Portalul care te protejează de falsuri

FALS: În România revine vaccinarea obligatorie, inclusiv în școli

22 august 2023 1385
Articole, COVID-19

Senatoarea din România Diana Iovanovici-Șoșoacă, o antivaxeră cunoscută, diseminează din nou mesaje false pentru a descuraja imunizarea. Criticând Strategia Naţională de Vaccinare, ea afirmă într-un video publicat pe Facebook că în România se impune imunizarea obligatorie. Este o dezinformare, or, în documentul aflat acum în dezbatere publică, nu este menționată obligativitatea vaccinării. Mai mult, legislația română nu prevede obligativitatea imunizării, ci doar necesitatea ca medicii să pună la dispoziție vaccinurile din schema obligatorie, părinții fiind cei care trebuie să-și dea consimțământul ulterior.

Într-un video de peste patru minute, plasat la 5 august pe Facebook, Diana Șoșoacă critică proiectul Strategiei Naţionale de Vaccinare, afirmând că, prin acest document, actualul ministru al Sănătății, Alexandru Rafila, ar impune vaccinarea obligatorie în instituțiile de învățământ. „Vaccinarea obligatorie, care este un proiect al domnului Rafila, revine în legea vaccinării, care v-am spus că e ascunsă într-un sertar. Și am spus clar, nu va putea fi ascunsă mult timp, o vor scoate. Dacă poporul român nu va începe să iasă în stradă efectiv. Cum e posibil ca într-un proiect de lege tu să pui educatorii, cadrele didactice, să mă convingă pe mine ca să îmi vaccinez copilul? Ce siguranță mai am eu să îmi trimit copilul la școală?”, se întreabă retoric senatoarea.

Mesajul promovat de Șoșoacă este unul fals, or, în Strategia Națională de Vaccinare, care se află acum în dezbateri publice, nu există nicio prevedere care să indice obligativitatea vaccinării. Strategia stabilește principiile și accesul la vaccinare. Mai mult, în acest document se menționează că „vaccinarea reprezintă un drept și nu o obligație”.

În școli, vaccinarea nu va fi obligatorie, dar va fi explicată și încurajată

Cu referire la instituțiile de învățământ, în comunicatul de presă publicat pe pagina de Facebook a Ministerului Sănătății din România este precizat că, prin această Strategie, se dorește o informare mai eficientă a elevilor despre imunizare. „Un alt obiectiv prevede pregătirea specialiștilor pentru a crește capacitățile acestora de a informa corect și complet publicul cu privire la avantajele vaccinării. În școli, vaccinarea nu va fi obligatorie, dar va fi explicată și încurajată. Printr-un ordin comun al miniștrilor Sănătății și Educației sunt prevăzute măsuri care trebuie luate de unitatea de învățământ în situații epidemiologice speciale (de exemplu, focar de rujeolă). În această situație, copiii nevaccinați trebuie să rămână la domiciliu, până la stingerea focarului, pentru a fi protejați împotriva bolii”, se precizează în comunicat.

Diana Șoșoacă dezinformează și prin afirmația că ...revine vaccinarea obligatorie”, or, în prezent, legislația din România nu prevede obligativitatea vaccinării, ci doar obligativitatea medicilor de a pune la dispoziție vaccinurile din schema existentă, părinții fiind cei care trebuie să-și dea consimțământul ulterior. La fel ca și alte state, România are un program național de vaccinare obligatorie care este pus la dispoziție gratuit. Potrivit Calendarului național de vaccinare, imunizarea începe din prima zi de viață a bebelușului și continuă pe parcursul următorilor ani, vaccinurile fiind administrare doar dacă părinții își dau consimțământul. Printre primele vaccinuri administrate bebelușilor, potrivit Calendarului național de vaccinare, este vaccinul antihepatitic B, care reprezintă singura metodă de prevenție a hepatitei B și vaccinul BCG (denumirea provine de la bacilul Calmette–Guérin), ser împotriva tuberculozei.

Televiziune din România amendată de două ori din cauza dezinformărilor promovate de Șoșoacă

Diana Iovanovici-Șoșoacă, afiliată partidului S.O.S. România, a mai răspândit mesaje antivaccin, în special în perioada pandemică. Potrivit portalului Factual.ro, Diana Șoșoacă a dat în judecată guvernul „în numele bisericii", pentru interzicerea pelerinajelor  în timpul pandemiei. În aceeași perioadă, a fost amendată pentru că nu a purtat mască în plenul Parlamentului.

În februarie curent, Consiliul Naţional al Audiovizualului din România a amendat postul de televiziune Naşul TV cu 5.000 de roni pentru că în emisiunea „Să vorbim despre tine” Diana Şoşoacă a afirmat că „60.000 de oameni au fost omorâţi în spitale şi vaccinaţii acum mor pe capete". Același post de televiziune a fost amendat recent de CNA cu 30.000 de roni după ce senatoarea a declarat în cadrul aceleiași emisiuni că „sute de tancuri au traversat Moldova pe la Iași și s-au dus pe la vama Albița, îndreptându-se spre Transnistria și Găgăuzia”. Sesizarea a fost depusă la CNA de Asociația Presei Independente (API) după ce portalul Stopfals.md a dezmințit falsul cu tancurile. În ambele cazuri, moderatoarea emisiunii nu a intervenit pentru a cere dovezi ale acestor afirmații false.

Liliana Mălachi,

Stopfals.md

22 august 2023 1385

Relevant

Comments 0