Portalul care te protejează de falsuri și manipulări mediatice

FALS: Liliana Palihovici, lideră la capitolul deplasări peste hotare în legislatura precedentă a Parlamentului Republicii Moldova

25 aprilie 2019 655
Articole
Colaj

În mass-media loiale Partidului Democrat au fost publicate informații că în legislatura precedentă fosta deputată liberal-democrată Liliana Palihovici a avut cele mai multe deplasări în străinătate. Autorii fac referință la datele Serviciului de presă al Parlamentului. Insă această afirmație nu este adevărată: fostul președinte al Parlamentului, Andrian Candu, și vicepreședintele Valeriu Ghilețchi au fost cei care au avut cele mai multe deplasări. Tot ei au avut și cele mai costisitoare deplasări de serviciu, achitate din bani publici. 

Informația că în legislatura precedentă cele mai multe deplasări în străinătate le-a avut liberal-democrata Liliana Palihovici au apărut simultan în mai multe mijloace mass-media: portalurile VoceaBasarabiei.md, Actual.md, Timpul.md, Telegraph.md, 24h.md, iar materialele par să fie trase la indigo, doar titlurile diferă puțin. De notat că articolele acestor publicații, autoritățile apar exclusiv în lumina pozitivă sau neutră..

În textele publicate se menționează că Liliana Palihovici este „lider detașat” la capitolul deplasări în străinătate, în pofida faptului că fosta deputată nu și-a dus mandatul la bun sfârșit: „Astfel, deplasările din perioada 2015-2017, ale Lilianei Palihovici au costat, în total, peste 710 mii de lei. Principalele destinaţii ale acesteai au fost Strassborg, Bruxelles, Roma, Veneţia, Austria sau Turcia”.

Materialele practic nu menționează deplasările altor deputați. Se spune doar că deseori au fost în deplasări și alți deputați: fostul vicepreședinte al Parlamentului Valeriu Ghilețchi, speaker-ul Andrian Candu, liberalul Roman Boțan, fostul deputat socialist, în prezent ambasadorul Moldovei în Rusia, Andrei Neguță, liberala Alina Zotea, democratul Marian Lupu, popular-europeanul Iurie Leancă și comunista Maria Postoico. Datele, la care se face referință, sunt luate de pe pagina web a Parlamentului, publicate pe 2 aprilie. Însă concluziile acestor materiale nu corespund adevărului.

În realitate, Liliana Palihovici nu a fost lideră nici la numărul de deplasări în străinătate, nici în ce privește banii cheltuiți din buget în aceste scopuri. ProFact Moldova a calculat datele prezentate de Parlament și a constatat că cel mai mult a călătorit fostul vicepreședinte al Parlamentului, popular-europeanul Valeriu Ghilețchi –  71 de deplasări. În total, aceste deplasări au costat 1,36 milioane lei. Cel mai des, parlamentarul a vizitat orașele Paris, Skopje și Strasbourg.

Pe locul doi după numărul de deplasări este deputatul democrat, actualul președinte al Curții de Conturi Marian Lupu — 41 de deplasări, iar pentru ele s-au cheltuit 812 mii lei. Cel mai des, deputatul a mers la Strasbourg și Bruxelles.

Speaker-ul Parlamentului Andrian Candu a avut cu 7 deplasări mai puțin decât Marian Lupu, însă pentru ele au fost cheltuiți circa un milion de lei. Candu a fost de mai multe ori în SUA, la Washington și New York. În scopuri de serviciu, speaker-ul s-a deplasat și la Sankt Petersburg, București, Riga, Berlin și alte orașe.

Liberal-democrata Liliana Palihovici, menționată în materialele publicate, se află abia pe locul patru în ce privește banii publici cheltuiți pentru deplasări. Timp de trei ani, ea a fost în 26 de deplasări.

Apropo, în ce privește numărul de deplasări, Palihovici a fost depășită și de alți deputați. De exemplu, deputata Partidului Democrat Violeta Ivanov a fost în deplasări de 33 de ori, iar suma cheltuită pentru acestea a constituit 398,9 mii lei. O altă democrată, în prezent președinta Casei Naționale de Asigurări Sociale, Valentina Buliga în ultimii patru ani a avut 29 de deplasări, pentru care au fost cheltuiți 488 mii lei.

ProFact Moldova

 

 

 

 

 

25 aprilie 2019 655

Relevant

Comments 0