Portalul care te protejează de falsuri

FALS: Parlamentul Moldovei a tăiat în jumătate bugetul Găgăuziei

4 octombrie 2023 1163
Articole, Gândește critic!
Colaj

Într-un articol publicat pe 28 septembrie pe site-ul Gagauznews.com se spune că Parlamentul Moldovei a tăiat în jumătate bugetul UTA Gagauz-Yeri, dar această afirmație nu corespunde realității. Unele instituţii de presă manipulează informațiile despre operarea unor modificări în Codul Fiscal al Republicii Moldova în conformitate cu care Găgăuzia urmează să compenseze TVA pentru agenţii economici din autonomie din propriul buget, nu din cel central. Totuşi, această iniţiativa nu a fost aprobată în lectura a doua.

*** Actualizare. Pe 5 octombrie, Parlamentul a votat în lectura a doua (finală) un proiect de modificare a Codului Fiscal. Documentul prevede că restituirea impozitelor și taxelor agenților economici din UTA Gagauz-Yeri se va realiza din bugetul acesteia, în limita veniturilor disponibile, iar sumele neacoperite pentru restituire vor fi compensate prin transferuri cu destinație specială de la bugetul de stat în anul bugetar următor. Modificarea legislativă urmează să intre în vigoare din 1 noiembrie 2023.

Gagauznews: Bugetul Găgăuziei a fost tăiat

Pe 28 septembrie, site-ul gagauznews.com a publicat articolul „Spînu din nou le scoate găgăuzilor ochii cu șoseaua de centură” (în original: «Спыну снова тычет в глаза гагаузам объездной трассой») în care, chiar la început, citează declaraţia făcută de ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, în cadrul emisiunii „Rezoomat” de la realitatea.md (36:20 - 37:11): „Vrem noi totuși ca țară să ne integrăm în Uniunea Europeană sau nu vrem? Vrem noi să începem negocierile cât mai repede şi să le închidem, să putem accesa fonduri, repet, pentru toți, sau nu vrem? Pentru că Găgăuzia se bucură de foarte multe proiecte. Centura de la Comrat, unul dintre cele mai bune drumuri construite în ultima perioadă, e construită pe bani europeni. Dar este doar o porțiune. Sunt sigur că în toată Găgăuzia sunt încă multe probleme cu drumurile. Cum le vom construi? Care este viziunea lor? Eu vreau să aud un politician din Găgăuzia care le explică oamenilor cum văd ei dezvoltarea de mai departe și să spună pe puncte: iată noi credem că trebuie să ne ducem la Putin și să cerem atâția bani ca să facem drumuri. Iată eu chiar vreau să văd asta.”

În continuare, redacția site-ului gagauznews.com a considerat oportun să „enumere unele momente” (în original: «перечислить некоторые моменты»). În special, în articol se afirmă: „De curând, Parlamentul Moldovei a tăiat în jumătate bugetul Găgăuziei”. (în original: «Не так давно парламент Молдовы вдвое урезал бюджет Гагаузии»). Ce-i drept, autorul nu explică legătura dintre cele spuse de Spînu despre fondurile europene și „tăierea” bugetului autonomiei.

O postare cu același conținut a fost publicată şi pe pagina de Facebook Gagauznews - Новости Гагаузии

Parlamentul n-a tăiat bugetul Găgăuziei

Parlamentul Moldovei n-a tăiat bugetul Găgăuziei. Site-ul gagauznews.com a recurs la narativul despre faptul că Chișinăul și-ar dori să lase Găgăuzia fără 500 de milioane de lei, narativ difuzat în spațiul public din iulie curent. 

Radu Marian, președintele Comisiei parlamentare economie, buget și finanțe, deputat din partea Partidului „Acțiune și Solidaritate”, aflat la guvernare, a propus în iulie curent operarea unor modificări în Codul Fiscal, prin care Găgăuzia urmează să compenseze TVA pentru agenții economici din autonomie din bugetul propriu, nu din cel central, or, în prezent, autonomia găgăuză colectează TVA în bugetul său, dar acești bani nu participă la restituirea TVA.

Potrivit lui Marian, prevederea respectivă a fost introdusă în anul 2004, pe timpul aflării comuniștilor la guvernare. El a remarcat că doar în ultimii cinci ani bugetul central a rambursat peste 640 de milioane de lei către autonomia găgăuză. Deputatul este de părere că acest lucru nu este corect față de alte regiuni, astfel că a propus o serie de amendamente la Codul Fiscal, prin care Găgăuzia nu doar va beneficia, dar va și compensa TVA agenților economici din bugetul său. „Contrar principiilor de autonomie bugetară, restituirile TVA în beneficiul agenților economici din Găgăuzia se fac din contul bugetului de stat, bugetului național (...) Restituirea impozitelor și taxelor agenților economici din unitatea autonomă se va realiza de la bugetul autonomiei găgăuze în limita veniturilor disponibile, iar sumele neacoperite pentru restituire se vor compensa prin transferuri cu destinație specială de la bugetul de stat”, a precizat deputatul. 

La 14 august a avut loc întâlnirea deputaților Parlamentului R. Moldova cu membrii Adunării Populare din Găgăuzia (APG), în cadrul căreia deputații APG au solicitat implicarea reprezentanților Ministerului Finanțelor, ai Direcției Finanțe din Comrat, dar și a experților din Uniunea Europeană și a altor specialiști pentru a discuta toate aspectele amendamentelor propuse și abia după aceasta ele să fie dezbătute în lectura a doua.

Bugetul Găgăuziei este format din impozitul pe venitul persoanelor juridice colectat pe teritoriul autonomiei, taxa pe valoare adăugată (TVA), accizele pe mărfurile fabricate care sunt colectate pe teritoriul autonomiei.

Narativul despre tăierea bugetului autonomiei a fost lansat de echipa lui Ilan Şor

Prima despre „reducerea bugetului autonomiei găgăuze cu jumătate de miliard de lei” (în original: «сокращение бюджета автономии Гагаузии на полмиллиарда леев») a declarat bașcana Găgăuziei, Evghenia Guţul. Mai apoi, Ilan Şor a declarat despre „jecmăneala banditească” (în original: «бандитском грабеже») a locuitorilor Găgăuziei. Ambii politicieni se refereau la propunerea lui Radu Marian.

Marina Tauber, deputată în Parlament, apropiată oligarhului fugar Ilan Şor, condamnat la 15 ani privațiune de libertate pentru implicare în „furtul miliardului”, a declarat în timpul unei intervenții la compania publică regională de televiziune GRT că în Parlamentul Moldovei au loc dezbateri pentru a priva Găgăuzia de jumătate de miliard de lei pe parcursul a cinci ani. „Apropo, acum în Parlament au loc audieri pentru a priva Găgăuzia de jumătate de miliard de lei pe parcursul a cinci ani. Din câte cunosc, la data de 16-17 va avea loc lectura a doua. Anume în cadrul ședinței extraordinare va avea loc votarea în a doua lectură” (în original: «Сейчас, кстати, в Парламенте идут слушания о том, чтобы лишить Гагаузию полумиллиарда леев в течение пяти лет. 16-17 числа, как мне известно, будет второе чтение. Именно во время экстренного заседания будет проголосовано во втором чтении»), a spus atunci Tauber.

În realitate, pe agenda ședinței speciale a Parlamentului Moldovei, publicată pe 16 august, nu figura chestiunea privind adoptarea Legii cu privire la modificarea Codului Fiscal. Proiectul respectiv a fost transmis pentru consultații și expertizare în cadrul grupului comun de lucru al Parlamentului și APG. Acest lucru a fost confirmat și de către vicepreședintele APG Aleksandr Tarnavski. 

Gagauznews aparține unei persoane afiliate lui Șor

Pe 26 februarie 2022, la trei zile de la declanșarea de către Rusia a războiului împotriva Ucrainei, portalul Gagauznews.md a fost blocat de Serviciul de Informații și Securitate (SIS) pentru că promova informații ce incită la ură și război. Portalul este blocat și în prezent, însă același conținut propagandistic pro-Kremlin este publicat acum pe Gagauznews.com, o clonă a versiunii inițiale a portalului.

Potrivit datelor Rise.md, portalul Gagauznews.md aparține organizației „A.O. Centrul Comunitar Anticriză” (Народный антикризисный штаб). Fondatorul acestuia este Victor Petrov, ales în funcția de vicepreședinte al Comitetului Executiv din Găgăuzia în frunte cu Evghenia Guţul, o persoană protejată și promovată de Ilan Şor. 

Elena Celak,

Stopfals.md

4 octombrie 2023 1163

Relevant

Comments 0