Portalul care te protejează de falsuri

Maria Zaharova dezinformează (și) la tema Parteneriatului de securitate și apărare cu UE

3 iunie 2024 1899
Articole, Gândește critic!
Colaj: Stopfals.md

Purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a declarat că aderarea Republicii Moldova și Ucrainei la Uniunea Europeană înseamnă, de fapt, expansiunea NATO spre Est. Totodată, ea a afirmat că Parteneriatul de securitate și apărare cu UE, semnat recent de autoritățile moldovenești, înseamnă militarizarea R. Moldova și atragerea ei în Alianța Nord-Atlantică. Aceste afirmații sunt false. Parteneriatul nu are nicio legătură cu NATO, iar pașii care trebuie urmați pentru aderarea la UE nu prevăd și obligativitatea apartenenței la vreun bloc militar, inclusiv Alianța Atlanticului de Nord.

„UE intenționează să înceapă în iunie negocierile formale privind aderarea Ucrainei și a Republicii Moldova la Uniune. Nu e vorba de aderarea Ucrainei și R. Moldova la Uniunea Europeană, ci de expansiunea NATO spre Est. Totul a fost deja dovedit” (în original: „ЕС планирует начать официальные переговоры о вступлении Украины и Молдавии в объединение в июне. Это не членство Украины и Молдавии в Евросоюзе, а экспансия НАТО на восток. Всё уже доказано”), a afirmat Maria Zaharova în cadrul unui briefing care a avut loc pe 23 mai. „Având în vedere însă cursul conducerii moldovenești spre integrarea în structurile euro-atlantice, precum și faptul că Uniunea Europeană s-a transformat de mult într-un apendice al NATO, nu există nicio îndoială că semnarea acordului de Parteneriat în domeniu securității și apărării are drept scop de fapt «atragerea» în continuare a R. Moldova către Alianță, militarizarea țării și erodarea statutului său de neutralitate, consacrat în Constituție” (în original: „Учитывая, однако, курс молдавского руководства на интеграцию в евроатлантические структуры, а также тот факт, что Евросоюз давно превратился в придаток НАТО, нет никаких сомнений в том, что подписание соглашения о партнерстве в области безопасности и обороны в действительности направлено на дальнейшее «подтягивание» Молдавии к альянсу, милитаризацию республики и размывание ее нейтрального статуса, зафиксированного в Конституции”), a mai afirmat purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe de la Moscova.

Afirmațiile Mariei Zaharova au fost preluate de presa din Rusia (în special de instituțiile media controlate de stat) și din alte țări post-sovietice, dar și de site-ul enews.md din R. Moldova (cunoscut pentru răspândirea falsurilor) și platformele sale de social media, precum și de mai multe canale de Telegram (aici, aici, aici, aici și aici), unde a acumulat peste 12.000 de vizualizări. Declarațiile Mariei Zaharova au apărut și pe unele pagini de Facebook. Toate aceste surse nu au oferit informații alternative sau reacții la declarațiile reprezentantei MAE rus.

Experți: Declarațiile privind extinderea NATO spre Est în contextul aderării Republicii Moldova la UE sunt un fals

Declarațiile Mariei Zaharova privind extinderea NATO către estul Europei în contextul aderării Republicii Moldova și Ucrainei la UE sunt niște falsuri, spune expertul în securitate, directorul adjunct al Institutului pentru Politici și Reforme Europene (IPRE), Mihai Mogîldea. „Aderarea la UE nu presupune și aderarea la NATO. Sunt două organizații diferite ca profil și domenii de activitate. Republica Moldova nu își propune aderarea la NATO și acest lucru nu se poate întâmpla atâta timp cât în Constituție este inclus statutul de neutralitate al țării noastre”, punctează expertul. Potrivit lui, narațiunile propagandistice rusești ar trebui să ne îngrijoreze din punct de vedere al retoricii utilizate. „Rusia promovează de mai mulți ani ideea că aderarea la UE reprezintă o extindere a sferei de influență a Occidentului către estul Europei și, respectiv, un pericol la aderesa securității sale. Această sinergie sugerată de Rusia între aderarea la UE și la NATO nu este întâmplătoare și are scopul de a argumenta campaniile de dezinformare privind sprijinul occidental pentru securitatea și apărarea națională”, a punctat Mihai Mogîldea.

Și expertul Artur Leșcu de la comunitatea Watchdog.MD confirmă că niciunul dintre pașii care trebuie urmați pentru aderarea la UE nu prevede și obligativitatea apartenenței la vreun bloc militar, inclusiv NATO. Mai mult decât atât, patru state membre ale Uniunii Europene (Austria, Cipru, Irlanda și Malta) nu fac parte din NATO. „Prin astfel de mesaje, Kremlinul încearcă să unească conceptul NATO cu UE. Știind că societatea din R. Moldova este încă destul de reticentă la ideea aderării la NATO, Kremlinul încearcă să implanteze ideea falsă că UE (aderarea la care este văzută pozitiv de majoritatea cetățenilor țării noastre) înseamnă același lucru ca și aderarea la NATO (care nu se bucură de aceeași susținere). În acest mod se încearcă distorsionarea ideii aderării la UE”, spune Artur Leșcu.

Și afirmațiile Mariei Zaharova despre Parteneriatul de securitate și apărare cu UE sunt false

Afirmațiile Mariei Zaharova că Parteneriatul de securitate și apărare cu UE ar însemna militarizarea Republicii Moldova și atragerea ei în NATO de asemenea sunt false, afirmă experții consultați de Stopfals.md.

Mihai Mogîldea de la IPRE precizează că Parteneriatul încheiat de Republica Moldova cu UE nu are nicio legătură cu NATO: „Fiind un cadru de cooperare la nivel politic, acest document are drept scop stabilirea unor priorități strategice pentru cooperarea dintre cele două părți în sectoarele de apărare și securitate, oferind o bază puternică pentru creșterea asistenței UE în următorii ani în domeniile vizate. Chiar dacă UE și NATO colaborează activ pe dimensiunea mai multor inițiative comune, nu există o subordonare a unei organizații față de alta, fiind pe deplin respectată autonomia fiecăreia”.

UE are politica proprie în domeniul securității și apărării, PSAC, care nu este legată de NATO, subliniază Artur Leșcu de la Watchdog.MD: „Parteneriatul de Securitate și apărare în niciun caz nu presupune militarizarea Republicii Moldova. În mare parte, acest Parteneriat prevede o mai bună colaborare privind schimbul de informații și de experiență, cooperare privind lupta împotriva terorismului și o mai strânsă colaborare în domeniul educației militare”.

Maria Zaharova, printre „campionii” falsurilor

De menţionat că Maria Zaharova a fost printre „campionii” falsurilor răspândite în 2023, în versiunea portalului Stopfals.md.

Anterior, ea a mai dezinformat că „regimul Maia Sandu” impune cetățenilor Republicii Moldova Unirea cu România, a distribuit falsuri despre existența „limbii moldovenești”, promovarea rusofobiei în țara noastră, neîndeplinirea de către R. Moldova a obligațiilor sale contractuale față de Gazprom și altele.

 

Mariana Colun,

Stopfals.md

 

Acum suntem și pe Telegram!

 

Ai depistat un fals? Raportează-l pe semnale.stopfals.md/ro și noi îl vom dezminți!

#NuDezinformării #StopFals #API

3 iunie 2024 1899

Relevant

Comments 0