Portalul care te protejează
de falsuri

CRONICA SITE-URILOR DE ŞTIRI FALSE 8 – 15 august 2018

17 august 2018 1923
Articole
Colaj

În ultima perioadă, au apărut foarte multe site-uri care publică ştiri false, inventate sau se maschează în surse de informare serioase, publicând unele ştiri adevărate pe care „le diluează” cu ştiri false. Reţelele sociale sunt invadate de distribuiri de pe aceste site-uri, iar administratorii acestora inventează noi şi noi modalităţi de promovare. Unii internauți dau crezare acestor informații false, însoțite de titluri senzaționale despre accidente rutiere, aviatice, incendii, decese etc., şi le distribuie.

Portalul Stopfals.md lansează rubrica ”Cronica site-urilor de ştiri false”, în cadrul căreia va prezenta, săptămânal, falsurile publicate de aceste site-uri. Totodată, vă propunem o listă a site-urilor de fake news şi vă recomandăm să nu le accesaţi şi să nu redistribuiţi conţinutul minciunos al acestora.

 

 

În această săptămână, în rețeaua de socializare Facebook au fost virale informații false despre ”prăbușirea unui avion în Franța”, despre ”decesul familiei lui Pavel Stratan”, dar și despre un ”incendiu de proporții” la o tabără de copii din apropierea orașului Chișinău. Dezinformările au fost publicate pe un site obscur cu denumirea Independent-24h.info. Informațiile false au fost distribuite intens în Facebook, adunând cumulativ zeci de mii de distribuiri.

Mesaj fals #1: ”Tragedie națională. Un avion cu 254 români a căzut în Franța, ei se îndreptau spre București pentru a participa la protest”

”La momentul dat nu se știe concret câți dintre cei 254 români au avut de suferit, salvatorii lucrează la fața locului. Unul dintre pasagerii care a fost găsit a declarat că majoritatea dintre pasageri se îndreptau în România doar pentru a participa la mitingul de la 10 august”, se spune în această „ştire”. Acest articol a acumulat peste 54 mii de distribuiri. În realitate, un asemenea accident aviatic nu a avut loc.

Mesaj fals #2: ”Tragic. Familia lui Pavel Stratan se afla în avionul căzut în Franța împreună cu alți 245 români”

Într-o altă știre falsă, distribuită de acelaşi site, este diseminată informația că la bordul avionului care ”s-a prăbușit” în Franța se afla și familia artistului Pavel Stratan, împreună cu peste 200 de români. ”Acțiunile de căutare continuă, iar la momentul de față se știe doar că circa 115 români se află la spital, soarta celor 139 rămași nu este cunoscută, printre care se numără și 4 membri ai familiei Stratan”. Informaţia este falsă, însă mulți internauți au distribuit-o, acumulând peste 32 de mii de share-uri.

Mesaj fals #3: ”Incendiu la o tabără de odihnă din apropierea Chișinăului. Circa 100 de copii au rămas blocați în teritoriu”

În această ştire falsă se spune că ”peste 100 de copii dintr-o tabără de odihnă de la Chișinău au fost treziți la miezul nopții de semnalul alarmei. Copiii, însoțiți de angajații taberei au reușit să se evacueze”. Nu este citată nicio sursă, însă se menționează că ”ajunși la fața locului, angajații Detașamentului-Căutare-Salvare nr.2 din municipiul Chișinău al IGSU au stabilit că 30 copii au rămas blocați într-o căsuță cuprinsă de flăcări”.

Fals: un asemenea incendiu nu a avut loc. Liliana Pușcașu, șefa Serviciul de presă al Inspectoratului General pentru Situații de Urgenţă a precizat pentru portalul Stopfals.md că ”Detașamentul-Căutare-Salvare nr.2” se află în municipiul Bălți, dar nu în municipiul Chișinău, așa cum se spune în ştirea falsă, care a acumulat peste 1500 de distribuiri.

Câteva indicii că informațiile de mai sus sunt false:

  • Nu este citată nicio sursă sau se face trimitere la surse anonime;
  • Nicio instituție media credibilă nu a informat despre aceste ”incidente”;
  • La accesarea site-ului, cititorul poate vedea doar titlul și imaginea „ştirii”, iar pentru a citi conținutul integral trebuie mai întâi să-l distribuie în rețelele sociale;
  • Titlurile afectează emoţional şi induc panică;
  • Nu este indicată sursa fotografiilor, acestea nu au nimic în comun cu textul;
  • Pe site-ul care a publicat falsurile nu pot fi accesate datele de contact ale echipei redacționale;
  • Textele sunt lipsite de acuratețe, conțin multe greșeli gramaticale.

 

Antecedente

Anterior, pe site-ul Independent-24h.info au fost publicate multe alte știri false, inclusiv că la o benzinărie din Chișinău ar fi izbucnit un incendiu de proporţii sau că un microbuz cu moldoveni ar fi lovit o ambulanță în Italia ş.a.

Acest site a fost înregistrat pe un server din Franța, iar instrumentul online de verificare a locaţiei serverelor resurselor web Whois.domaintools.com nu are date despre persoana sau compania care l-a înregistrat.

ATENŢIE, PERICOL DE INTOXICARE INFORMAŢIONALĂ!:

Independent-24h.info este un site de ştiri false. Nu-l accesaţi şi nu distribuiţi conţinutul lui!

Portalul Stopfals.md completează o listă cu site-urile care publică preponderent informații false, inventate. Cititorii sunt îndemnați să nu acceseze aceste site-uri și să nu distribuie informațiile false virale în mediul online.

 

LISTA SITE-URILOR DE ȘTIRI FALSE

 

Lilia Zaharia

Stopfals.md

17 august 2018 1923

Relevant

Comments 0