Portalul care te protejează de falsuri

Deputatul socialist Odnostalco îi învinuiește pe ucraineni pentru atrocitățile din Bucha și răspândește falsurile Kremlinului despre acest masacru

5 aprilie 2022 5364
Articole
Vladimir Odnostalco deține funcția de deputat din anul 2014.
Sursa foto: Bloc.md

În timp ce întreaga lume este șocată de crimele de război comise de armata rusă în câteva localități din Ucraina, unde zeci de cadavre au fost găsite schilodite și apoi ucise, deputatul socialist Vladimir Odnostalco postează pe canalul său de Telegram falsuri evidente că atacurile din aceste localități ar fi fost înscenate de ucraineni pentru a cere mai mult armament de la NATO. Deputatul este foarte activ pe canalul său de Telegram, unde distribuite chiar și în timpul ședințelor Parlamentului mesaje propagandei de la Kremlin.

Fals propagat de Odnostalco: masacrul din Bucha a fost înscenat de ucraineni

Duminică, 3 aprilie 2022, Vladimir Odnostalco a redistribuit, de pe canale anonime de Telegram, zeci de mesaje ale propagandei ruse despre masacrul din Bucha, unde cel puţin 300 de civili au fost ucişi în timpul ocupaţiei militare ruse.

Mesajul central al acestor postări este că masacrul civililor ar fi fost înscenat. În calitate de „argumente”, deputatul socialist afirmă că orașul a fost părăsit de ruși câteva zile mai devreme, iar pozele cu civilii uciși au apărut mai târziu; cadavrele se află pe aceeași stradă într-o secțiune de câteva sute de metri, ceea ce ar confirma că este o înscenare etc. „Acest video este o producție ticăloasă, concepută pentru emoțiile oamenilor care nu au văzut niciodată război sau cadavre. Este evident că trupurile au fost aduse și așezate, fiindu-le prea lene chiar să le așeze în diferite locuri sau în interiorul curților”, afirmă Odnostalco. (Aici și în continuare citatele sunt prezentate în traducere din limba rusă).

Nu este disponibilă nicio descriere.

La fel, socialistul a distribuit falsul că în imaginile video publicate de presa străină „cadavrele se mișca” și că ucrainenii înșiși ar fi autorii masacrului: „Video-ul cu cadavrele este derutant: aici, la secunda 12, cadavrul din dreapta mișcă brațul. La secunda 30 în oglinda retrovizoare, cadavrul se așează. Corpurile din video par să fi fost așezate în mod deliberat pentru a crea o imagine mai dramatică. După ce trupele ruse s-au retras de la Bucha, Forțele Armate ale Ucrainei au supus orașul la foc de artilerie. Ceea ce ar fi putut duce și la victime printre civili. Mihail Podolyak folosește astfel de înscenări ca pretext pentru a cere arme din țările occidentale”. Captură cu postarea

Reamintim că același mesajul cum că autoritățile ucrainene ar fi mimat masacrul de la Bucha a fost vociferat anterior de oficialii ruși, iar Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe al Rusiei a declarat că filmările cu civili morți au fost „ordonate” de Statele Unite, ca parte a unui complot pentru a învinui Rusia.

Informații de pe satelit: tranșee și oameni morți în perioada când orașul era ocupat de armata rusă

Informațiile transmise de oficialii ruși, de presa pro-Kremlin, dar și de deputatul Odnostalco sunt false. În imaginile publicate de jurnaliști nu există „cadavre care mișcă”. „Mișcarea mâinii” unui civil mort este o iluzie optică și se datorează unei fisuri în parbrizul mașinii din care au fost filmate trupurile neînsuflețite din Bucha.

Duminică, 3 aprilie 2022, presa străină a publicat imagini cu zeci de civili omorâți în orașul ucrainean Bucha. Majoritatea victimelor au fost înhumate în gropi comune, în vreme ce unele cadavre încă se mai aflau pe străzile oraşului. Reporterii Agenției France-Presse au numărat cel puțin 20 de cadavre, toate în haine civile, împrăștiate pe o singură stradă din localitate. Trei cadavre se aflau lângă bicicletele lor, în timp ce alți oameni au murit lângă mașinile ciuruite de gloanțe, potrivit AFP. Una dintre persoanele moarte avea mâinile legate la spate cu o pânză albă, iar pașaportul ucrainean era lăsat deschis lângă cadavrul său, au relatat jurnaliștii care au avut acces în orașul devastat. De asemenea, printre civilii uciși de ruși s-ar fi numărat și Olha Sukhenko, primarul satului Motyzhin, la est de Kiev, și întreaga ei familie.

O investigație jurnalistică realizată de publicația americană The New York Times la fel contrazice afirmațiile surselor media ruse și a altor agenți de influență ai Kremlinului, conform cărora uciderea civililor din Bucha a avut loc după ce soldații săi au părăsit orașul. Astfel, imagini de pe satelit arată că în perioada 9-11 martie (când orașul Bucha încă era sub ocupația armatei ruse), pe strada Yablonskaya au apărut cel puțin 11 obiecte întunecate de mărimea unui corp uman și au rămas acolo timp de trei săptămâni. Locația coincide complet cu cadavrele oamenilor din videoclipul realizat de armata ucraineană pe 2 aprilie.

FALS: Armata americană se îndreaptă spre Moldova

Odnostalco nu ratează ocazia de a acuza NATO că ar sta în spatele destabilizării situației în regiune. Pe 2 martie, el a publicat un video preluat de la canalul de Telegram al portalului GagauzNews, blocat de Serviciul de Informații și Securitate, în care autorii induc ideea că forțele militare ale României se îndreaptă către Republica Moldova. „O coloană de tehnică militară cu piese de artilerie se deplasează acum prin România, în zona orașului Galați, spre granița cu Moldova. Anterior, conform autorului video-ului, în aceeași zonă au fost văzute tancuri americane Abrams”, scrie deputatul socialist.

 Nu este disponibilă nicio descriere.

În realitate, în perioada 1-2 martie curent, pe teritoriul României, mai exact la Galați, a avut loc exercițiul mulținațional „Justice Eagle”. La acest exercițiu au participat aproape o mie de soldați români și americani, sute de tancuri și alte vehicule blindate. Potrivit Ministerului Apărării Naționale din România, „Justice Eagle” se desfășoară anual pe teritoriul României cu scopul creșterii interoperabilității între forțele armate membre NATO.

Este deja o practică pentru sursele media pro-Kremlin și cei care le promovează să transmită speculații la tema exercițiilor militare din România, inducând ideea falsă că au lor antrenamente pentru a destabiliza situația din regiunea transnistreană și a ataca depozitul de la Cobasna, falsuri dezmințite anterior de portalul Stopfals.md.

Odnostalco speculează la tema atacului asupra spitalului din Mariopol...

După invazia armatei ruse în Ucraina, deputatul socialist a transmis cu regularitate și alte falsuri. Unul din ele repetă alegația Kremlinului că maternitatea din Mariupol „a fost ocupată de forțele armate ucrainene, care ar fi luat mâncarea de la femeile gravide, iar o actriță a jucat rolul a trei femei însărcinate diferite”

Nu este disponibilă nicio descriere.

În realitate, avioanele rusești au bombardat Spitalul de copii nr. 3 din Mariupol, format din mai multe clădiri, inclusiv o clinică pentru copii și o clinică prenatală. Potrivit martorilor, epicentrul exploziilor a fost în curtea dintre clădirile maternității și secția de pediatrie. Femeile însărcinate care apar în fotografii sunt reale, iar în urma impactului, una dintre ele a decedat, împreună cu copilul ei. Mariana Podgurskaia, despre care a scris media de propagandă și socialistul Odnostalco, într-adevăr s-a aflat în instituția supusă atacului și a născut ulterior.

...și a „laboratoarele biologice finanțate de americani”

Falsul propagandei ruse despre „laboratoarele biologice din Ucraina” la fel a fost preluat și distribuit de Vladimir Odnostalco. „În laboratoarele create de americani în Ucraina au fost efectuate experimente cu mostre de coronavirus de la lilieci, a informat Ministerul Apărării al Federației Ruse”, scrie acesta. La fel,  el distribuie și mesajele propagandistice la această temă ale colegului său de partid, Bogdan Țîrdea.  

Nu este disponibilă nicio descriere.

Afirmațiile false și speculațiile despre presupuse laboratoare de arme biologice care ar fi dezvoltate de Statele Unite în Ucraina sunt propagate de câțiva ani de sursele afiliate Kremlinului. Ambasada SUA în Ucraina a negat în repetate rânduri „crearea de laboratoare biologice militare” în Ucraina. Potrivit unui comunicat de presă emis recent de Departamentul de Stat al SUA, „Rusia inventează pretexte false în încercarea de a-și justifica propriile acțiuni oribile în Ucraina. Statele Unite nu dețin și nu operează niciun laborator chimic sau biologic în Ucraina”. Existența unor asemenea laboratoare a fost dezmințită și de președintele Ucrainei Volodimir Zelensky în interviul pentru jurnaliștii ruși.

În loc să se concentreze pe proiectele dezbătute la ședințele Parlamentului, deputatul distribuie falsuri

Pe pagina de Telegram a lui Vladimir Odnostalco sunt publicate mesaje și distribuite falsuri despre războiul Rusiei împotriva Ucrainei inclusiv în timpul ședințelor plenare ale Parlamentului. Astfel, pe durata ședințelor din 10, 17, 24 și 31 martie, dar și pe parcursul ședinței din 4 aprilie 2022, parlamentarul socialist a publicat zeci de postări despre atacul asupra maternității din Mariupol, masacrul din Bucha, „laboratoarele biologice” etc. 

 

Întrebat de ce distribuie falsuri, din ce surse se informează și cum de reușește să posteze mesaje în timpul orelor de muncă, deputatul a răspuns că este peste hotare și nu poate vorbi. Întrebarea expediată de reportera Stopfals.md a rămas fără răspuns din partea deputatului socialist, nu a mai răspuns Odnostalco nici la apelurile telefonice repetate.

Vladimir Odnostalco este deputat ales în anul 2021 pe listele Blocului electoral al Comuniștilor și Socialiștilor. Este membru al Comisiei  parlamentare protecție socială, sănătate și familie. La alegerile locale din 2011 a fost unul dintre candidații Partidului Comuniștilor din Republica Moldova (PCRM) la funcția de consilier al municipiului Chișinău, însă nu a fost ales. Cu trei ani mai târziu a ajuns deputat pe lista Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM). Potrivit portalului MoldovaCurata.md, Odnostalco a fost verificat în anul 2021 de Autoritatea Națională de Integritate (ANI) după ce acesta nu a indicat în declarația de avere și interese personale  datoria de 450 de mii de lei, sumă pe care a luat-o împrumut de la „Exclusiv Media” SRL, fondată de liderul fracțiunii PSRM, Corneliu Furculiță. Deși ANI nu a constat abatere, motivând că banii au fost returnați repede,  experții în domeniul integrității au menționat atunci că subiectul declarării trebuia să indice toate datoriile, chiar dacă au fost achitate înainte de depunerea declarației de avere.

Mariana Colun,

Stopfals.md

5 aprilie 2022 5364

Relevant

Comments 0