Portalul care te protejează de falsuri

Postul de televiziune Nașul TV, amendat pentru falsul Dianei Șoșoacă despre „sutele de tancuri NATO care se îndreaptă spre Transnistria și Găgăuzia”

1 august 2023 1385
Articole, Gândește critic!
Captură foto

Postul de televiziune Nașul TV a fost amendat de Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) din România cu 30 de mii de lei (Roni). Sancțiunea a fost aplicată pe 18 iulie 2023, după ce membrii CNA au analizat mai multe declarații făcute la o emisiune de senatoarea Diana Iovanovici-Șoșoacă, inclusiv a dezinformării că „sute de tancuri au traversat Moldova pe la Iași și s-au dus pe la vama Albița, îndreptându-se spre Transnistria și Găgăuzia”. Sesizarea a fost depusă la CNA de Asociația Presei Independente (API) după ce portalul Stopfals.md a dezmințit falsul cu tancurile.

La 12 aprilie 2023, în cadrul emisiunii „Să vorbim despre tine” de la postul de televiziune Nașul TV din România, senatoarea Diana Iovanovici-Șoșoacă a făcut mai multe declarații și afirmații false, atenționând cetățenii că „sute de tancuri traversează Moldova, iar NATO are intenția să atace în preajma sau în timpul sărbătorilor pascale”. Iată un fragment din declarației senatoarei Șoșoacă: „Atenție! Nu știu dacă știți, astăzi, sute de tancuri au traversat Moldova pe la Iași și s-au dus pe la vama Albița (...). Tancurile se îndreaptă spre Transnistria și Găgăuzia. Atenție! Rugați-vă la Dumnezeu ca în noaptea de Paște să o avem în pace, și în următoarele zile tot în pace. Nu cumva aceste forțe iraționale, pline de ură și doritoare de război, să  provoace Rusia, exact în noaptea de Paște”. Aceste afirmații au fost dezmințite la scurt timp de portalul Stopfals.md. Daniel Vodă, purtătorul de cuvânt al Guvernului Republicii Moldova, la fel a dezmințit prompt falsurile Dianei Șoșoacă. După publicarea dezmințirii, Petru Macovei, directorul executiv al Asociația Presei Independente (API), organizația care gestionează portalul Stopfals.md, a sesizat Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) din România privind declarațiile fără acoperire factuală ale Dianei Șoșoacă și lipsa de reacție la dezinformare a moderatoarei emisiunii.

În cadrul ședinței, membrul CNA Mircea Toma a întrebat-o pe moderatoarea emisiunii de la Nașul TV Gabriela Caliţescu de ce nu a intervenit cu întrebări de concretizare atunci când politiciana a făcut acele declarații. „Mi se pare foarte grav, practic este o amenințare cu război, care este lăsată să zboare senin de pe ecranul dumneavoastră. Nu este o declarație că șase berze au traversat Moldova, sunt tancuri și ne avertizează că ne așteaptă războiul”, a spus Mircea Toma. Moderatoarea Gabriela Caliţescu a recunoscut că nu a întrebat-o pe politiciană de unde are asemenea informații, motivând că... probabil, era obosită. „Recunosc că nu am întrebat de unde are aceste informații, probabil că eram concentrată pe mai multe lucruri, că eram pe final de emisiune. Pur și simplu mi-a scăpat. De obicei întreb...”, a spus ea în ședința CNA.

Instigări la ură interetnică

În cadrul aceleiași emisiuni, senatoarea Șoșoacă a făcut și alte afirmații speculative care instigă la ură între români și unguri, în contextul vizitei private în România a președintei Ungariei, Katalin Novak, care a participat la dezvelirea, în orașul Carei din județul Satu Mare, a monumentului lui Kolcsey Ferenc, autorul imnului Ungariei. „Carei-ul este plin de soldați, de jandarmi, de polițiști aduși din toate părțile țării pentru a ataca români. Atenție! Pentru a ține românii departe de evenimentul care este organizat de instituțiile statului român, care s-au predat în fața instituțiilor Ungariei, astfel că la acest moment Carei-ul este de fapt predat guvernului Ungariei, un fapt de o trădare care nu s-a mai întâlnit în România”, a declarat senatoarea în cadrul emisiunii de la Nașul TV.

După dezbateri, membri CNA au decis să amendeze postul de televiziune Nașul cu 30 de mii de lei (Roni) pentru nerespectarea prevederilor art. 3 alin. (2) din Legea audiovizualului a României, precum și pentru încălcarea dispozițiilor art. 64 alin. (1) lit. a), b) și ale art. 66 din Codul de reglementare a conţinutului audiovizual (vezi mai jos).

 

Art. 3 - (2) Toţi furnizorii de servicii media audiovizuale au obligaţia să asigure informarea obiectivă a publicului prin prezentarea corectă a faptelor şi evenimentelor şi să favorizeze libera formare a opiniilor;

Art. 64 alin. (1) În virtutea dreptului fundamental al publicului la informare, furnizorii de servicii media audiovizuale trebuie să respecte următoarele principii: a) asigurarea unei distincţii clare între fapte şi opinii; b) informarea cu privire la un subiect, fapt sau eveniment să fie corectă, verificată şi prezentată în mod imparţial şi cu bună-credinţă;

Art. 66 – În programele de ştiri şi dezbateri informarea în probleme de interes public, de natură politică, economică, socială sau culturală, trebuie asigurate imparţialitatea şi echilibrul şi să fie favorizată libera formare a opiniilor, prin prezentarea principalelor puncte de vedere aflate în opoziţie, în perioada în care problemele sunt în dezbatere publică.]

 

După cum ne-a comunicat Maria Monica Gubernat, președinta CNA din România, postul Nașul TV a solicitat reanalizarea deciziei prin care a fost amendat, dar în ședinta din 25 iulie 2023 Consiliul și-a menținut hotărârea adoptată anterior.

 

Stopfals.md

 
1 august 2023 1385

Relevant

Comments 0