Portalul care te protejează
de falsuri

Întâlniri STOP FALS!: despre problemele oamenilor și pseudo-realitatea de la televizor

14 mai 2019 527
Dezbateri
Jurnalista Alina Radu le vorbește locuitorilor din orașul Telenești despre calitatea informațiilor difuzate de media de la noi

Politicienii trebuie să îmbunătățească viața oamenilor, să construiască grădinițe, drumuri, școli, și nu doar în localitatea lor de baștină, ci să facă acest lucru în toată țara, iar mass-media trebuie să prezinte și lucrurile bune făcute de aceștia, dar și să-i critice pentru că sunt corupți sau ineficienți. Despre relațiile presei cu autoritățile, atitudinea cetățenilor față de mass-media și alte subiecte a discutat jurnalista Alina Radu, directoarea săptămânalului „Ziarul de Gardă”, cu cetățenii din Telenești și Sângerei, care au venit la întâlnirile organizate de API în cadrul Campaniei împotriva informației false și tendențioase STOP FALS!, la 13 mai, a.c.

Jurnalista Alina Radu a prezentat cele mai des utilizate tehnici folosite de instituțiile media, controlate politic, pentru a dezinforma și manipula cetățenii, dar și pașii pe care trebuie să-i urmeze consumatorii de media ca să se protejeze de informațiile false și manipulatorii. Ea a venit cu exemple practice și cu analize efectuate pe parcursul monitorizării instituțiilor de presă. Totodată, A. Radu le-a vorbit oamenilor despre dificultățile cu care se confruntă jurnaliștii care vor să-și facă onest meseria și să scoată la iveală lucrurile importante, pe care unii încearcă să le ascundă de opinia publică, cum ar fi restricționarea accesului la informație, intimidarea și chiar amenințările din partea politicienilor și a așa-numitor trolli, angajați de politicieni. „Ca să facem jurnalism de calitate, trebuie să verificăm faptele, să deschidem multe documente, să verificăm zeci de surse, iar asta necesită mult de timp și energie. Este foarte dificil să-ți faci munca când alături, din toate părțile, sunt distribuite informații false. Din păcate, toți jurnaliștii sunt puși în aceiași oală, de aceea și nivelul de credibilitate a presei în fața cetățenilor scade. Este foarte important ca presa de calitate și cetățenii să facă presiuni permanente asupra celor care gestionează banul public, astfel încât lucrurile să se schimbe în bine, iar guvernanții să gestioneze corect banii publici și să răspundă pentru acțiunile lor”.

Alina Radu i-a atenționat pe consumatorii media să fie atenți nu doar la ceea ce spun și fac politicienii, dar și la unele instituții care, aparent, ar trebui să se preocupe de sufletele oamenilor, nu de politică. „Manipulează și preoții, unii se implică în politică, sunt biserici unde preotul le spune deschis enoriașilor pentru cine să voteze. Noi am verificat o situație când o icoană, chipurile, făcătoare de minuni era expusă în mai multe țări odată, ca să constatăm că nici una din ele nu era adevărată, toate erau copii. Fiecare decide pentru sine, să se roage la aceste copii sau nu, dar oamenii trebuie să cunoască adevărul. Biserica se bucură de o mare încredere a oamenilor, iar unii politicieni profită de asta și își fac PR acolo, iar preoții îi susțin… Fiecare trebuie să se ocupe de activitatea sa, politicienii să facă viața oamenilor mai bună, preoții să se roage, iar jurnaliștii să spună adevărul, orice formă ar avea acesta. Dacă aceste reguli nu sunt respectate, au de suferit, în primul rând, cetățenii”.

Oamenii sunt dezamăgiți de mass-media care denaturează realitatea

Le-am solicitat unor participanți la întâlnirile din Telenești și Sângerei să-și expună opinia privind calitatea informațiilor pe care le transmise mass-media din țară și încrederea pe care o au față de jurnaliști și instituțiile de presă. „Nu am încredere, pentru că sunt televiziuni care dezinformează sau descriu evenimentele pe jumătate. Mă conving de acest lucru de fiecare dată când urmăresc același eveniment la câteva posturi de televiziune diferite. Urmăresc și presa scrisă, în unele articole lucrurile sunt interpretate greșit de aceea sunt nevoită să urmăresc diferite surse de informație…”, a menționat Olga Burlacu din Telenești. „Avem destule publicații și televiziuni care duc lumea în eroare, oamenii nu înțeleg corect și asta le influențează deciziile, de la cele mai mici până la decizii importante în viață, de aceea avem așa conducere, așa trai… Astfel de presă trebuie neglijată”, a opinat Efrosinia Stegărescu, o altă locuitoare din Telenești. „Dacă mergeți azi în orice localitate din țară oamenii vă vor arăta și vă vor vorbi despre o mulțime de probleme pe care le are localitatea lor și, respectiv, cetățenii, dar când incluzi televizorul arată cineva această realitate?! Mai sunt câteva media care ne spun ce se întâmplă cu adevărat în țara noastră, dar, din păcate, nu toți au acces la ele”, a subliniat Victoria Tutunaru din Sângerei. O părere asemănătoare a fost exprimată și de Eugenia Gorun din Sângerei: „Am pierdut încrederea în media, urmăresc emisiuni la diferite posturi, dar știu să fac diferența pentru că la unele posturi TV am simțit că suntem induși în eroare, avem multă dezinformare în media. Oamenii văd multe la televizor, dar puține în viața lor reală, asta îi dezamăgește și îi face să nu mai creadă pe nimeni…”.

La cele două întâlniri de la Telenești și Sângerei, au participat peste 65 de persoane de diferite vârste, etnii și ocupații. Toți doritorii au beneficiat de câte un abonament gratuit la „Ziarul de Gardă”, iar cei mai activi participanți au primit din partea API câte un tricou, rucsac sau chipiu cu însemnele campaniei STOP FALS!.

Ion Mazur, Rodica Malic

Evenimentele fac parte din proiectul „Diminuarea efectelor manipulării și a informației false prin educarea consumatorilor de produse media din Moldova", implementat de API în perioada decembrie 2017-decembrie 2019.

14 mai 2019 527

Relevant

Comments 0