Portalul care te protejează de falsuri

FALS: Guvernul pregătește o lovitură pentru angajații din sistemul educațional, care vor rămâne fără loc de muncă după un ordin al ministrului Educației

18 martie 2024 2616
Articole, Gândește critic!
Colaj: Stopfals.md

Primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, a afirmat că mai mulți angajați din sistemul de învățământ își vor pierde locurile de muncă în luna august curent, în urma unui ordin semnat de ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun. Ministerul Educației și Cercetării (MEC) dezminte afirmațiile primarului. Ordinul nu doar că nu prevede disponibilizări, ci chiar permite angajarea unui număr mai mare de specialiști.

„Guvernul mai pregătește o lovitură pentru angajații din sistemul educațional. Mai mulți angajați din învățământ vor rămâne fără locul de muncă în baza Ordinului nr. 1338, semnat, la 01 noiembrie 2023, de ministrul Educației. Din 01 august 2024, vor fi disponibilizați angajați din școlile din țară. Ordinul semnat OBLIGĂ ca statele de personal din școli să fie ajustate în funcție de numărul de elevi. Cele mai afectate vor fi școlile cu până la 200 de elevi. Primii vizați care își vor pierde locul de muncă sunt psihologii, psihopedagogii, conducătorii de cerc, directorii adjuncți, dar și mulți alți angajați. Documentul Guvernului OBLIGĂ administrațiile mai multor școli din municipiul Chișinău să disponibilizeze zeci de cadre didactice și auxiliare”, a scris Ion Ceban, pe 15 martie, într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Declarația a apărut pe mai multe site-uri: Unimedia.info, Stiri.md, Stiripesurse.md, Omniapres.md. Toate aceste site-uri au publicat declarațile lui Ceban fără a le verifica și fără a oferi vreun context. Informațiile au fost distribuite și pe Facebook (aici, aici și aici).

Ministerul Educației și Cercetării dezminte afirmațiile primarului general

MEC a dezmințit într-un comunicat afirmațiile lui Ion Ceban despre reducerea numărului de angajați în sistemul educațional. „Contrar speculațiilor lansate de primar, noile state de personal permit angajarea unui număr mai mare de specialiști de care școlile au nevoie pentru a asigura acces la educație pentru toți copiii. Astfel, urmare a modificărilor propuse de MEC, școlile au posibilitatea de a angaja personal adițional pentru gestionarea bazei de date a instituției, pentru managementul resurselor umane și a acoperi alte necesități ale instituțiilor de învățământ”, precizează instituția.

Potrivit ministerului, statele de personal au fost modificate în anul 2023, pentru prima dată după 24 de ani de la elaborare. Într-un comentariu pentru Stopfals.md, secretara de stat de la Ministerul Educației și Cercetării, Valentina Olaru, a precizat că diferența constă în indicatorul de calcul. „În 1999 se luau în calcul numărul de clase complete, iar în 2023, numărul de elevi în instituție. Pentru o comparație mai relevantă, a fost echivalată o clasă completă cu 25 elevi, așa cum era considerat din 1999 până în 2023”.

Comparativ cu statele de personal adoptate în 1999, actualul document prevede o creștere a numărului de unități care pot fi angajate în instituțiile educaționale, menționează MEC. „A fost majorat numărul de unități de psiholog în special în școlile mici, au fost incluse unități pentru psihopedagogi, logopezi și cadre didactice de sprijin care nu existau în documentul precedent. A fost majorat inclusiv numărul de unități acordate pentru funcția de director adjunct în școlile mici”, se mai arată în comunicatul MEC.

„Comparativ cu statele de personal vechi, acum noi avem pe segmentul de școli primare și gimnazii o creștere evidentă de 0,5 unități. Pe segmentul de licee va fi o ușoară reducere la liceele mici și o păstrare sau majorare la liceele medii și mari”, a explicat Valentina Olaru. Secretara de stat precizează că dacă anterior școlile primare și gimnaziile care aveau peste 30 de clase complete (echivalentul a 750 de elevi) puteau angaja un psiholog, potrivit noii modalități de calcul a statelor de personal, pot angaja un astfel de specialist școlile primare și gimnaziile cu peste 300 de elevi. Serviciile de psiholog, psihopedagog și logoped pentru instituțiile de învățământ cu un număr de până la 200 de elevi sunt asigurate de Serviciul raional/municipal de asistență psihopedagogică prin echipele mobile, a mai precizat secretara de stat de la MEC.

Potrivit vechiului model de calcul a statelor de personal, în instituțiile de învățământ nu erau prevăzuți psihopedagogi, logopezi sau cadre didactice de sprijin. În prezent, în instituțiile cu un număr mai mare de 201 elevi este prevăzut câte un logoped și un psihopedagog, și câte o unitate de psihopedagog la 20 elevi cu grad de dizabilitate mediu și la 10 elevi cu grad de dizabilitate sever, câte un logoped la 20 elevi cu tulburări de limbaj, precum și câte un cadru didactic de sprijin pentru 10 elevi cu cerințe educaționale speciale cu grad de dizabilitate mediu, și câte un cadru didactic de sprijin pentru trei elevi cu dizabilități accentuate/severe.

Președintele sindicatului în Educație: „Face parte din arsenalul de «manevre politice» ale primarului”

Ghenadie Donos, președintele Federaţiei Sindicale a Educaţiei şi Ştiinţei din Republica Moldova, a precizat pentru Stopfals.md că până în prezent organizația nu a înregistrat adresări din partea directorilor unor instituții de învățământ la subiectul statelor de personal: „Situația din municipiu o cunoaștem, subiectul abordat este important, dar cred că această postare (a lui Ion Ceban - n. r.) face parte din arsenalul de «manevre politice» ale primarului în raport cu conducerea ministerului. Statele de personal au fost dezbătute pe larg, cu participarea cadrelor didactice și a managerilor, iar în acest moment adresări din partea colegilor la acest subiect nu avem”.

Falsuri promovate de Ion Ceban

Nu este pentru prima dată când primarul mun. Chișinău a intrat în vizorul portalului Stopfals.md după ce a făcut afirmații care nu corespund adevărului (vedeți aici, aici și aici). Acum câteva zile, Ceban i-a acuzat pe președinta Maia Sandu și pe premierul Dorin Recean că au distrus, în perioada 2012-2014, clădirea fostului Liceu Republican cu Profil Real din Chișinău. Afirmația este falsă, după cum a arătat Stopfals.md. Ministerul Educației și Cercetării afirmă că deteriorarea clădirii liceului a început cu mulți ani în urmă, și anume în 2008, atunci când Ion Ceban era viceministru al Educației și Tineretului.

 

Mariana Colun,

Stopfals.md

 

Acum suntem și pe Telegram!

 

Ai depistat un fals? Raportează-l pe semnale.stopfals.md/ro și noi îl vom dezminți!

#NuDezinformării #StopFals #API

18 martie 2024 2616

Relevant

Comments 0