Портал, защищающий
от фейков

Свежие фейки

3-го июля 2025 127
Fac totul pentru a le lua banii moldovenilor. Deepfake-uri cu celebrități și oportunități de „investiții” pe site-uri clonate, sponsorizate la greu pe rețelele sociale
2-го июля 2025 1137
ПРОФИЛЬ ПРОПАГАНДИСТА // Серджиу Бадан: Токсичный молдовенизм, фейки о «нацизме» правительства, нелегитимности Майи Санду и теориях заговора о войне в Украине
27-го июня 2025 341
Facebook и Instagram наводнили спонсируемые жульнические схемы, обещающие людям вернуть деньги, украденные мошенниками
26-го июня 2025 2099
ПРОФИЛЬ ПРОПАГАНДИСТА // Инесса Дерменжи, «молдавско-русско-гагаузская активистка», продвигающая фейки и кремлевские ложные нарративы
18-го июня 2025 3741
Российская пропаганда проводит масштабную кампанию по очернению сотрудника полиции, обеспечивавшего общественный порядок на манифестациях 15 июня
12-го июня 2025 2227
ФЕЙК: Аэропорт Мэркулешть будет преобразован в военный хаб
9-го июня 2025 1947
Дезинформационная кампания накануне марша «Moldova Pride 2025»: ЕС и правительство ПДС ассоциируют с так называемой ЛГБТ-повесткой
6-го июня 2025 1681
Пропагандистский вброс: Молдова зарабатывает на продаже украинских детей сирот и беженцев
5-го июня 2025 1215
ФЕЙК: ЕС не сможет обеспечить поддержку энергетического сектора Республики Молдова
3-го июня 2025 2685
«PAS обрезала крылья». Ирина Влах возобновляет ложный нарратив о закрытии школ

Fac totul pentru a le lua banii moldovenilor. Deepfake-uri cu celebrități și oportunități de „investiții” pe site-uri clonate, sponsorizate la greu pe rețelele sociale

3-го июля 2025 127
Articole, Gândește critic!
Коллаж: Stopfals.md

Mai multe conturi și pagini de Facebook și Instagram promovează cu plată escrocherii în care e folosită în mod abuziv identitatea unor jurnaliști și politicieni, dar și a unor instituții media. Pentru a atrage atenția și a fi mai convingători, escrocii folosesc adesea tehnologia deepfake, titluri stridente sau chiar inventează „știri” sau „interviuri” pe care le publică pe site-uri de știri clonate. Oamenii sunt îndemnați să intre pe anumite adrese web pentru a-și introduce datele personale care ajung, în cele din urmă, la escroci.

„Un șoc pentru toată Moldova / Fanii pledează pentru eliberarea lui Igor Grosu după un interviu controversat”

Un exemplu de escrocherie online în care este folosită abuziv imaginea mai multor persoane și entități (președintele parlamentului R. Moldova, Igor Grosu, jurnalistul Vitalie Călugăreanu, site-ul de știri Unimedia.info și canalul de televiziune Jurnal TV) este cel sponsorizat pe Facebook, Instagram și Messenger de pagina anonimă de Facebook Pat Hamill, administrată din Lituania și Vietnam.

Link-ul postării excentrice duce la un interviu inventat în care se afirmă că Igor Grosu a fost reținut pentru că a periclitat economia națională după ce a dezvăluit o platformă investițională secretă, prin intermediul căreia fiecare cetățean poate câștiga mulți bani ușor și rapid.

Conținutul articolului încearcă să convingă oamenii să acceseze un link către așa-zisa platformă de investiții FortuixAgent și să depună o sumă minimă de 4.500 de lei „pentru a începe programul” din care pot câștiga, chipurile, de la 13.500 până la 33.000 de lei. Pe site-ul pretinsei platforme, escrocii au publicat pozele altor persoane publice cunoscute.

Pentru a părea și mai convingători, răufăcătorii au creat și o rubrică cu recenzii pozitive false.

Firește, un interviu cu acest conținut nu a existat vreodată, iar adresa URL pe care este publicat articolul nu aparține site-ului de știri Unimedia.info, ci se referă la o… clinică medicală din orașul englez Birmingham. Textul articolului este într-o limbă română aproximativă, specifică unei traduceri online inexacte.

Aceeași pagină anonimă a sponsorizat cel puțin încă o escrocherie identică, singura deosebire fiind utilizarea frauduloasă a imaginii influencerei Nata Albot și a fostei prim-ministre Natalia Gavriliță. Interviul fals conține același text cu aceleași greșeli și recenzii trucate identice.

Pe parcursul ultimelor luni, escrocii au folosit în scheme similare imaginea mai multor politicieni și persoane publice din R. Moldova, printre care Maia Sandu, Dorin Recean, Vladimir Voronin, Ilan Șor, Dorin Chirtoacă, Andrei Bolocan, Renato Usatîi, Ceslav Ciuhrii, Dorin Galben, Victoria Belous, Lorena Bogza, Anatolie Golea, Angela Gonța, Alexandr Stoianoglo, Gabriel Stati, Ion Sturza, Emilian Crețu sau Tatiana Țîbuleac. De asemenea, a fost utilizată abuziv și identitatea unor site-uri de știri și canale TV ca Newsmaker.md, Jurnal TV, Știri.md, Point.md, TV8, Moldova 1 sau Ziarul de Gardă.

Escrocherii cu folosirea imaginii fostului președinte al R. Moldova, Vladimir Voronin, și a fostului procuror general al R. Moldova, Alexandr Stoianoglo

Deepfake-uri cu persoane publice

Alte escrocherii populare în ultima perioadă pe Facebook și Instagram implică folosirea tehnologiei deepfake, aplicată în cazul unor politicieni sau jurnaliști. În videourile trucate, escrocii încearcă să convingă potențialele victime, prin notorietatea persoanelor publice, că pretinsele oportunități de a face bani sunt reale.

În videourile editate cu tehnologia deepfake, vocea și imaginea persoanei sunt foarte apropiate cu cele ale persoanei reale. Cu toate acestea, se poate observa mișcarea nefirească a gurii, precum și unele elemente vizuale sau auditive mai puțin realiste.

O escrocherie de acest gen este promovată de pagina anonimă de Facebook Cesen, unde într-un apel video apare actorul și influencerul Emilian Crețu, alături de Maia Sandu, Igor Grosu, Dorin Recean și… miliardarul Elon Musk.

Linkul din postare duce spre o clonă a site-ului Timpul.md, unde utilizatorii sunt anunțați că „Proiectul Quantum AI, dezvoltat de Emilian Creţu și Dorin Recean, permite moldovenilor să câștige 400.000 lei pe lună cu o investiție inițială de doar 4400 lei”. Pe lângă informațiile și recenziile false, articolul conține și imagini trucate cu Crețu și Recean.

 

Și în acest caz, internauții sunt îndemnați să-și introducă datele personale pentru a fi contactați de cei care se află în spatele înșelătoriei.

De altfel, proiectul fraudulos Quantum AI este protagonistul mai multor escrocherii deepfake pe care redacția Stopfals.md le-a observat în ultimele zile.

Escrocherie deepfake cu folosirea imaginii jurnaliștilor Angela Gonța și Anatolie Golea

Acest gen de escrocherii digitale nu sunt o noutate pentru Republica Moldova. În ultimii doi ani, Stopfals.md a scris de câteva ori despre cazuri similare.

 

Aveți grijă la videourile și fotografiile trucate și nu transmiteți datele personale necunoscuților.

 

Mihai Avasiloaie,

Stopfals.md

 

Urmărește-ne pe FacebookInstagramTelegram și TikTok.

 

Ai depistat un fals? Raportează-l pe semnale.stopfals.md/ro și noi îl vom dezminți!

#NuDezinformării #StopFals #API

3-го июля 2025 127

Релевантно

Комментарии 0