Portalul care te protejează de falsuri

3 ANI DE RĂZBOI. Falsuri frecvente care au alimentat narațiunile propagandei ruse în R. Moldova

24 februarie 2025 782
Articole, Securitate, Gândește critic!
Colaj: Stopfals.md

În cei trei ani de când Rusia a început războiul pe scară largă împotriva Ucrainei, sursele media pro-Kremlin, dar și unii politicieni de la Chișinău au difuzat periodic falsuri specifice propagandei ruse, cu scopul de a justifica agresiunea. În unele cazuri au fost negate fapte evidente, cum ar fi masacrul din Bucha. În altele, cum ar fi „cedarea pământurilor agricole pentru îngroparea deșeurilor chimice” - fapte și documente inventate au fost prezentate drept reale. Au fost și cazuri când evenimentele au fost interpretate în mod intenționat eronat sau chiar au instigat la violență. Toate au avut un rol în construirea și alimentarea constantă a narațiunilor de dezinformare ale regimului de la Kremlin, răspândite pe parcursul celor trei ani de război.

FALS: Războiul a pornit din cauza păcatului, a intereselor economice, a Occidentului

În efortul de justificare a agresiunii, sunt răspândite diverse narațiuni în care Rusia este absolvită de responsabilitate, iar vina pentru invadarea Ucraineni este pasată pe diverși actori și fenomene. Astfel, un preot afirmă, la fel ca Patriarhul Kiril al Rusiei, că războiul a pornit din cauza păcatului, manifestat prin desfășurarea, anterior, la Kyiv, a marșurilor de susținere a minorităților sexuale. Fostul deputat socialist Adrian Lebedinschi susținea că din cauza intereselor economice, iar Partidul Patrioții Moldovei – că instigator ar războiului ar fi Occidentul, care ar fi provocat în 2014 protestele ucrainenilor față de refuzul fostului președinte Viktor Ianukovici de a semna Acordul de asociere cu UE. Ideea că „vină pentru acest război o poartă Occidentul” a fost promovată și de liderul Partidului Oamenilor Muncii, Serghei Toma, sau de fostul deputat socialist, Nicolae Pascaru, iar președintele Partidului Regiunilor din R. Moldova, Alexandr Kalinin, a mințit că „cetățenii Republicii Moldova susțin invazia rusă în Ucraina”.

Aceste și alte falsuri, deși sunt deconspirate de fact-checkeri, sunt reluate și adaptate periodic, pentru a menține în atenția publicului narațiunile pe care le transmit. Stopfals.md le-a dezmințit pe măsură ce au apărut și a realizat periodic sinteze cu cele mai răspândite falsuri sau narațiuni legate de război. Detalii aici, aici și aici.

FALS: Masacrul din Bucha a fost înscenat de ucraineni, iar Rusia nu ucide civili

În timp pe presa străină a publicat imagini cu zeci de civili ucraineni omorâți de armata rusă în orașul ucrainean Bucha, aflat timp de două luni sub ocupație rusească, deputatul socialist Vladimir Odnostalco a distribuit și comentat, în aprilie 2022, postări și imagini în care afirmă că masacrul ar fi fost inscenat de Ucraina. Drept „dovadă”, Odnostalco oferea argumentele folosite și de oficialii de la Kremlin, inclusiv purtătoarea de cuvânt a diplomației ruse Maria Zaharova, cum că trupurile au fost aduse deliberat și așezate în gropile comune. Falsul despre înscenarea masacrului de la Bucha a fost printre numeroasele falsuri distribuite de colega sa de partid, Silvia Grigorieva, consilieră în Consiliul Municipal Chișinău, cea care a salutat invazia militară a Rusiei în Ucraina.

Din aceeași narațiune – că Rusia nu e responsabilă de uciderea civililor - face parte un alt fals – că rachetele rusești lansate asupra Ucrainei nu țintesc așezări civile. Răspândită imediat după începutul războiului, această informație a fost dezmințită ca fiind falsă în toată perioada de trei ani care a urmat – inițial Serviciul pentru situații de urgență al Ucrainei, dar și jurnaliștii moldoveni aflați la fața locului au raportat distrugeri masive ale blocurilor de locuit la Odesa și Kyiv, apoi au fost raportate distrugeri și în alte orașe, unde au fost bombardate spitale, maternități și alte obiecte de infrastructură civilă.

FALS: Laborator deconspirat la Mariupol pentru teste făcute pe „slavi din Rusia şi CSI”

În februarie 2024, postul oficial din Rusia RT a difuzat un reportaj în care anunța că în orașul ucrainean Mariupol, acum ocupat de ruși, Ministerul Apărării de la Moscova a deconspirat „o schemă de proporţii prin care companii europene şi americane cu renume încercau să facă teste pe slavii din Rusia şi CSI” și că Washingtonul folosea laboratoarele „pentru a lupta cu Rusia și poporul ei”. Drept dovezi, se demonstrau logo-urile unor companii farmaceutice plasate pe mai multe cutii găsite în Spitalul nr. 7 din Mariupol. Așa cum a arătat ulterior Stopfals.md, codurile de pe cutii indică efectuarea de studii clinice, realizate peste tot în lume, nu doar în țările în care locuiesc popoare slave, a preparatelor anti-artrită reumatoidă.

Narațiunea falsă a așa-ziselor laboratoare biologice din Ucraina a fost promovată și de fostul deputat PSRM, Nicolae Pascaru, dar și de actualul parlamentar socialist, Vladimir Odnostalco. Ambii au fost promotori activi ai falsurilor propagandei ruse încă din primele săptămâni ale războiului de agresiune.

„Laboratorul” de testare din Mariupol face parte din șirul falsurilor care alimentează constant narațiunea despre biolaboratoare pe care le-ar avea SUA pe teritoriul Ucrainei, Republicii Moldova, dar și al altor state, dezmințite periodic de Stopfals.md.

FALS: Zelenski a cedat pâmânturile Ucrainei lui Alex Soros pentru îngroparea deșeurilor chimice

Spre sfârșitul anului 2023 în spațiul media al R. Moldova a ajuns un fals care urmărea să confirme existența unor interese ascunse în spatele războiului: fiul miliardarului american George Soros a primit de la autoritățile Ucrainei 400 de kilometri pătrați de teren pentru îngroparea deșeurilor chimice periculoase. Informația era prezentată drept rezultat al investigațiilor unui jurnalist francez. International Renaissance Foundation, organizația fondată de George Soros în Ucraina, a comunicat pentru Stopfals.md că știrea este totalmente inventată, iar jurnaliștii de la Stopfake.org au demonstrat că decretul președintelui Volodimir Zelenski, invocat în știre, nu a existat în realitate.

Falsul a fost asociat în unele media cu situația din R. Moldova, unde subiectul pământurilor este intens exploatat pentru dezinformare: se afirmă periodic că politicienii de la guvernare fac aranjamente ascunse pentru a permite vânzarea terenurilor țării către străini.

FALS: Grănicerii ucraineni le cer moldovenilor să rostească saluturi naziste

În decembrie 2022 pe Telegram și X a fost distribuită o postare în care o tânără anunța că grănicerii ucraineni le cer moldovenilor să răspundă la „salutul nazist” „Slavă Ucrainei!”. Tânăra spunea că la unul din posturile de control în drum spre Odesa un militar a rugat-o să răspundă la salutul „Slavă Ucrainei!”. Deşi în video-ul pe care l-a înregistrat, ea n-a spus nimic despre nazişti, filmulețul a fost preluat de comunităţile publice ruseşti care fac propagandă războiului. Stopfals.md a analizat detaliile și a discutat cu mai multe persoane care au traversat punctele de control, iar afirmația nu s-a adeverit.

Acest episod a fost folosit pentru a valida narațiunea de dezinformare invocată de Rusia chiar de la începutul războiului – în Ucraina puterea are caracter nazist/fascist, de aceea e nevoie de „denazificare”. Această narațiune a fost susținută intens de către diverși actori pro-ruși din Republica Moldova, cum ar fi deputatul socialist Bogdan Țîrdea, un lider de partid și mai mulți preoți.

FALS: Evenimentele de la maternitatea din Mariupol au fost înscenate de forțele ucrainene

Bombardarea de către forțele ruse a unei maternități din Mariupol, în martie 2022, a fost un prilej de manipulare folosit de reprezentanți ai Partidului Socialiștilor.

Deputatul PSRM, Vladimir Odnostalco, a distribuit falsul precum că maternitatea din Mariupol „a fost ocupată de forțele armate ucrainene, care ar fi luat mâncarea de la femeile gravide, iar o actriță a jucat rolul a trei femei însărcinate diferite”. Fostul deputat socialist, Nicolae Pascaru, a dezinformat că la maternitate „au fost aduse intenționat femei gravide, pe când acolo nu erau internate femei și copii, ci o ascunzătoare pentru  neo-naziști”. Pascaru l-a citat și pe ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, care afirma că maternitatea din Mariupol fusese demult „capturată de batalionul Azov, de unde au fost alungate toate gravidele”.

De fapt, avioanele rusești au bombardat Spitalul de copii nr. 3 din Mariupol. Potrivit martorilor, epicentrul exploziilor a fost în curtea dintre clădirile maternității și secția de pediatrie. Femeile însărcinate care apar în fotografii sunt reale, iar în urma impactului, una dintre ele a decedat, împreună cu copilul ei. Mariana Podgurskaia, despre care a scris media de propagandă și socialiștii, într-adevăr s-a aflat în instituția supusă atacului și a născut ulterior.

 

Viorica Zaharia,

Stopfals.md

 

Suntem și pe Telegram!

 

Ai depistat un fals? Raportează-l pe semnale.stopfals.md/ro și noi îl vom dezminți!

#NuDezinformării #StopFals #API

24 februarie 2025 782

Relevant

Comments 0