a fost atestată în a doua jumătate a lui 2022. Totuşi, în primăvara lui 2023, aceasta a început să se reducă rapid. Deja în luna februarie rata inflaţiei a ajuns la 25,9%, în martie a coborât până la nivelul de 22%, iar în aprilie 2023 a constituit 18,1%.

Sursa: BNM 

Medicii nu au fost dați uitării, iar primarii nu au fost amenințați

Și afirmația că „de medici nici nu și-au amintit” și că „îi vor amenința cu represiuni, la fel ca și pe primari” este o dezinformare.

De fapt, angajații din medicină vor beneficia de o majorare care va constitui în medie 15% (acest lucru este spus chiar în articolul de pe site-ul Kp.md, dar, mai apoi, autorul materialului s-a contrazis, negând prima afirmație). Din această categorie fac parte medicii, asistenții medicali și infirmierii, angajații diferitor instituții medicale departamentale (spitalele MAI, Ministerului Apărării, Administrației Naționale a Penitenciarelor etc.). Totodată, retribuția medicilor legiști va fi majorată cu 26%. Astfel, salariul mediu al medicilor va spori de la 17 344 de lei la 19 945 de lei, al felcerilor - de la 11 094 de lei la 12 758 de lei, cel al asistenților medicali - de la 6 510 de lei la 7 486 de lei, a anunțat premierul moldovean Dorin Recean la 25 septembrie, când a lansat noul program de asistență oferită de stat în condițiile crizei energetice continue. 

Anterior, în octombrie 2022, salariul de funcție al angajaților din sănătate a fost majorat cu 10%. Astfel, afirmația Irinei Vlah că salariile medicilor ar fi fost majorate înainte de alegeri, pentru a le cumpăra voturile, sunt speculative.

Declarația speculativă despre faptul că primarii ar fi fost amenințați că nu vor beneficia de bani dacă nu vor vota pentru partidul aflat la guvernare este repetată de Kp.md deja de câteva ori. Anterior, acest site scria că, potrivit președintei Maia Sandu, satele și orașele unde alegătorii nu vor vota PAS în cadrul alegerilor locale din 5 noiembrie vor fi „pedepsite”, adică nu vor beneficia de bani europeni pentru dezvoltare. Este o afirmație falsă. În realitate, Maia Sandu a spus că finanțarea europeană nu va ajunge în satele și orașele unde alegătorii vor accepta să-și vândă voturile, fiind corupți de către grupările criminale. Șefa statului nu a pomenit formațiunea PAS. Portalul Stopfals.md a publicat o dezmințire a acestui fals.

Tentativă de distragere a atenției

De menționat că, în cadrul campaniei electorale pentru alegerile locale din 5 noiembrie, unele partide, unii candidați și unele instituții de presă care îi susțin încearcă deliberat să distragă atenția de la problemele comunităților locale, ale orașelor și satelor unde urmează să fie aleși primarii și consilierii, axând-o pe problemele naționale care țin, de fapt, de responsabilitatea Președintelui, Parlamentului și Guvernului. Acest lucru este făcut cu scopul de a reduce șansele reprezentanților partidului de guvernare la scrutinul local.

Elena Celak,

Stopfals.md

 

 

16 octombrie 2023 2046

Relevant

Comments 0