Portalul care te protejează
de falsuri

FALS: Parlamentul European cere lichidarea statului Republica Moldova

2 ianuarie 2020 1245
Articole
Colaj

Portalul de limbă rusă Kp.md continuă să dezinformeze opinia publică, tirajând știri false preluate de pe site-uri propagandistice. La sfârșitul lunii decembrie 2019, Kp.md a anunțat că Европарламент требует ликвидации государства Республика Молдова(în traducere: ”Parlamentul European cere lichidarea statului Republica Moldova”). În calitate de sursă este citat un politolog de origine rusă din Germania care interpretează tendențios o Rezoluție a Parlamentului European (PE). În realitate, PE nu a cerut lichidarea statului Republica Moldova.

Informație preluată de pe un site care publică falsuri și manipulări

Inițial, această informație a apărut pe site-ul rusesc news-front.info care a tirajat anterior și alte falsuri, dezmințite de portalul Stopfals.md. Site-ul îl citează pe politologul din Germania, Alexandr Rar care a spus într-un comentariu pentru „Gazeta ruseacă” (Rg.ru) următoarele: „Кстати, в резолюции Европейского парламента о необходимости сохранения исторической памяти есть фраза, на которую немногие обратили внимание. Там говорится, что Советский Союз отнял у Румынии территории, которые ей еще не возвращены. Понимаете, что это значит? Европейский парламент фактически требует уничтожения такого государства, как Молдавия, и это зафиксировано в официальном документе” (în traducere: „Apropo, în Rezoluția Parlamentului European privind necesitatea păstrării memoriei istorice este o frază pe care puțini au observat-o. Se spune că Uniunea Sovietică i-a luat României teritorii, pe care încă nu le-a restituit. Înțelegeți ce înseamnă asta? Parlamentul European cere, de fapt, lichidarea unei țări ca Moldova, și asta este fixat într-un document oficial”. De menționat că Alexandr Rar este cunoscut pentru apropierea sa de cercurile puterii politice actuale din Rusia. Numele lui Alexandr Rar este inclus și în baza de date „Lista lui Putin” a „Forumului liber al Rusiei" care scrie că "Rar este cunoscut ca fiind un propagandist pro-rus, dar care pretinde că este politolog german, dar și un agent de influență al regimului Putin în Occident. Este comentator plătit și un participant activ la emisiuni TV de propagandă”.

În Rezoluția Parlamentului European (PE) nu se menționează nimic despre Republica Moldova

În Rezoluția cu privire la necesitatea de a păstra memoria istorică pentru viitorul Europei, adoptată de Parlamentul European în septembrie 2019, sunt amintite evenimentele ce se referă la Pactul Ribbentrop-Molotov, semnat de Uniunea Sovietică și Germania în anul 1939, și consecințele acestuia asupra statelor europene, inclusiv România (pagina 4, litera C), fără să fie menționată Republica Moldova, la fel nu este nimic despre „lichidarea statului Republica Moldova”. Iată pasajul care a fost interpretat tendențios de A. Rar și distribuit în scopuri propagandistice de Kp.md: „The communist Soviet Union started an aggressive war against Finland on 30 November 1939, and in June 1940 it occupied and annexed parts of Romania – territories that were never returned – and annexed the independent republics of Lithuania, Latvia and Estonia”n traducere: Uniunea Sovietică comunistă a început un război agresiv împotriva Finlandei la 30 noiembrie 1939, iar în iunie 1940 a ocupat și a anexat părți ale României - teritorii care nu au fost niciodată restituite - și a anexat republicile independente din Lituania, Letonia și Estonia”).

Iulian Groza: „O informație falsă prezentată ca adevăr

Iulian Groza, directorul executiv al Institutului pentru Politici şi Reforme Europene, confirmă că politologul A. Rar și mediile rusești au interpretat lucrurile, dezinformând intenționat opinia publică: „Nu există nicio referință, decât opinia acestui politolog. Nu este clar la ce s-a referit el exact și unde scrie că se cere lichidarea Republicii Moldova? Autorii au intenționat să prezinte o informație falsă ca fiind adevărată, preluată de pe un site propagandistic rusesc cu referință la o opinie a unui politolog de origine rusă din Germania, cel mai probabil, ruptă dintr-un anumit context, care nu este clar pentru cititor ”, a conchis Iulian Groza.

Ziarul „Komsomolskaya Pravda Moldova” și portalul Kp.md aparțin societății comerciale „Komsomolskaya Pravda — Basarabia”, fondată de Media Invest care, la rândul ei, a fost înființată de compania rusească  „Издательский дом Комсомольская правда” și de câteva persoane fizice. La mijlocul anului trecut, în presă au apărut informații că ziarul și site-ul au fost vândute persoanelor apropiate Partidului Socialiștilor. PSRM și colaboratorii redacției au negat această informație, însă politica editorială a ziarului „KP Moldova” și a portalului Kp.md este una vădit pro-socialistă și anti-românească.

 

Mariana Jacot

Stopfals.md

 

 

 

2 ianuarie 2020 1245

Relevant

Comments 0