Portalul care te protejează de falsuri

FALS: „Proiectele LGBTI” sunt un cadou pentru UE  

7 decembrie 2022 1129
Articole
Colaj

După promovarea narațiunii false că guvernul ar fi responsabil „de o campanie LGBT” în școlile din Republica Moldova, câteva site-uri din România au preluat mesajul, adăugând că, de fapt,  includerea în școli a proiectelor LGBTI ar fi o condiție impusă de Uniunea Europeană. Este un fals specific propagandei pro-Kremlin.

În luna noiembrie curent, fostul președinte al țării Igor Dodon a scris pe Facebook că actualul guvern intenționează să distrugă familia și credința prin introducerea în școli a unui proiect de promovare a drepturilor copiilor LGBTI, fals dezmințit ulterior de Ministerul Educației și Cercetării și de portalul Stopfals.md. De fapt, campania nu se ține în școli, ci pe rețelele de socializare, pentru a preveni bullying-ul în școli, iar autoritățile nu au nicio legătură cu asta.

Acest narativ fals a trecut Prutul, prin Național.ro care a preluat dezinformarea și a colportat-o în presa din România. Ținta știrii false a fost președinta Sandu, autorul articolului preluând tezele clasice ale propagandei ruse, care spune că ar fi „marioneta Vestului”, subordonată „ocultei mondiale” reprezentată de miliardarul american George Soros, și că, din acest motiv, UE dictează conducerii pro-europene să promoveze „în școlile din Republica Moldova „oportunitățile” copiilor de a-și schimba sexul, pe banii statului olandez, încă din clasa a doua!”.

Textul a apărut în contextul vizitei în luna noiembrie de la Chișinău a președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, când aceasta s-a întâlnit cu Maia Sandu. Statutul civil al președintei Republicii Moldova este un alt laitmotiv al propagandei ruse care o prezintă ca pe o susținătoare a comunității LGBTI, la comanda „Occidentului decadent”, adică a UE și SUA.

 Site-urile de falsuri și cele cu politică editorială pro-Kremlin promovează narațiunea că UE și-ar focusa atenția asupra comunității LGBTI, în loc să aibă în vizor lucruri mai importante. Astfel, site-ul Activenews.ro din România, cunoscut ca o platformă a teoriilor conspirațiilor și unde se publica cu regularitate texte cu mesaje anti-occidentale, titrează într-un mod sarcastic că în Germania, ca prioritate în vreme de război, Guvernul lui Olaf Scholz ar acorda atenție mai mare comunităților LGBT. Autorii textului au tras această concluzie după adoptarea de către Guvernul Germaniei, în noiembrie 2022, a unui plan de acțiuni pentru protejarea minorităților sexuale și de gen împotriva discriminării. Mesajele împotriva comunității LGBTI sunt instrumentate politic

În opinia Irinei Corobcenco, expertă în domeniul libertăților și drepturilor fundamentale ale omului în cadrul Asociației Obștești „Promo-LEX”, mesajele îndreptate împotriva comunității LGBTI sunt  instrumentate cu scop politic și plasate într-un anumit context. „Acest tip de discurs de ură este promovat permanent, doar că în astfel de context, el se intensifică. Altfel spus, contextul favorizează apariția acestor mesaje”, a explicat experta Promo-LEX.

Site-uri conspiraționiste din România reiau narativele pro-Kremlin

National.ro și autorul articolul care semnează cu numele „Tache” sunt unii dintre principalele vehicule ale tezelor propagandei ruse anti-occidentale în România și rezervă spații largi temelor legate de „decadența morală a vestului”, drepturile și libertățile comunității LGBT+, conspirațiilor interne și pe plan mondial, dar și celor ce țin mișcarea conservatoare și religioasă a anti-vaxerilor. Acest site abordează des în context negativ în special teme politice din Republica Moldova.

ActiveNews.ro este un site din România care la fel publică teorii ale conspirației și dezinformări pe diferite teme, inclusiv promovează speculații despre COVID-19. De notat că site-ul Flux.md prelua frecvent articole de pe Activenews.ro.

Acest tip de mesaje sunt specifice surselor media de propagandă din Federația Rusă, dar și unor surse moldovenești cu politică editorială pro-Kremlin. Acum cinci ani, postul de televiziune Rossia 24 a difuzat un reportaj în care atenționa cetățenii ruși că în țările din Europa există riscul de a te infecta cu hepatita A, boală care ar fi „răspândită mai frecvent de către homosexuali”, fals dezmințit de portalul Stopfals.md.

Mădălin Necșuțu

Stopfals.md

 

 

 

7 decembrie 2022 1129

Relevant

Comments 0