Portalul care te protejează de falsuri

FALS: Cetățenii moldoveni care nu se află în statele UE nu vor putea participa la referendumul privind aderarea la Uniunea Europeană

2 martie 2024 2164
Articole, Gândește critic!
Colaj: Stopfals.md

Cetățenii moldoveni care nu se află în țările Uniunii Europene nu se vor putea pronunța față de aderarea R. Moldova la Uniunea Europeană din motiv că votarea se va desfășura doar în cadrul ambasadelor Republicii Moldova din țările UE”, au scris mai multe canale de Telegram, care ar fi citat-o pe președinta Comisiei Electorale Centrale (CEC) a R. Moldova, Angelica Caraman. În realitate, șefa CEC nu a făcut astfel de declarații, iar proiectul de Regulament al CEC nu prevede asemenea restricții.

Surse prorusești: „În Moldova au de gând să interzică votarea tuturor celor care nu doresc să rupă relațiile cu Rusia”

În ultimele zile ale lunii februarie, pe mai multe canale de Telegram și pe unele portaluri au apărut informații precum că cetățenii moldoveni aflați peste hotare, dar nu pe teritoriul țărilor UE, nu vor putea vota în cadrul referendumului privind aderarea R. Moldova la Uniunea Europeană.

La 28 februarie, această informație a fost postată pe canalul de Telegram al Sputnik Молдова. „Pregătim puncte de votare doar în cadrul ambasadelor situate în țările UE. Va fi corect dacă cetățenii moldoveni stabiliți în alte țări nu vor influența opinia întregului popor. Acum ei locuiesc pe un alt teritoriu, ceea ce sugerează interesul lor ca Moldova să devieze de la parcursul său european. Iar acest lucru înseamnă, cel puțin, sabotare” (în original: «Мы готовим пункты для голосования в посольствах, находящихся только в странах ЕС. Будет правильно, если граждане Молдовы, которые проживают в других странах, не будут влиять на мнение всего народа. То, что они сейчас проживают на другой территории, говорит об их заинтересованности в том, чтобы Молдова сошла с европейских рельс. А это, как минимум, вредительство»). Citatul este evocat de un canal de Telegram care pretinde că aceasta ar fi o declarație a CEC.

Canalul de Telegram «Молдавский пистон» a distribuit publicaţia făcută de Sputnik Молдова, acuzând o „democraţie selectivă” (în original: «избирательная демократия»).

Pe 29 februarie, portalul «КП в Молдове» a scris: „În ţară, ca în perioada cultului personalităţii, au fost identificaţi adevăraţii sabotori: În Moldova au de gând să interzică votarea tuturor celor care nu doresc să rupă relațiile cu Rusia şi CSI, celor care sunt împotriva Maiei Sandu şi a PAS-ului acesteia” (în original: «В стране, как во времена культа личности, нашли настоящих вредителей: В Молдове собираются запретить голосовать всем, кто не хочет рвать связи с Россией и СНГ, кто против Майи Санду и ее партии PAS»). Și în acest caz afirmațiile i-au fost atribuite Angelicăi Caraman.

Și pe Facebook sunt distribuite informații similare.

„Un referendum de o manieră europeană: Sandu a renegat moldovenii” (în original: «Референдум по-европейски: Санду отказалась от молдаван») - a fost titlul postării făcute pe pagina Gagauznews - Новости Гагаузии pe Facebook.

Aceeași informație a fost distribuită pe pagina de Facebook «Молдавский Календарь», precum și de către unele persoane cunoscute, printre care Irina Astahova şi Elena Leviţkaia-Pahomova.

 

 

Irina Astahova a fost purtătoare de cuvânt a Partidului Socialiştilor. În perioada 2001-2013, a ocupat funcţia de redactor-şef al săptămânalului de limbă rusă «Кишиневский обозреватель», după care cea de şefă a portalului Noi.md.

Elena Leviţkaia-Pahomova s-a aflat la cârma Comisiei pentru mass-media în aşa-numitul Consiliu al Societăţii Civile pe lângă Preşedintele R. Moldova în perioada mandatului prezidenţial al lui Igor Dodon. Anterior, a activat în cadrul mai multor posturi de televiziune: ORT Moldova, TV7, NIT, Publika TV, RTR-Moldova, NTV-Moldova. Timp de câțiva ani a fost redactor-şef al postului de televiziune «Первый Приднестровский» de la Tiraspol, instituţie media controlată de autorităţile regiunii transnistrene.

Angelica Caraman: „Eu nu am făcut astfel de declaraţii”

În comentariul său pentru portalul Stopfals.md, preşedinta CEC a ţinut să menţioneze că nu a făcut astfel de declaraţii. „Declar cu toată responsabilitatea că nu am făcut astfel de declaraţii. Nu am discutat subiectul în cauză cu niciun reprezentant al surselor menţionate. Orice declaraţii la acest subiect care-mi sunt atribuite sunt false”, a spus Angelica Caraman.

În opinia CEC, distribuirea unor „ştiri” de acest gen în plin proces de dezbateri asupra proiectelor de acte normative privind instituirea secţiilor de votare peste hotare şi pe teritoriul regiunii transnistrene contribuie la scindarea societăţii şi pune în pericol legitimitatea alegerilor. Totodată, afirmă instituția, este şi o tentativă de a calomnia conducerea şi întreaga componenţă a Comisiei Electorale Centrale.

Vicepreşedintele CEC, Pavel Postică, în comentariul său pentru Stopfals.md a opinat că dezinformarea ţinteşte discreditarea preşedintei CEC. „Unele media electronice care ar trebui să se ghideze de deontologia jurnalistică nici nu au catadicsit să verifice în ce măsură corespunde realităţii pretinsa declaraţie. Modalităţile şi expresiile prin care acestea descriu pretinsul interviu şi îşi exprimă poziţia față de subiectul în cauză denotă că este o acţiune concertată care are menirea de a o calomnia pe doamna Caraman şi întreaga Comisie Electorală Centrală”, a subliniat Postică.

„CEC a publicat proiectul regulamentului pentru consultări publice. Documentul precizează modalitatea şi raţionamentele pentru constituirea secţiilor de votare peste hotare şi pe teritoriul regiunii transnistrene. Nu ştiu despre alte discuţii la acest subiect, dar ţin totuşi să mai menţionez o dată că doamna preşedintă nu a oferit niciodată vreun interviu de acest gen”, a mai spus vicepreşedintele CEC.

Proiectele regulamentelor nu prevăd astfel de restricții

Vom nota că CEC a făcut public proiectul regulamentului privind constituirea secțiilor de votare peste hotare. Acesta stabilește particularitățile constituirii secțiilor de votare din străinătate, organizării și funcționării organelor electorale ierarhic inferioare, precum și particularitățile organizării și desfășurării votării cetățenilor Republicii Moldova cu drept de vot peste hotare în cazul alegerilor parlamentare, prezidențiale și al referendumurilor republicane. Regulamentul în cauză are un caracter general pentru toate țările și nu prevede restricțiile la care s-au referit sursele menționate.

În plus, a fost prezentat și făcut public proiectul regulamentului privind constituirea și funcționarea secțiilor de votare pentru alegătorii din localitățile din stânga Nistrului.

Un alt proiect de regulament stipulează procedura înregistrării prealabile a cetățenilor Republicii Moldova aflați în străinătate.

Surse care instigă la ură şi publică falsuri

Printre sursele care au distribuit acest fals se numără şi cele care anterior au fost demascate pentru difuzarea de conţinut ce incită la ură și război.

Astfel, la 26 februarie 2022, în a treia zi de la declanşarea de către Rusia a războiului împotriva Ucrainei, site-urile Sputnik.md şi Gagauznews.md au fost blocate la ordinul Serviciului de Informaţii şi Securitate pentru promovarea de informații care incită la ură și război. La scurt timp, site-urile respective au reapărut cu alte adrese URL.

Şi site-ul «КП в Молдове» a fost în lista resurselor blocate în RM la 30 octombrie 2022. Este un site cu o politică editorială pro-Kremlin, iar falsurile din articolele acestuia sunt deseori demontate de portalul StopFals.md (mai multe detalii aici, aici, aici).

Toate aceste site-uri au apărut într-un top realizat de Stopfals.md al surselor online care au distribuit cele mai multe falsuri și manipulări în anul 2023 în Republica Moldova.

 

Elena Celak,

Stopfals.md

 

Ai depistat un fals? Raportează-l pe semnale.stopfals.md/ro și noi îl vom dezminți!

#NuDezinformării #StopFals #API

2 martie 2024 2164

Relevant

Comments 0