Portalul care te protejează de falsuri

„Moldova calcă pe urmele Ucrainei”: propagandiștii continuă să pedaleze pe subiectul „războiului cu Transnistria”

24 octombrie 2023 3893
Articole, Gândește critic!
Screenshot

Unii utilizatori de Facebook distribuie un filmuleț despre Moldova, în care apare jurnalista din Ucraina Diana Pancenko, care în țara sa a fost inclusă în lista trădătorilor, fiind dată în urmărire de organele de anchetă. În emisiunea «Взгляд Панченко» („Viziunea lui Pancenko”), moderatoarea spune că Moldova „calcă pe urmele Ucrainei”, iar Chișinăul „este gata să atace Transnistria”. În acest articol, analizăm „tezele” din emisiunea de propagandă și stabilim care dintre ele sunt falsuri crase.

„Venind la putere, au început să incite la ură față de Rusia”

Chiar la începutul acestui video, postat pe Facebook de pe canalul de Youtube gestionat de către Diana Pancenko, moderatoarea vine cu întrebarea: Ce părere aveți, au avut oare ucrainenii simpli nevoie de războiul cu Rusia? În același timp, ea nu suflă o vorbă despre faptul că ideea de a invada Crimeea și Donbasul și de a lansa agresiunea militară amplă împotriva Ucrainei la 24 februarie 2022 aparține anume Kremlinului, nu Ucrainei și ucrainenilor.

Ulterior, Pancenko face paralele între evenimentele din Ucraina și Moldova, speculând cu afirmația că în statul vecin „totul a început exact cum se întâmplă în prezent în Moldova” și că țara noastră ar putea avea aceeași soartă. Unele afirmații sunt bazate pe fapte reale (bunăoară, problema demografică din ambele țări, nivelul nu prea înalt de viață, ruperea relațiilor cu CSI, legile privind limba de stat), acestea fiind însă încadrate într-un context fals și prezentate ca niște acțiuni neîntemeiate.

Jurnalista spune că și președintele Ucrainei, și președinta Moldovei, în cadrul competiției electorale, au promis să îmbunătățească relațiile cu Rusia, însă, venind la putere, au început să le deterioreze. În acest caz, din nou, este omis contextul evenimentelor, precum și faptul că înseși autoritățile ruse se fac responsabile de degradarea relațiilor bilaterale.

Pentru mai multă concludență, în emisiune este prezentat discursul președintei Republicii Moldova, Maia Sandu, în care ea se referă la interzicerea așa-numitei „panglici Sf. Gheorghe”. Și în acest caz, minciuna este la ordinea zilei. Astfel, imaginile video sunt datate cu 05.08.2021, deși legea privind interzicerea „panglicii Sf. Gheorghe” în calitate de simbol al războiului purtat de Rusia împotriva Ucrainei a fost promulgată de Maia Sandu abia la 19 aprilie 2022.

Screenshot

În emisiunea sa, Pancenko a folosit un video al publicației „Аргументы и Факты в Молдове”, dar imaginile au fost mărite în așa fel încât să nu fie vizibil textul subtitrat acolo, unde Maia Sandu vorbește despre război. Peste textul subtitrat inițial a fost pus altul, care distorsionează cele spuse de către președinta țării.

Screenshot

Președinta Maia Sandu a spus atunci că panglica este interzisă anume ca simbol al propagandei războiului purtat împotriva Ucrainei, simbol folosit activ de Rusia. De fapt, sărbătoarea de 9 mai nu este interzisă. La fel, nu este interzisă nici „panglica Sf. Gheorghe” ca parte a unui ordin sau a unei distincții.

Închiderea posturilor TV și „atacul” asupra regiunii transnistrene a Moldovei

În calitate de alt „argument” care ar proba că Moldova „calcă pe urmele Ucrainei”, Pancenko evocă închiderea posturilor TV de limbă rusă în ambele țări. Totuși, spre deosebire de Ucraina, în Moldova posturile TV au fost închise după lansarea războiului amplu din țara vecină, drept motiv servind dezinformarea și manipularea promovată de aceste instituții media. Reamintim că, la 16 decembrie 2022, Comisia pentru Situații Excepționale a luat decizia de a suspenda licențele de emisie pentru șase posturi de televiziune – TV6, Orhei TV, Primul în Moldova, Accent TV, NTV Moldova și RTR Moldova. Așa cum s-a menționat, decizia a fost luată „în scopul protejării spațiului informațional național și prevenirii riscului de dezinformare prin răspândirea informațiilor false sau a tentativelor de manipulare a opiniei publice”. Mai mult, nu toate aceste posturi TV emiteau în limba rusă, respectiv, afirmația privind presupusa persecutare a presei de limbă rusă este una falsă.

Totuși, „mesajul” central al emisiunii a fost presupusa intenție a Chișinăului de a ataca regiunea transnistreană. Moderatoarea a spus că ea cunoaște că Moldova poartă cu Ucraina negocieri la subiectul privind ocuparea malului stâng al Nistrului. De unde știe ea acest lucru, evident, nu se spune și nici nu sunt prezentate probe în susținerea declarației în cauză.

Anterior, propaganda pro-Kremlin și unii politicieni moldoveni la fel declarau despre „intenția Chișinăului de a ataca regiunea transnistreană”. Ei foloseau subiectul conflictului înghețat, care este unul sensibil, în propriile scopuri politice. De exemplu, la începutul acestui an, pe pagina formațiunii „PACE” („Partidul Acasă Construim Europa”) era distribuit un fals privind pregătirea Ucrainei pentru atacul asupra regiunii transnistrene. De asemenea, și Marina Tauber, deputată din partea Partidului „Şor”, recunoscut anticonstituțional, declara că oficialii de la Chișinău ar fi comandat trei mii de sicrie și se pregătesc să atace regiunea transnistreană. Potrivit ei, atacul ar fi urmat în perioada sărbătorilor pascale. Reprezentanții Guvernului au dezmințit informația respectivă. N-a urmat nici un atac, la fel, nu s-au adeverit nici declarațiile Marinei Tauber despre „sicriele comandate de Guvern”.

Narațiunea propagandistică despre „pregătirea atacului asupra Transnistriei” a fost promovat și anterior, inclusiv de politicienii proruși din Republica Moldova și România.

Cine este Diana Pancenko? În Ucraina este căutată de anchetatori

La 12 octombrie curent, reprezentanții Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU) au comunicat că Dianei Pancenko, fostă angajată a posturilor de televiziune ale lui Viktor Medvedciuk (fost politician prorus din Ucraina, pe care la 22 septembrie 2022 Kievul l-a predat în schimbul prizonierilor săi) i-au fost prezentate învinuiri noi. În comunicatul SBU se spune că, din octombrie 2022 până în prezent, Pancenko, la indicațiile Moscovei, contribuie la activitatea subversivă desfășurată de conducerea politico-militară a Rusiei împotriva Ucrainei și reflectă de o manieră manipulativă situația social-politică din țară. Anterior, în ianuarie 2023, SBU a informat-o pe Diana Pancenko că este suspectată în baza art. 435-2 al. 3 din Codul Penal al Ucrainei (justificarea, recunoașterea drept legitimă, negarea agresiunii armate a Federației Ruse împotriva Ucrainei, elogierea participanților acesteia). Reprezentanții instituției au mai specificat că, în prezent, Diana Pancenko se ascunde de justiție.

Constantin Hairetdinov,

Stopfals.md

24 octombrie 2023 3893

Relevant

Comments 0